Marius Tucă – Verde-n faţă

Într-o asociere incitantă de perspective şi experienţe diverse, cunoscutul jurnalist şi realizator de televiziune adună acum în volum zece interviuri cu nume consacrate ale unor sfere diferite de activitate, artişti, oameni de cultură sau personalităţi din mass-media. De acelaşi autor Astenii de...

Mircea Martin – Singura critică

Singura critică este o carte despre jocul iubirii şi al înţelepciunii în actualitatea literară. O carte precisă, profundă, demistificatoare despre bursa actualităţii. (…) Arta portretistică a lui Mircea Martin nu evita exclamaţiile, confesiunile, paginile colocviale, toate însă urcate repede pe cerul înstelat al ideilor generale. Îndemnurile apar şi ele pe acest teritoriu al exigenţelor. De acelaşi autor Dicţionarul...

Constantin Ţoiu – Istorisirile Singnorei Sisi

„Constantin Ţoiu este unul din sudicii de seama ai literelor noastre, un soi de «grec» valah, reflexiv, curios, penetrant, dar şi senzual, iubitor de carnatia epica a vieţii, atent la spectacolul sau versicolor, rafinat meştesugar al verbului ca o sublimare a senzualităţii d-sale funciare.“ (Gheorghe Grigurcu) De acelaşi autor Jurnale şi memorii Memorii din când în...

Liviu Bleoca – Erotikon

Liviu Bleoca stie sa isi construiasca propria voce si propria structura narativa cu eleganta cu care, din mii de piese de puzzle divers colorate, se incheaga o figura omogena si atit de diferita de desenul fiecarui fragment care-l compune.

Vlad Zografi – America şi acustica

„De vreo 25 de ani mi-am dorit să scriu o carte care să se numească America si acustica. De fapt, cartea asta chiar a existat, într-un singur exemplar. Eram student la fizică şi, neavând cursurile litografiate, petreceam câteva ore pe săptămână în biblioteca facultăţii. Veneau acolo să citească studenţi, dar şi profesori sau cercetători de la institutele de fizică, într-o linişte aproape perfectă — se auzeau numai hârtiile foşnind şi câte-o tuse reţinută. Când, într-o bună zi, am luat din raft cursul de mecanică şi acustică, n-am observat decât că, în loc de hărtănitul exemplar broşat dintotdeauna, ţineam în mâini o carte legată între coperţi tari. M-am aşezat la masă, am citit o vreme, apoi am închis cartea. Şi atunci am văzut că pe cotor scria, cu litere argintii, ceva neverosimil şi minunat: America şi acustica. Mi-e imposibil să mai aflu acum dacă cel care legase cursul litografiat făcuse un gest extravagant sau pur şi simplu citise greşit titlul. Acum vreo 25 de ani însă, în liniştea din bibliotecă am început să râd. Şi cu cât mă chinuiam să mă abţin, cu atât râsul ieşea din mine mai violent, tiranic, imposibil de stăpânit. Între timp, râsul acesta, ca un sunet fundamental, a devenit unul interior, îngropat sub gravitatea zilelor. Cu cât aberaţiile-orori trăite şi văzute se adunau, fără să-mi dau seama, în subteran râsul se limpezea. Până când a ieşit la suprafaţă în piesele din America şi acustica.” (Vlad...

Ştefan Agopian – Manualul întâmplărilor

Manualul întâmplărilor e mai mult decât o carte, poate chiar un muzeu de stampe, în care Ştefan Agopian nu este interesat de viaţa personajelor şi de acţiunea romanească, ci de evocarea comportamentelor acestora, într-un final de secol al plictisului şi al alienării. Sunt prezentate întâmplări din orientalismul secolulului XlX, cu pastel de epocă. Eroii săi sunt studiaţi azi la şcoli. Nu sunt figuri proeminente, nu se remarcă prin spectaculosul unor intrigi de salon, doar prin mărturisirea unei lumi apuse. „Zilele au fost lungi atunci, despuiate de întuneric parcă pentru totdeauna, prăfoase şi triste. De undeva, El, cu o privire nesfârşită, înconjurat de îngeri, ne încetinea mersul, odihnindu-se. Saliva ni se făcu spre sfârşit ca o vată scămoasă şi cuvintele ne pieriră. Ne-am aşezat în mers ca într-o tăcere şerpoasă şi soarele căzut într-o rână însângeră câmpia. Demni vrurăm, cărându-ne armele, să fim. Ca o maşină de război neistovită, Armeanul îşi rostogoli paşii către apa verzuie, balta aceea puturoasă. În aerul prăfos, Ioan, ca un spectru, îl urmă îndeaproape. Lumina se strecura între ei firavă, depărtându-i.” Paginile pot face parte dintr-un tratat al adaptării. „Omul e sub vremi” s-ar putea crede. Poate că formula epică aleasă de  autor a căutat doar să treacă de ghilotina cenzurii comuniste, cartea fiind publicată prima oară înainte de...