Currently Browsing: Cărţi-Cheie

Ion Vianu – Vasiliu, foi volante

Al doilea roman din ciclul Arhiva trădării şi a mâniei. Autorul continuă procedeul folosit în primul roman al ciclului şi, urmărind viaţa protagonistului, creează de fapt o frescă a societăţii comuniste româneşti. De acelaşi autor...

Lidia Stăniloae – Memoriile unui fugar

Odată cu trecerea timpului, care nu te cruţă oricât ai încerca să-l duci cu vorba, observi din ce în ce mai puţin ceea ce este şi rămâne exterior. Farmecul munţilor, nemărginirea marii, monumentele celebre pe care ai visat toată viaţa să le vezi, elogiile celorlalţi, pe care ţi le-ai dorit, având sentimentul că ele te scutesc de orice tristeţe, caăte prefac într-un om cu adevărat fericit, toate acestea se estompează, capătă paloarea negurilor dimineţi. Ce rămâne, te întrebi? Rămâne eventual nădejdea că n-ai trăit degeaba, că în parabola celor zece talanţi, şi că poate acesta să fie motivul pentru ca să fii cântărit şi judecat cu indulgenţă. Da. Asta rămâne, speranţa unei indulgenţe, a unei bunătăţi infinite, pe care nu ai cum să ţi-o imaginezi, pentru că infinitul nu este o unealtă a noastră, a pământenilor, şi că datorita ei ţi se va acorda ceea ce de fapt nu prea meritiţ iertarea şi sălăşluirea ta printre cei care o merită mai mult decât tine. De acelaşi autor Raiul...

Oliver Sacks – Muzicofilia

Timp de sute şi mii de ani lumea parea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare” a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evolueaza într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Seria „Paşi peste graniţe” aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa omului şi societăţii într-un moment de...

Mihai Sin – Marea miză

Bun cunoscător al fenomenului cultural contemporan, Mihai Sin abordeaza în lucrarea Marea miză probleme şi teme majore pentru orice cultură care se autoevalueaza periodic: “Complexul” romanului interbelic, Generaţii şi noi obsesii, Disidenţi, “rezistenţi”, evazionişti şi “maeştri” ai compromisurilor...

Ion Vianu – Necredinciosul

Într-un mic oraş occidental, doi bărbaţi, Daniel şi Joseph, fac cunoştinţă, descoperind o pasiune comună: cucerirea femeilor. Doamne „cu voaluri şi cu mătăsuri”, Helene – o fostă prostituată –, Fatima – o marocană misterioasă –, frumoasă, elegantă şi libera Ingeborg… Vizitele inutile la un psihanalist fără har îl aduc pe Joseph faţă în faţă cu Daniel. Printr-un joc simbolic de oglinzi, acţiunile celor doi par să se reflecte unele într-altele, generând impresia unui „dublu”. Anamorfoza se produce şi, odată deformaţi, cei doi se află în pericol de moarte… Oare vor reuşi să evite un deznodamânt previzibil? În romanul lui Ion Vianu, care parcă a fost scris aşa cum se citeşte – pe nerăsuflate –, grotescul şi tragicul se întrepătrund neâncetat. De acelaş autor...

Elie Wiesel – Nebuna dorinţă de a dansa

Premiul Nobel pentru Pace, 1986 „un mesager al omeniei” Cine oare nu are impresia, din când în când, că este nebun? De altfel, cine nu este? Eroul acestei cărţi crede că suferă de o nebunie cauzată de excesul de memorie. Victimă a repetate halucinaţii, el decide să meargă la psihanalist, pentru a se elibera de fantomele trecutului, care îl sufocă. Începe astfel un travaliu de confruntare cu trăiri obscure, traume teribile, istorii absurde. O aventură interioară susţinută atât de încercarea de a accepta trecutul, cât şi de certitudinea că iubirea poate vindeca rănile sufletului. Filosof şi scriitor, Elie Wiesel a fost recompensat cu Premiul Nobel în 1986, cu Premiul Médicis în 1968 şi Premiul Livre Inter în 1980. S-a născut în România şi este unul dintre supravieţuitorii Auschwitz-ului. A fost deportat cu întreaga sa familie la doar 15 ani, pierzându-şi mama, sora şi apoi tatăl. După eliberare, a studiat filosofia la Sorbona. În 1958, François Mauriac propune spre publicare un roman scris de Elie Wiesel, La nuit — o poveste cutremurătoare despre holocaust şi experienţa din lagăr —, care avea să devină un mare succes internaţional (în SUA s-au vândut un milion şi jumătate de exemplare numai în 2006, adică la 45 de ani de la prima publicare). Din 1963 a devenit cetăţean american, predând ştiinţe umaniste la Universitatea din Boston....

« Older Entries Next Entries »