Eugen Negrici – Imanenţa literaturii

Studiul profesorului Eugen Negrici este esenţial în descifrarea originii literaturii române, ascunsă în textele vechi, de la cronici până la registre de cheltuieli şi foi de zestre, dar şi în aflarea unor chei secrete de lectură şi interpretare a unor scrieri aparent fără valoare literară, de la scrisori, la anunţuri de  mică publicitate. Cu acribie şi fără prejudecăţi, cercetătorul a reuşit să demonstreze, cu mai bine de un sfert de veac în urmă, că graniţele dintre istorie, istoria literară şi istoria literaturii sunt atât de fragile şi de permisive, încât pot fi trecute chiar în momentul în care scrii o simplă vedere din vacanţă, o scrisoare de dragoste sau un curriculum vitae, deoarece scrisul însuşi poate naşte oricând literatură. Imanenţa literaturii este un studiu care a făcut valuri în epocă şi este cu atât mai actual acum, în noua era de înflorire a stilului epistolar – electronic – şi a celor mai subtile mijloace de comunicare în masă. O lectură competentă, chiar şi a unui text banal, poate oferi cele mai neaşteptate surprize.

Order Imanenţa literaturii Preţ @ Lei24.95

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Adrian Marino – Viaţa unui om singur

Viata unui singur om Adrian Marino copertaToţi se întreabă de ce regretatul critic de la Cluj, Adrian Marino, a preferat să-şi publice postum volumul de memorii „Viaţa unui om singur”? De ce i-a încondeiat atât de tăios, cu  atâta venin, pe corifeii culturii române, fie de stânga, fie de dreapta? De ce şi-a ales momentul denunţului fix după cinci ani de la moartea sa?

Celebrul europenist din convingere, nu din oportunitate, a explicat încă din prefaţa cărţii de ce nu a făcut-o atunci: „Aş provoca doar atacuri şi insulte, ridiculizări şi controverse, pe care doresc să le evit, în mod radical, mai ales acum, la sfârşitul vieţii”. La nici o zi după publicarea “versetelor,” demolatoare în expresie şi dure în conţinut, Dinescu, poetul moşier de Galicea Mare şi pastor peste stăreţia cu dosarele Securităţii, s-a grăbit să-l acuze, tocmai pe cel care a stat şase ani în puşcăriile comuniste, de colaborare cu sistemul criminal. Şi asta pentru că l-a descris ca: “Amuzant, pentru o clipă, dar odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializează totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune”.

Nu scapă de pana înmuiată în venin a clujeanului nededulcit la “binele” comunist, nici George Călinescu, căruia i-a fost o vreme asistent la Universitatea din Iaşi, criticul pervertit la noua ideologie. Rămas singur într-o lume opusă opulenţei criticului, adaptat compromisurilor epocii, „cu o ipocrizie şi cu un cinism, în forme uluitoare şi cabotine”, aşa cum l-a descris în carte, Marino îi minimizează opera lui Cioran la o singură carte şi-l portretizează pe Eugen Simion ca pe un “carierist feroce”. Doar Nicolae Manolescu scapă nealtoit sub joarda de cuvinte.

Plăvanilor din solda “căpitanului filosofic al naţiunii” (Ctin Noica) le reaminteşte cum Măria Sa a luat urma lui Cioran pentru a-l convinge să-l susţină pe Ceauşescu la candidatura pentru Premiul Nobel.

Psiho-esteticianul de la Cluj descoperă la istoricul religiilor, savantul de renume mondial, Mircea Eliade, o preocupare obsesivă, “aproape maniacală”, pentru publicitate. Ne tot miram pe timpul comunismului cum de i se publica opera.

Adrian Marino s-a retras demult în cochilia sa universitară. Nu  prea l-au plăcut chibuţurile literare, în care scriitorii se aghesmuiau reciproc prin revistele naţionale şi trăiau din canon, fără a face c

eva consistent.

A condus ani de zile revista “Echinox”, unde printre alţii l-a avut ca şi colaborator pe Emil Hurezeanu, de care mi-a spus să mă feresc. Şi aşa am făcut-o. “Agentul Hari, un spirit viu, dar un speculant notoriu, ştie să calce valurile”. Aşa am aflat de colaborarea lui Hurezeanu, când nevoit să plece la studii în străinătate, a semnat un angajament cu defuncta Securitate. Ulterior, Marius Oprea şi Traian Băsescu au întârit afirmaţiile lui Marino.

Plagiatul lui Pleşu

Theodor Adorno_coperta_Minima_moralia plagiata de Andrei PlesuPlesu coperta 1 Minima moraliaBucuros, nevoie mare, că Liiceanu a devenit “conştinţa naţiunii” cu <<Apelul său către lichele>>, s-a simţit incomodat cu monopolul cultural impus de “supremul manual de etică civică”. Dar şi tulburat că Andrei Pleşu a fost descoperit cu minus la cântar, uitând să menţioneze sursa atunci când a copiat titlul “Minima moralia.”

Adrian Marino este considerat frustrat de înălţimile culturale româneşti. Aceleaşi care i-au simţit pe propria piele lama ascuţită a cuvintelor sale tăioase. Despre Noica şi colaboraţionismul său, el scria încă din 1993 prin “22″. Pentru cei care l-au cunoscut, cartea nu este o noutate, pentru ceilalţi o dinamită publicistică.

Pentru contemporani, Adrian Marino n-a existat decât ca hermeneut şi teoretician. De acum, pentru generaţiile care vin, va fi o conştiinţă vie, o fire tăioasă şi un singuratic care s-a judecat pe sine mai întâi pentru a judeca lumea mai apoi. Era mai cunoscut în Occident în anii ’70-’80,  mai publicat şi mai admirat decât oriunde acasă.  La Bucureşti era respectat, dar primit cu răceală. Ţinuta sa rituală de domn nu rezona cu hăidămăcia din cultura bucureşteană. Venea rar şi era premiat des. Aşa din lucrare estetică, pentru că dădea bine pe afară. Se dorea un creator de stil şi de metodă. Un einzelgänger răsăritean. Autentic, dar retras, taciturn dar cu verva contradicţiei, timid şi învăluit într-o aură de mister, avea privirea celui iniţiat care are o energie drămuită. Nu era deloc empatic, stârnea mai mult polemici. Dar toate după plecarea sa Seniorală. În puşcărie i se zicea chiar aşa, Seniorul. Se remarca prin impozanţă şi se detaşa de lumpencultura.

Avea o demnitate neacreditată la Bucureşti. Scara sa de valori nu urca în acelaşi Babel de construit cariere. A preferat şoapta, hormolaiei scenei lirico-dramatice. Nu s-a afişat pe sine pentru că l-au răstignit alţii în locul sihăstriei sale. A fost un neadaptat şi un vicios al singurătăţii. Nici o clasă de discipoli nu şi-a creat.

Adrian Marino a fost si ramâne un declasat din canonul vremii, dar calificat la titlul de bun european. La fel ca şi alţi deschizători de drum, de la Cantemir la Titu Maiorescu, şi de la Ioan I.C. Brătianu, la Corneliu Coposu, a adus şi el Europa mai aproape de noi. Acest europenism obsesiv al său era deranjant pentru seminţiile vremurilor sale. La fel ca şi gândirea democratică a Doinei Cornea. Temeinicia muncii sale a fost, totuşi, validată cu unul dintre marile premii ale continentului, Premiul Herder”, în timp ce detractorii săi nu se califică nici la poziţia de aspiranţi.

Ce vremuri din zodia câinelui trăim…

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: +2 (from 2 votes)

Ion Biberi – Lumea de mâine

Lumea de mîine, aflată astăzi la cea de-a doua ediţie, poartă cititorul într-un peisaj care acum este foarte clar, dar care era inaccesibil vederii şi înţelegerii contemporanilor din 1945: dispariţia societăţii româneşti interbelice şi instaurarea dictaturii comuniste, pe fondul luptei acerbe pentru primatul ideologic, cultural şi mass-media. În acei ani tulburi, Ion Biberi culegea previziunile a 22 de români reprezentativi, care, deşi asociaţi mai ales stângii intelectuale, oferă o varietate de opinii, speranţe şi caractere dincolo de criteriul politic. Autorul intuieşte corect că despre viitor nu pot vorbi decât oameni care au deja un trecut: George Enescu, retras în visul şi fantezia din care-şi trage muzica, Mihail Sadoveanu, al cărui viitor politic nu era încă bănuit în 1945, Tudor Arghezi, scepticul ce părea a nu înţelege sensul acestei lumi de mâine, pe care mai târziu avea să o laude, George Călinescu, aflat la ora unei indiferenţe vibrante, P. P. Negulescu, matur şi muncit de problema libertăţii umane, Lucreţiu Pătrăşcanu, la ora interviului încă un om de viitor, sau tânărul pe atunci Geo Dumitrescu care avea curajul să vorbească în numele unei generaţii. Morala cărţii lui Biberi vine tocmai din eşecul de previziune din 1945, eşec care însă nu vindecă această sete de anticipare. Omul nu învaţă din propria lui istorie, fiecare generaţie luând procesul formării de la început.

Order Lumea de mâine Preţ @ Lei11.99

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Jules Renard – Jurnal

Jules Renard (1824, Châlons-du-Maine –1910, Paris) a urmat cursurile de retorică si filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. Dupa bacalaureat, a rămas la Paris unde a început sa colaboreze la diverse reviste şi să frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de întâlnire al boemei literare pariziene. Tot aici a întâlnit-o pe actriţa Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre.
În 1889, împreună cu câţiva prieteni, a fondat revista literară Mercure de France, în care a publicat povestiri care au apărut în 1890 sub titlul Sourires pincés. În această perioadă a început să se implice din ce în ce mai mult în viaţa artistică a capitalei şi să frecventeze spectacolele în compania câtorva prieteni, printre care Maurice Barrès, André Gide sau Marcel Schwob. În casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin şi pe Edmond de Goncourt. I s-a propus să facă parte din comitetul de lectură al Théâtre d’Art.
Din 1890 a publicat în cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar în 1894 i-a apărut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a cărei versiune teatrală a obţinut un succes fenomenal în 1990. Gratţe lui Edmond Rostand, a întâlnit-o în 1895 pe Sarah Bernhardt. În 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont si a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 pâna în 1910 a fost primarul oraşului Chitry-les-Mines. În 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.
Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) si Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul său intim, o capodoperă de introspecţie, ironie şi umor, îi domină opera.

Lectura Jurnalului poartă cititorii pe câteva planuri paralele. O latură documentară, interesantă, negreşit, ne aduce ceva din parfumul epocii, climatul ei; alta, mai importantă, ajută înţelegerea operei şi a scriitorului, indică surse, motive, schiţează proiecte, profilează personaje şi caractere, dă o seamă de date concrete deloc neglijabile. Dar dincolo de aceste aspecte, şi mai vrednic de atenţie, este ceea ce depăşeşte documentarul imediat, ceea ce ne înfăţişează – şi acesta ni se pare planul cel mai rezistent – omul şi aventura lui interioară aşa cum cititorul poate s-o reproiecteze în universal, pentru a descoperi, într-o specificitate de esenţă ce depăşeşte circumstanţialul, un argument de complicitate şi de solidaritate omenească. Şi aceasta rezultă dintr-un anumit ton al sincerităţii.

Order Jurnal Preţ @ Lei26.91

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Vladimir Bukovski – Această sfîşietoare durere a libertăţii

În decembrie 1976, Brejnev şi Pinochet au făcut un “troc”: Vladimir Bukovski, disidentul internat vreme de doisprezece ani în lagăre şi în azile psihiatrice sovietice, contra liderului comunist chilian Luis Corvalan. În 1981, după câţiva ani buni de viaţă în lumea liberă, Vladimir Bukovski publică această carte de comentarii incisive despre democraţiile vestice; democraţii care, spune între altele autorul, s-au ocupat vreme îndelungată, în mod paradoxal, de construirea socialismului. Cartea provoacă în epocă un imens scandal.

Order Această sfîşietoare durere a libertăţii Preţ @ Lei22.99

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Dominique Lestel – Originile animale ale culturii

Etologia contemporană a înfăptuit o revoluţie majoră ale cărei dimensiuni nu au fost încă pe deplin înţelese. Reprezentările clasice ale animalului nu mai pot fi susţinute: opoziţia dintre natură şi cultură nu mai reuşeşte să dea seamă despre diferenţa care separă omul de animal. O adevărată etologie este de-acum necesară pentru comprehensiunea numeroaselor societăţi animale, precum cea a cimpanzeilor, a elefanţilor sau a anumitor mamifere marine. Reexaminând noţiunile de unealtă, comunicare şi raţionalitate, Dominique Lestel demonstrează aici cum comportamentele culturale nu constituie o ruptură specifică umanului, afirmând că se ivesc progresiv în istoria materiei vii. Pe de altă parte, el sugerează că anumite animale trebuie să fie considerate ca nişte autentici subiecţi înzestraţi cu o istorie, o conştiinţă de sine şi reprezentări complexe. Cu alte cuvinte, statutul umanului trebuie regândit în mod radical: aceasta este una dintre întrebările majore ale secolului al XXI-lea.
Filosof şi etolog, Dominique Lestel predă ştiinţele cognitive la Şcoala normală superioară din Paris. Este cercetător asociat în echipa de eco-antropologie a Muzeului de istorie naturală.


Order Originile animale ale culturii Preţ @ Lei19.23

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Gustave Thibon – Ignoranţa înstelată

Gânditor catolic, atent la toate întelepciunile autentice ale lumii, Gustave Thibon are un intelect plin de vervă şi o frază elegant sculptată. E o plăcere să îl citeşti.
Pornind de la Marc Aureliu, de la Platon, de la lecturi, cuvinte şi experienţe de fiecare zi, el vorbeşte, în scurte notaţii, despre om ca recipient al unei fărâme de eternitate, despre om ca responsabil pentru destinul lui Dumnezeu întrupat.
Vorbeşte despre iubirea şi despre nenorocirea omenească prin care putem presimţi abisul captivant al divinului. Vorbeşte despre şansele spirituale ale omului în vremea de astăzi.

Order Ignoranţa înstelată Preţ @ Lei17.99

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Adrian Năstase – Codul Zambaccian

0Redusa la cotidian si privita de aproape, istoria pare adeseori fara sens. Se petrec lucruri care nu au, aparent, nici o legatura, au loc fenomene greu de explicat, prioritatile celor aflati pe scena publica devin adeseori neclare si iti vine sa te intrebi, din cand in cand, daca cei care conduc jocul chiar stiu sa o faca. Iti vine sa te intrebi daca jocul insusi e condus cu adevarat.

Order Codul Zambaccian Preţ redus @ Lei12.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Nicolae Manolescu – Andersen cel crud

Cum să cerni semnificativul din contingent, cât timp cele două substanţe formează un melanj inextricabil pe care un fenomen încă neîncheiat îl remodelează de la o clipă la alta? Soluţia lui Nicolae Manolescu constă într-un determinism care împleteşte toate firele disparate ale propriilor experienţe şi lecturi într-o densă naraţiune autobiografică. Evenimentele şi cărţile sunt pentru critic episoadele unui serial a cărui intrigă o constituie tocmai procesul creaţiei de sine. Pentru a îmblânzi hazardul, Nicolae Manolescu proiectează asupra fiecărui eveniment algebra necesităţii. În planul socio-biografic, procedeul echivalează cu o expansiune fulminantă a propriei libertăţi. Căci, pentru autorul Temelor, libertatea nu este necesitatea înţeleasă, aşa cum sugerează celebra butadă a lui Spinoza, ci necesitatea inventată, cu alte cuvinte contingenţa ordonată în trama unui epos personal.- Andrei Terian

Order Andersen cel crud Preţ redus @ Lei17.50

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Stelian Tănase – Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu Dej 1948–1965

973-50-1093-3.promoStelian Tănase scrie o singură istorie, în care acţiunile liderilor comunişti sunt privite ca un răspuns la vechea problemă a înapoierii României, un răspuns care implică permanent complexe raporturi între elita suzerană (sovietică) şi cea locală.

De acelaşi autor

Maestro

Order Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu Dej 1948–1965 Preţ @ Lei25.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Václav Havel – Pe scurt, vă rog!

Pe-scurt-VH-tipar-micVáclav Havel şi-a construit această mărturie aproape testamentară împletind trei feluri de texte: 1. interviul recapitulativ din 2006 cu marele ziarist ceh expatriat Karel Hvížd’ala, la douăzeci de ani după ce acesta îl intervievase, peste Cortina de Fier, pe disidentul iniţiator al Chartei 77, proaspăt ieşit din închisoare, bolnav şi tracasat de poliţia politică (în româneşte, Interogatoriu în depărtare, apărut în 1991); 2. propriile meditaţii despre boală, moarte, putere, frică, teatru, destinul ceh, Dumnezeu şi întemeierea transcendentă a lumii, scrise, în cea mai mare parte, în 2005, în timpul unui sejur de câteva luni în America, în preajma unor prieteni apropiaţi ca Madeleine (Albright), Hillary (Clinton) şi alţii; 3. o selecţie din note destinate de cele mai multe ori colaboratorilor săi din stafful prezidenţial, de-a lungul celor trei mandate, despre întâlnirile cu Gorbaciov, salariul femeii care-i calcă preşedintelui cămăşile, furtunul cu care se udă grădina şi sarea care lipseşte pe masă de la dineuri, dezmembrarea Cehoslovaciei. Trei niveluri diferite, trei tipuri diferite de discurs, care dau întregului o densitate, o bogăţie şi o forţă unice, făcând din el o carte ataşantă, tulburătoare, înţeleaptă şi profundă, stringent folositoare omului de rând şi politicianului, scriitorului şi celui care a renunţat să mai scrie, o lecţie de libertate de spirit cum nu ne-a mai dat nimeni altcineva. Tipul de carte care te ajută şi te învaţă să trăieşti, ale cărei ecouri îţi rămân în suflet mult după ce ai închis-o, graţie căreia lumea îţi apare mai bine rânduită, mai vie şi mai proaspătă.

Întotdeauna am făcut ceea ce am considerat că este corect, prin urmare nu am făcu nimic din ce mi s-a ordonat. În rest nu am deloc sentimentul că cineva mi-ar fi prescris un rol. Ştiu doar un lucru pe care l-am mai discutat: că „povestea“ mea a avut trăsăturile unui basm moralizator şi ca atare a suscitat o atenţie mai mare decât mi-aş fi dorit sau ar fi fost potrivit. Iar în ceea ce pri-veşte critica Occidentului: nu simt nevoie să critic Occidentul de dragul unui soi de „echilibru“, adică pentru  a-mi demonstra independenţa; sunt sigur de ea şi prin urmare nu trebuie să o demonstrez. Încă de multă vreme încerc să supun Occidentul şi în general civilizaţia contemporană unei reflecţii critice, dar în acest sens nu mă îndeamnă nimic altceva decât strădania de a spune adevărul şi grija sinceră faţă de direcţia spre care se îndreaptă omenirea.


Order Pe scurt, vă rog! Preţ @ Lei25.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)