Sorin Adam Matei – Idolii Forului

UnknownRecomandat de bookiseala.ro

Pentru că în România, “banalitatea binelui” s-a sfârşit odată cu predarea la cheie, liderului charismatic, a majorităţii ţinutelor intelectuale, la iniţiativa lui Sorin Adam Matei, cunoscut pentru introducerea sintagmei “Boierii minţii”, la Târgul BOOKfest, din iunie, va apărea cartea Idolii forului , prin care alţi paisprezece intelectuali, nealiniaţi găştii portocalii, încearcă să răspundă la întrebarea: “De ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat “elitei” intelectualilor publici.”

În acest volum publicat de către prestigioasa editură Corint semnează  Michael Shafir, Sorin Adam Matei, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andreescu, Stelu Șerban, Lucian Năstasă Kovacs, Marius Ghilezan,Vasile Morar, Bruno Ștefan, Alexandru Matei, Istvan Aranyosi și Mona Momescu.

Printr-o radiografie extrem de clară a comportamentului “elitei”intelectualilor publici, autorii explică de ce s-a ajuns ca în România locul curentelor de idei să fie luat de tot felul de găşti. Cea ce ar fi trebuit să fie un spaţiu de dezbateri, astăzi este o bătălie dintre peluze despărţite de o mlaștină ideologică fără margini și fără fund. Esenţa pură a modernităţii, conflictul principial, deschis şi declarat de idei, nu are loc în tribună, pentru că meritocraţia şi-a luat bilete pe viaţă. Volumul “Idolii Forului” oferă busola necesară pentru a ieși din acest hățiș de idei și pasiuni.

Un contramodel cultural: “clasa de mijloc a spiritului”

Pentru că intelectualul public român mai face greşeala de a confunda genialitatea cu cultura enciclopedică, pentru că modelul de educaţie Maestru-Discipol de tip feudal mai inspiră încă ideologia cunoaşterii, pentru că grupurile de prestigiu mai scot şi în mileniul trei din paracliserele cunoaşterii icoane cu profeţi infailibili, pentru că idolatria e cult de stat în România, cei 15 coautori ai volumului “Idolii forului” denunţă fantomele din altar și oferă un contramodel cultural credibil.  Autorii nu doar critică modelul iezuit, dogmatic şi nereprezentativ al canonului cultural românesc, îşi propun chiar să anunţe iminenta apariţie publică a „clasei de mijloc a spiritului,” formată din specialişti ce cunosc şi admit limitele cunoaşterii umane, sunt deschişi confruntărilor de idei, şi sunt mai bine pregătiţi, în acord cu nevoile româneşti de intrare în normalitate.

Majoritatea autorilor sunt intelectuali liberali, deci de dreapta.

Câteva fragmente din carte:

Sorin Adam Matei

„Multe „conştiinţe ale modernităţii” au străbătut în căruţe trase de idolii cunoaşterii”.

Un amplu interviu, aici.

Michael Saphira

„Pentru perioada în care „intelectualii lui Băsescu” şi-au angajat deschis capitalul cultural în slujba factorului politic, ei s-au auto-suspendat de la calitatea de intelectual.”

Acultă autorul!

Mona Momescu

„Profilul intelectualului public, enciclopedic, amator, cu nuanţe charismatice, se defineşte prin promovarea „pachetului restauraţionist” cultural, care identifică şi promovează perioada interbelică ca un vârf al culturii româneşti”.

„Complezenţa faţă de puterea politică este o trăsătură a intelectualului veche de când istoria sa”.

 

Daniel Barbu

„Intelectualii publici nu-şi afirmă identitatea împotriva curentului, cu riscul pierderii popularităţii, ci se lasă fie duşi de curent în tăcere, cum au făcut-o înainte de 1989, fie se străduiesc să treacă, în prezent, drept însăşi vocea autorizată a curentului.”

Marius Ghilezan

„ Faptul că mulţi dintre veleitarii culturii române nu pot ieşi din sindromul de inferioritate, pe care încearcă să îl reprime compulsiv-obsesiv, instituie o stare de nevroză galopantă în societate”.

Ascultă autorul!

Caius Dobrescu

„Liviu Mihaiu şi Dan Puric. Adică, într-un colţ al arenei, un jurnalist de semi-scandal, dl. Mihaiu, un autentic „băiat dă cartier” care a învăţat repede că trogloditismul poate deveni un brand „intelectual”. În celălalt colţ, un mim, dl. Puric, foarte onorabil, se pare, atâta timp cât s-a menţinut între limitele precise ale meşteşugului său, dar care a luat hotărârea discutabilă de a schimba limbajul trupului pe cel articulat”.

Gabriel Andreescu

„Sub preşedinţia lui R.-H. Patapievici, Institutul Cultural Român a devenit sponsorul a numeroase concordii cultural-confesionale favorizând, din poziţia sa de demnitar, atitudinile religioase. „

Istvan Aranyosi

„Un indicator al calităţii este măsura în care scrierile tale au generat discuţii, citări în alte articole. Şi la acest capitol filosofii noştri sunt la nivelul nul (a se consulta ISI Cited Reference Search).”

Ascultă autorul!

Mircea Flonta

„inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică”.

Stelu Serban

„Democraţia nu apare astfel drept o elaborare intelectuală, realizată în spatele cortinelor grele din spaţiile academice”.

Alexandru Matei

„De la comuniştii stalinişti sub dominaţia cărora s-au aflat intelectuali români de mare valoare, ca G. Călinescu, Mihail Sadoveau şi Tudor Arghezi, la cea – păstrând proporţiile – pe care Traian Băsescu o exercită cu dibăcie grobiană asupra lui Gabriel Liiceanu, intelectualul român n-a fost niciodată liber, decât pentru a fi mai repede ocupat de o autoritate în numele sau cu girul căreia să poată vorbi”.

„Apel către lichele este probabil unul dintre titlurile cele mai umorale de care e în stare un filozof în exerciţiul dorinţei de putere”

Lucian Năstasă Kovacs

„Cea mai mare parte a românilor cultivaţi sunt – spune Xenopol – mari amatori de funcţii publice, împrejurare ce-i împarte în două segmente rivale: cel al lui beati possidentes [fericiţii posesori] şi cel al însetaţilor”

“Lavinia Betea, citată şi invocată mai pretutindeni ca „expertă” în probleme legate de istoria comunismului românesc şi de psihologie politică, prestigiu pe temeiul căruia a devenit chiar şi conferenţiar la facultatea de ştiinţe politice din Bucureşti. Numai că persoana invocată s-a dovedit în cele din urmă un plagiator banal în partea de psihologie”

„nelipsitul – într-o vreme – Stejărel Olaru, din presa de toate felurile a avut mereu o prestaţie atât de mediocră, fără a avea habar până şi de cele mai elementare dispozitive metodologice ale meseriei de istoric,chiar dacă din 2006 a fost director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.”

Adrian Gavrilescu

„Trăind încă într-un regim al spaţiului public divizat pe criterii antagonice, unde se caută mai degrabă îndoctrinarea decât dezbaterea şi conflictul decât instruirea, atacurile în interiorul categoriei intelectualilor publici nu pot să pară decât fireşti.”

Mai puteti citi pe aceiasi tema:

Ce sunt Idolii forului? – interviu cu Sorin Adam Matei

Order Idolii Forului Preţ @ RON44,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

7 Responsesto “Sorin Adam Matei – Idolii Forului”

  1. Bibliotecaru spune:

    Nu cred că România (mai) are o conştiinţă publică intelectuale.

  2. borislav spune:

    dar oamenii care contesta sunt mai tari decat Plesu si liiceanu-ca opera?

  3. ion burhan spune:

    neoficial, mulți admiteam ca trebuie sa vină vremea când va trebui să reevaluăm ,,prestația ,, intelectualilor români care au făcut greșala , de neiertat după experiența comunistă, de-a gravita în cercurile unei puteri incompetente și corupte.Mulți s-au lăsat amăgiți și de mirajul pseudodemocratic și au crezut că se situează pe-o poziție corectă.Nu e o scuză decât pentru cei puțini care au fost cu adevărat sinceri , dar atunci unde e luciditatea, spiritul intuitiv, ce caracterizează intelectualul autentic?
    Se poate vorbi, fără discuți de un abandon al misiei intelectualului român care trebuia să fie primul care trage semnalul de alarmă atunci când normalitatea vieții se tulbură dar a preferat să devină un conformist.
    Tocmai grila complezenței față de puterea politică, de care amintește Mona Momescu , poate selecta noua ,, clasă de mijloc ,, a noii intelectualități, mai vie și mai aplicată la realitatea de azi.
    Am insatisfacția de-a nu regăsi aici doi tineri intelectuali pentru care am o deosebită stimă: este vorba de MIRCEA PLATON și de OVIDIU HURDUZEU. Bănuiesc motivul, ei fiind adepții mișcării conservatoare, o altă alternativă de rezervă pe care nu trebuie s-o ignorăm, fiind conștienți de precaritatea mijloacelor noastre , în general.

  4. Camelian Propinatiu, scriitor spune:

    Nu prea va fi nici un faliment al boierilor mintii si al mostenitorilor lor din cripto-nomenclatura. Mircea Mihaies va reactiona cu un pamflet intitulat „Ciocoii mintii”, pulverizand grupul autor format din Michael Shafir, Sorin Adam Matei, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andreescu, Stelu Șerban, Lucian Nastasa Kovacs, Marius Ghilezan,Vasile Morar, Bruno Ștefan, Alexandru Matei, Istvan Aranyosi și Mona Momescu. Iar in jurul opiniilor contrare Autoelitei se va organiza si pastra tacerea, precum s-a intamplat cu alte doua mari carti: a mea (Kitsch orbitor si geniu inaripat: Nobel-ul romanului Cartarescu, 2007) si Iluzia anticomunismului (lecturile critice ale raportului Tismaneanu – volum coordonat de Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea, Ovidiu Tichindeleanu). Democratia ar trebui sa fie un mod de a convietui in care o idee, o crtica justa, se impune de la sine, dar la noi inca n-a bagat.

  5. ionela spune:

    Ioan T. Morar, energia vie si trompeta de vreme rea a guristilor lui Baselu v-a facut praf.

  6. Ovidiu Hurduzeu spune:

    Mi-am oferit contributia la acest volum, la un moment dat mi s-a trimis si un contract de editare, dupa care a urmat tacere. Surprinzator ar fi fost sa apar in aceasta carte. Teza mea este ca „dreapta conservatoare”, asa zis basesciana si „stanga caviar” + stanga internationalista „politic corecta”, reprezentata de majoritatea autorilor acestui volum (cu exceptia distinsului politolog Daniel Barbu) se regasesc in acelasi proiect de distrugere a valorilor traditionale si de colonizare economica a tarii. Fie ca o fac in numele „societatii deschise” sau a „multiculturalismului” scopul este acelasi: monitorizarea, diluarea si distrugerea valorilor locale ale romanilor prin tactici de discreditare: „fascist”, „nationalist”, „antisemit”, „homofob” vor fi invectivele care imi vor fi adresate in comentariile ce vor urma. Asta in cazul in care nu voi fi cenzurat de-a dreptul.

  7. Niels Schmecker spune:

    Despre dl. Hurduzeu, eu as spune ca este doar amuzant! Si superficial „cu asupra de masura”, vorba lu’ Patapievici & Liiceanu… Multa doxa iti trebuie sa-ti creezi teza ca „toti ie la fel” si au fix aceleasi scopuri ignobile! Exact ca ultimul Gogu de la scularie! Ma si mir ca i-a acordat lui Daniel Barbu prezumtia de… exceptie de la regula… Tocmai lui Daniel Barbu, pe care ciudoasa coana Mungiu il desfiinta, pur si simplu!
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/adevarata-tradare-a-intelectualilor-ii-193024.html
    Allah sa-i mai inteleaga si pe ‘telectualii astia emigrati taman la timp! :)))

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *