Currently Browsing: Colecţia de Artă

Boris Pasternak – Sub înalta protecţie

Premiul Nobel pentru Literatură, 1958 ” pentru deosebită măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum şi în domeniul marilor tradiţii epice ruse” Este o proză impresionistă, proustiană, psihologică, având teme ca zamislirea şi formarea unei conştiinţe, meandrele sufletului uman, surprins în cele mai subtile manifestări. Impresionantă şi originală este aura poetica de aleasă muzicalitate ce transpare din fiecare rând, frază sau pagină. O serie de particularităţi de stil şi de limbaj l-au propulsat pe Boris Pasternak în galeria marilor avangardişti. Volumul ilustreaza drumul parcurs de autor, de la impresionismul metaforic şi exploziv din tinereţe, la echilibrul şi calitatea notaţiei care îl caracterizează pe artistul matur. De acelaşi autor Doctor...

Boris Pasternak – Doctor Jivago

Premiul Nobel pentru Literatură, 1958 ” pentru deosebită măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum şi în domeniul marilor tradiţii epice ruse” Romanul Doctor Jivago a fost ecranizat în 1965 de David Lean, cu Omar Sharif şi Julie Christie în rolurile principale, iar filmul a fost distins cu cinci premii Oscar, patru Globuri de Aur şi două premii Grammy şi inclus pe lista celor mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor. Adaptarea pentru televiziune din 2002, în regia lui Giacomo Campiotti, cu Hans Matheson şi Keira Knightley, a obţinut trei nominalizări la premiile BAFTA. Order Doctor Jivago Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Albert Camus – Corespondenţă 1946 – 1959

Premiul Nobel pentru Literatură, 1957 „…pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră” Este posibilă fraternitatea între creatori? Întâlnirea dintre doi artişti, iar uneori prietenia, nu poate exista în afara operei care se desăvârşeşte în ei. Această corespondenţă depune mărturie pentru o prietenie care hrăneşte meditaţia asupra acelor circumstanţe ce contează cu adevărat într-o viaţă, transfigurând-o uneori ca pe o şansă fulgurantă. „Peisajul, la fel ca prietenia, este râul nostru subteran. Peisaj fără ţinut”, scrie René Char. Putem totuşi repera nişte puncte de trecere ale acestui râu. La eliptica formulă a lui Montaigne apropo de prietenia sa faţă de La Boétie, „că era el şi că eram eu”, putem adăuga, în privinţa lui René Char şi a lui Albert Camus: „… în acea clipă a vieţii şi operei lor”. Într-adevăr, ne imaginăm cu greu un dialog Char-Camus înainte de război. De acelaşi autor Primul om Order Corespondenţă 1946 - 1959 Preţ @ RON32,99 Qty: Adauga in cosul de...

Albert Camus – Fata şi reversul. Nunta

Premiul Nobel pentru Literatură, 1957 „…pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră” Fata si reversul a vazut lumina tiparului in Algeria, intr-un numar redus de exemplare. Era incercarea tinarului Camus de a exprima ca si in operele de mai tirziu absurditatea unei lumi contradictorii: pe de o parte fericirea, bucuria, tineretea – deci gustul pentru actiune, iar pe de alta parte singuratatea, boala, moartea – adica nevoia de izolare in contemplare. Camus nu ezita insa nici un moment sa afirme capacitatea omului de a purta in sine tot ceea ce poate explica universul si destinul.Inedit pentru cititorul roman este Omul revoltat, eseu care prin continutul sau nu a putut fi pina acum publicat de noi din cauze bine stiute. De acelaşi autor Primul om Order Fata şi reversul. Nunta Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Albert Camus – Primul om

Premiul Nobel pentru Literatură, 1957 „…pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră” …Acest „ultim Camus” constituie un document excepţional asupra formării uneia din cele mai valoroase conştiinţe ale secolului, Le Monde 1994″… Este un document unic, întrerupte ale lui Abert Camus, la fel de preţioase, la fel de dureroase, la fel de veridice ca şi cele ale lui Jean-Jaques Rousseau.”L’Eveniment 1994 „Un elan, o forţă irezistibilă anunţă măreţia creaţiei. Ne trezim dintr-odată în faţa inspiraţiei care ţâşneşte, în acea clipă în care cartea nu există încă, în timp ce minunate fraze abundă deja vârtej: o lucrare preistorica, pentru că primul om este o carte asupra timpului”, Telerama 1994 De acelaşi autor Fata şi reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara Order Primul om Preţ @ RON39,99 Qty: Adauga in cosul de...

Albert Camus – Fata şi reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara

Premiul Nobel pentru Literatură, 1957 „…pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră” Acest al doilea volum din seria „Camus” propusă cititorului român de Editura Rao, cuprinde: Faţa şi reversul, Nunta, Mitul lui Sisif, Omul revoltat, Vara. Faţa şi reversul a văzut lumina tiparului în Algeria, într-un număr redus de exemplare. Era încercarea tânărului Camus de a exprima ca şi în operele de mai târziu absurditatea unei lumi contradictorii: pe de o parte fericirea, bucuria, tinereţea – deci gustul pentru acţiune, iar pe de altă parte singurătatea, boala, moartea – adică nevoia de izolare în contemplare. Camus nu ezită însă nici un moment să afirme capacitatea omului de a purta în sine tot ceea ce poate explica universul şi destinul. Inedit pentru cititorul roman este Omul revoltat, eseu care prin conţinutul său nu a putut fi până acum publicat de noi din cauze bine ştiute. De acelaşi autor Caligula. Neînţelegerea. Starea de asediu. Cei drepţi. Răscoală în Asturii Order Fata şi reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »