Al şaselea volum al Istoriei filosofiei urmăreşte triumful generalizat al raţiunii în perioada Iluminismului. Frederick Copleston îi urmăreşte, de această dată, pe francezii Montesquieu, Voltaire, Condillac, Bossuet şi pe enciclopedişti (Diderot, d’Alembert etc.), precum şi pe germanii Wolff, Lessing, Herder şi Jacobi, printre alţii, adică pe filosofii care vor puncta eforturile gândirii de a se elibera de orice tip de dogmatism. Ideea monarhiei luminate sau aceea a contractului social determină noi modalităţi de a gândi politica şi societatea, în care suveranitatea şi puterea aparţin poporului, nu liderilor acestuia. În acest context eliberator, Enciclopedia înseamnă deopotrivă efortul de colectare şi clasificare a întregii cunoaşteri şi exigenţa răspândirii acesteia în scopul „iluminării“ maselor. Cunoaşterea, ca şi uzul raţiunii, sunt comune tuturor oamenilor; raţiunea garantează accesul egal la ştiinţă, deci posibilitatea progresului, dar şi egalitatea între oameni. Considerat uneori drept reprezentantul prin excelenţă al Ilu-minismului, Immanuel Kant va desăvârşi proiectele acestui curent şi, totodată, le va depăşi, retrasând cadrele în care vor evolua curentele filosofice din secolele XIX-XX. Kant va analiza putinţa de a decide adevărul enun-ţurilor şi mecanismele formării judecăţilor noastre despre lume, despre Dumnezeu, despre sine, artă, morală, adevăr, libertate etc. Cele opt capitole pe care le ocupă în acest volum tratarea filosofiei kantiene mărturisesc şi ele importanţa gândirii acestui filosof, atât în epocă, cât şi în încercările ulterioare ale...
