George Mihail Zamfirescu – Maidanul cu dragoste

„Dragoste şi moarte, altceva nu există pe lume!” îi spune la un moment dat, într-o scenă simbolică, Fane, fostul puşcăriaş, lui Ivan, fostul revoluţionar. Între aceste două tensiuni se zbate toată lumea fără ideal a mahalalei care-şi acceptă destinul fără revoltă şi fără lamentaţii. În mahala se iubeşte repede şi se moare uşor. Pe cât de fragilă e viaţa, pe atât de crudă e moartea; oricine e gata să se sinucidă din disperare sau să omoare din furie, supus unei obscure fatalităţi.   Roman de mediu şi de atmosferă, populat cu personaje cât se poate de pitoreşti, predispuse la promiscuitate morală şi conduse de o sexualitate primară, mixând permanent nostalgicul cu grotescul, idilicul cu misticul şi patetismul cu sordidul, scris în limbajul colorat de secol XIX, Maidanul cu dragoste este o tragică şi trivială epopee balcanică suburbană, ivită din confesiunea melancolică târzie a unui Peter Pan de...

Constantin Noica – Povestiri despre om

„Azi ni se pare neverosimil ca volumul acesta speculativ, atât de fin în aticismul frazelor sale, să aibă soarta pe care a avut-o în decembrie 1958, când a devenit unul dintre capetele de acuzare în procesul intentat lui Noica. Aflat în domiciliu obliga¬toriu la Câmpulung-Muscel, Noica îi va citi integral pe Goethe şi Hegel, cufundându-se în opera lor ca într-o albie cu virtuţi regeneratoare… Aşa se face că cele două cărţi pe care le va scrie pe marginea operei lor nu sunt compendii înţesate cu sterpe comentarii de lectură, ci cărţi de creaţie proprie. Fenomenologia spiritului de Hegel nu mai este citită azi aproape de nimeni. În schimb, cartea lui Noica poate fi citită, ba chiar poate fi parcursă cu delicii estetice subtile. S-o citim cu convingerea că, în zilele noastre, nimeni nu mai poate da o interpretare atât de frumoasă unei cărţi atât de grele.“ (Sorin LAVRIC) „Aducându-l pe Hegel în sufletele noastre, Constantin Noica a scris o carte tulburător de contemporană, pe care, spre a-l parafraza, nu o vom putea ignora nepedepsiţi.“ (Vladimir...

Yardley Potter Margaret – Carte de bucate, ospitalitate şi poveşti minunate

Savuros amestec de reţete culinare, sfaturi practice şi poveşti de familie, cartea lui Margaret Yardley Potter – Gima, cum i se spunea în familie – şi-a păstrat prospeţimea, în ciuda vârstei sale venerabile (prima ediţie a apărut în 1947). „Am deschis cartea de bucate a Gimei abia anul acesta în primăvară… Am deschis-o şi am stat s-o citesc de la cap la coadă, fascinată. Nu, nu e tocmai adevărat: de stat n-am stat, sau în orice caz nu multă vreme. După primele câteva pagini, am sărit în sus şi-am fugit să-l găsesc pe soţul meu ca să-i citesc fragmente: Ascultă aici! Ce umor! Ce spirit de observaţie! Cât rafinament! Apoi m-am ţinut după el prin bucătărie cât timp a gătit (pulpă de miel), citindu-i în continuare în timpul mesei. După care am stat amândoi ore în şir printre vasele murdare, am terminat sticla de vin şi ne-am citit cu rândul pasaje unul altuia, la lumina lumânării. La sfârşitul serii, deja eram trei la masă. Gima ni se alăturase, era o minune de femeie, iar eu mă îndrăgostisem de ea. Străbunica mea cea creativă, dar greu încercată nu era nici prima, nici ultima femeie din istoria suferinţelor feminine care se refugia în mâncare. Ar trebui să spun de fapt că se refugia în mâncare şi în scris, fiindcă vocea care răzbate din paginile următoare este o încântare în egală măsură literară şi culinară. Gima nu se mărgineşte la a-şi înşirui reţetele, ea ni le povesteşte cu un simţ ascuţit al umorului şi o încredere în sine care o fac să sune ca un amestec de Dorothy Parker şi M.F.K. Fisher.“ (Elizabeth GILBERT) „Titlul original al acestei cărţi, At Home on the Range, reflectă spiritul glumeţ şi sclipitor care răzbate din întregul text. Publicului american sintagma îi este foarte familiară, fiindcă Acasă, în prerie e imnul oficial al statului Kansas. Fie...

Mihaela Emandi – Helmintiaze umane

Dată fiind marea incidenţă – încă – a infecţiilor parazitare pe plan mondial, lucrarea prezentă este bine venită în cadrul literaturii medicale specializate pe această tematică. Autoarele se apleacă cu grija şi meticulozitatea tipic feminine asupra acestui domeniu medical care este parazitologia, ţinând cont că parazitozele constituie cauze majore de morbiditate şi mortalitate care ameninţă un miliard dintre locuitorii Terrei. Cartea propune un algoritm de diagnostic şi tratament al helmintiazelor umane mai frecvent întâlnite în România care să poată fi utilizat ca instrument de lucru de către medicii practicanţi, cu efecte benefice asupra controlului acestor parazitoze la...

Bridget Asher – Iubitele soţului meu

Lucy Shoreman, o americancă de treizeci de ani, cu o carieră de succes în domeniul afacerilor,  căsătorită cu un bărbat cu aproape 20 de ani mai vârstă, află de la acesta că a avut, numai în  decursul celor patru ani de când sunt căsătoriţi, trei iubite. Onest în felul lui, soţul îi mărturiseşte că, de fapt, ele sunt mult mai multe, că este peste puterile lui să nu se îndrăgostească de fiecare dată când are ocazia şi că a sperat doar că lucrurile se vor schimba datorită iubirii pe care i-o poartă soţiei lui. Lucy îşi părăseşte soţul şi după şase luni se întoarce, în principal la îndemnul mamei, care o anunţă că acesta mai are de trăit foarte puţin timp, fiind bolnav de o boală în fază terminală. Ceea ce urmează este surprinzător şi nebunesc la culme. Părându-i-se nedrept să fie singura care să împartă cu el „greul“, după ce toate celelalte iubite îi fuseseră alături numai „la bine“, Lucy începe să le sune pe iubitele soţului ei muribund, invitându-le să se programeze să facă pe infirmierele la căpătâiul lui. Şirului de iubite, de toate vârstele, profesiile, profilele şi disponibilităţile, i se adaugă şi un prezumtiv fiu, un bărbat fermecător de vârsta lui Lucy. Este doar începutul. Animată de o adevărată vocaţie de a valorifica şi cele mai  nefavorabile circumstanţe şi de imboldul de a recicla şi cele mai nocive sentimente, Lucy reuşeşte să împingă povestea, alertă şi populată de o galerie de personaje vii şi complexe, spre înţelegere, compasiune şi investire pozitivă.   O rescriere  a mitului lui Don Juan, cu accente feministe, cu intuiţii profunde în dinamica şi psihologia cuplului, nu lipsită de o anumită cruzime, dar plină de umor şi luciditate, romanul lui Bridget Ashley este, totodată, o carte despre mame şi fiice, taţi şi fii, iubire şi iertare şi, indirect, o imagine a societăţii...

Lucian Boia – Eugen Brote (1850–1912)

Despre agronomul, economistul şi publicistul Eugen Brote, care, ca fruntaş al Partidului Naţional Român din Transilvania, jucase un rol important în tratativele cu mişcarea naţională slovacă în perioada memorandistă şi care fusese proprietarul şi editorul ziarului transilvănean Tribuna, nu se ştia aproape nimic în anii 1970. Această uitare era cumva în logica destinului lui Brote, care a sfârşit ignorat de contemporanii săi, ruinat şi învins. Un tânăr istoric a decis să scrie o teză de doctorat despre acest om, pornind de la câteva informaţii disparate şi trebuind să se înscrie într-un cadru ideologic şi metodologic nu tocmai prietenos în acele vremuri. Rezultatul, concretizat şi într-un volum publicat cu sacrificii în 1974, dezvăluie marelui public un istoric cu o viziune de ansamblu niciodată coruptă de comanda politică. Confraţilor le dezvăluie un cercetător talentat, care, datorită subiectului şi metodei de investigaţie, era foarte apropiat de microistorie, direcţie de cercetare aflată abia la începuturile sale chiar în Occident. Astăzi, Lucian Boia, cunoscut ca promotorul istoriei imaginarului în România, a decis ca biografia lui Eugen Brote să apară, integral şi în forma genuină: nici mutilată de cenzura anilor 1970, nici revizuită în lumina noilor cercetări. Astfel, istoricul matur şi confirmat de opera sa îşi asumă, cu o desăvârşită onestitate intelectuală, o frumoasă şi exemplară scriere de tinereţe. „Cititor, peste decenii, al propriei mele cărţi, văd acum în ea, dincolo de informaţia istorică, în primul şi în primul rând, drama unei vieţi. Un om înzestrat cu felurite calităţi, cu darul incontestabil de a conduce şi de a înfăptui, a cărui ascensiune, aparent sigură, s-a frânt deodată, urmată de o prăbuşire iremediabilă. Din vina cui? A lui, a oamenilor, a istoriei… Din jocul imprevizibil al atâtor factori care, laolaltă, într-o înlănţuire a cărei finalitate ne scapă, alcătuiesc, ceea ce numim destin. Eugen Brote este povestea unui destin neîmplinit.“ (Lucian BOIA) de acelaşi autor: Sfârşitul Occidentului?...