Marius Lăzărescu – Nu mă doare nimic doar lipsesc

„nu mă doare nimic doar lipsesc“ e un debut întârziat pe nedrept – şi asta se vede din maturitatea scriiturii, din siguranţa tăieturilor de cotidian şi din inteligenţa procesării lor imaginative. Căci Marius Lăzărescu nu-i dintre biografiştii care doar consemnează, ci dintre cei care folosesc pragul notaţiei realiste pentru un salt în intensitatea imaginativă, în devianţa fantezistă. Ce-i drept, şi el se teme să fie prea ”serios”, taie gravităţile şi o întoarce mereu spre o linie de frivolitate, tratîndu-se (şi tratînd totul) cu ironie salvatoare. Ironia lui e, însă, un conservant: de tandreţe, de melancolie, ba chiar şi de ceva focoşenii senzuale pe jumătate jucăuşe, pe jumătate sentimentale. Un uşor teribilism de paradă, un vag histrionism de faţadă, tentaţii ludice şi sarcastice sunt, însă, doar paravane pentru o melancolie cu fond existenţial.  Al. Cistelecan Un volum cu asemenea titlu ar putea vesti un poet blestemat venit prea târziu, dacă titlul nu ar fi o inteligentă şi melancolică auto-ironie. Prin contrast, intertitlurile dezvăluie o poftă ludică şi o luciditate de excepţie. Dar nota aparte este dată de nenumăratele voci din interiorul poeziei: ironică, tristă, muşcătoare şi critică. Scriitorul ştie perfect ce se întâmplă în fabricile de poezie ale momentului şi este capabil să paştizeze-parodieze multiple reţete. Tonul general al prozodiei este unul retro, în timp ce substanţa este stringent actuală. Rezultă o formulă poetică mereu surprinzătoare, nesăţioasă în setea de rostire. Marius Lăzărescu poetizează ca un şuvoi în care fiecare picătură reflectă soarele altfel. Felix...

Marius Iulian Stancu – electric&more

Poezia lui Marius-Iulian Stancu ilustrează legătura tot mai strânsă ce se stabileşte între tinerii poeţi din secolul XXI (ale căror dezvoltări în planul expresiei evoluează o dată cu remodelările mediilor virtuale) şi idealul neoliberal al ordinii spontane, a cărui variantă contemporană, numită de unii file-sharing ecosystem, se impune în raporturile dintre tehnologie şi discursurile poetice emergente ale momentului. familiaritatea şi ataşamentul pe care le arată cei mai tineri poeţi faţă de valorile şi de principiile unui tip nou de raportare la lume şi la procesele comunicaţionale (ceea ce unii numesc astăzi nomadic utopianism) sunt pentru mine deosebit de încurajatoare, după anarhismele fără substanţă din poezia scrisă la noi cu un deceniu în urmă. îmi place să descopăr în versurile lui Marius-Iulian Stancu spiritul acelui splendid poem al lui Brautigan, “All Watched Over by Machines of Loving Grace”. poezia lui Stancu, exactă şi bine dozată, tehnică fără excese supărătoare, nu este, cum a spus cineva, futuristă, fiindcă el ştie prea bine că pentru noi The Future’s so Last Century. (claudiu...

Laszlo Alexandru – Tutti frutti

Al treilea volum de însemnări cotidiene pe blog vorbeşte despre întîmplările agitate din anul 2012. Este perioada răsturnărilor politice locale şi naţionale din România, care antrenează militantismul adesea demagogic, antieuropean al unor intelectuali reputaţi. Afilierile pe bază de interese şi simpatii se fac sub faldurile discursului teoretic pompos. Continuă eforturile unor lideri de opinie de a-i dezvinovăţi pe scriitorii care, înainte de 1989, au colaborat cu Securitatea ceauşistă. Plagiatul ştiinţific e penalizat la alţii şi recompensat la noi. Munca traducătorilor e răsplătită cu ţepe din partea unei cunoscute edituri bucureştene care uită să-i plătească. Acestea şi alte teme ale discursului public autohton se intersectează cu reflecţiile în jurul lui Dante Alighieri şi a liricii italiene medievale, amintirile despre foştii profesori, activitatea cu actualii elevi, comentariile unor filme incitante sau însemnările de traductologie. Pe scurt: Tutti frutti. Laszlo...

Kiki Vasilescu – Marele băiat de cartier

Într-un Bucureşti contemporan, de început de secol XXI, regulile de convieţuire socială încep să se schimbe odată cu apariţia bruscă, la margine de Ferentari, pe locul unei foste gropi de gunoi, a unei replici în mărime naturală a Casei Poporului. O construcţie albă, pe frontispiciul căreia se putea vedea de la câţiva kilometri anunţul pe care proprietarul îl făcea lumii întregi: „Aici stă Marele Băiat de Cartier“. Iar când Uniunea Europeană, NATO, preşedintele SUA şi bogații emiri arabi stau la coadă pentru a avea o întrevedere privată cu misteriosul Mare Băiat de Cartier, miturile devin legende, iar legendele adevăruri cotidiene, povestite seara, la colţ de bloc, la o nelipsită coajă de sămânţă. Împotriva tuturor şanselor, Matei Petrini, un absolvent de filosofie, încearcă să obţină prima înregistrare cu fabulosul personaj, pentru a afla...

Iulian Tănase – Manualul îmblînzitorului de cafele

Conţine 7 planşe color – Cafelele Imblînzitorului. “Cafeaua fierbinte coboară şi urcă în acelasi timp, ceaşca se umple, pereţii rotunzi se încălzesc, Tante Dante (din prun) simte căldura şi se trezeşte, Nea Tza simte în nări aburul cafelei şi deschide ochii, midiile sînt deja fierbinţi, Tante Dante aşteaptă cuminte, în prun, să fie servită. De ani de zile, în fiecare dimineaţă, Îmblînzitorul priveşte amuzat cum cafeaua fierbinte readuce la viaţă imaginea inscripţionată pe ceaşca de cafea, Îmblînzitorul priveşte cum, simţind căldura cafelei, Tante Dante şi Nea Tza încep să se mişte de fiecare dată după acelaşi scenariu, adresîndu-şi din fotografia aceea fierbinte aceleaşi cuvinte, de ani şi ani de zile: – Bună dimineaţa, Tante Dante! – Bune midii, Nea...

Iulian Tănase – Iubitafizica

Iubitafizica este ştiinţa iubirilor imaginare. Toate iubirile şi iubitele imaginare sînt excepţii ce se supun, în tăcere, iubitafizicii. Adevărul care contează pentru iubitafizică este cel inventat, adevărul închipuit, adevărul visat, adevărul din...