Vlad Tăușance – Saga. Bilete la clasa de mijloc

Da. E despre mine. E despre tine. E despre noi. Din toate părțile și toate direcțiile. Despre falimentul moral și trezirea spiritului. Despre cum e să uiți și cât de bine e să îți reamintești.  Beatrice, activist Un volum de poezii despre poezia și nepoezia vieții. Mai degrabă despre ce omoară poezia vieții. De citit dacă sunteți odihniți și cu chef de introspecție. Atenție, poate să doară.  Mihaela, manager Am frunzărit-o cu trufia că nu e despre mine. Am citit-o cu teama că ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambiția să nu devină despre mine. Ioana, manager formare Am deschis cartea, am răsfoit, am citit. Apoi am închis Outlook-ul și m-am gândit la lucruri simple: prieteni, muzică, sine.  Andrei, copywriter Am avut permanent senzația că navighez pe valuri, fel de fel de valuri, valuri peste valuri de viață, valuri cu gloata mijlocie, prinsă în cadența asta a noastră, modernă și golită de rost personal.  Carmen, strategic planner O oglindă care reflectă în cuvinte propria viață – care viață? – multiplicată în mii de alte trupuri, care trăiesc aceeași nesfârșită “zi a cârtiței”.  Sylvia, marketing manager Mi-a transmis impresia de operă rock, sau, mă rog, cum s-ar putea numi așa ceva pe muzică de Parov Stelar, Nicholas Jarr și alții mai de acum. Ştefan,...

Valeriu Mircea Popa – Cercul de camfor

Mă numesc Valeriu Mircea Popa. M-am născut în 4 octombrie 1947. Eu și fratele meu Sorin (un matematician de elită) suntem a patra generație de intelectuali din familie. O familie de prin Ardeal. În viața de acum am fost (și poate încă mai sunt) golan, student, muzician (chitară clasică și instrumentul indian numit sitar), textier, fumător, afemeiat, băutor de vodcă, culturist, defectolog, logoped și psihoterapeut în școli speciale, practicant de karate, contrabandist, marochiner, poet, îngrijitor de bătrâni într-un Altenheim din Germania, tată, creștin gnostic, lector universitar, doctor în psihologia artei, tâmplar, designer de bijuterii, gravor, bijutier. De o vreme încoace am impresia că sunt un nimeni. Nu vreau să știu ce am fost în viețile...

Teodora Gheorghe – Moartea era un iepure şchiop

Teodora Gheorghe nu se teme să își ardă eroii în agora, la o oră de maximă audiență. Știe că poate da naștere oricând unui tablou mai bun, pornind de la zero. Cu un discurs poetic oscilând între ironie fină și reverie arcadiană, Teodora reușește să scrie și să rescrie mici tratate de istorie alternativă. În acest mod, ea trece cu naturalețe de la Tyrannosaurus Rex la celebra eroare informatică 404. Fiecare nouă lectură a textelor din Moartea era un iepure şchiop aduce cu sine unghiuri din ce în ce mai ascuțite și personaje tot mai vii. Dacă vrei să știi cum arată o dresură de oameni la circ sau cum sunt gheișele care își fac din yeni mărgele, trebuie să citești această carte. E posibil să ajungi chiar un înger cu jumătate de normă. Dacă nu vei reuși în acest ultim demers, mai ai totuși o șansă: adaugă lângă acest volum pianul lui Mal Waldron. Merită! Arnoux...

Ștefan Bolea – Caietul Roxanei şi alte Jurnale

„Dacă vei citi această carte, vei realiza că ţi-ai ratat adolescenţa. Fragmente din manuscris au circulat prin căminele studenţeşti din Cluj şi au destrămat mai multe cupluri decât vacanţele de vară: fetele îşi doreau să fie iubite precum Roxana, clasicele suc şi film încetând brusc să însemne ceva. Nu citi această carte! Dar cumpăr-o, ca să-l fereşti şi pe altul de ea.”(Sorin-Mihai Grad) „În trăirile autorului, Roxana pare o himeră. Roxana este experienţa trăită de toţi în spiritul adolescenţei. Împărtăşită sau nu, pasiunea este cea care ne conturează imaginea a ceea ce vom deveni. Cu cât mai puternică pasiunea, cu atât mai mare potenţialul viitoarelor trăiri care abia se deschid.” (Lucian Mareş) „Valul de sinucideri generat de Suferinţele tânărului Werther va părea o glumă pe lângă tsunamiul generat de apariţia obiectului pe care-l ţii în mână.” (iQ 666) „Dacă ai putea scrie un jurnal atât de sincer, n-ai mai avea nevoie de memorie sau de preot.”(Karel...

Mugur Grosu – Status

Dedic aceste pagini celor 2618 prieteni și 1602 urmăritori ai emisiilor mele pe Facebook, care-au schimbat un scriitor de week-end (cum mă știam) într-unul de status-uri (cum m-am trezit), și celor care m-au instigat să le-adun într-o carte. Pioase scuze copacului care s-a irosit aici, sustras din altarul literaturii mărețe. Reverențe lui Alexandru Oglindă pentru fotografia de pe copertă, co-autorilor ei morali – demolatorii Halei Matache, și „colegilor“ scriitori – de procese verbale, care m-au ridicat în slăvile dubei. Și fluturări de batistă celor ce nu și-au găsit niciodată răgazul să fie scrise, deși li se cuvenea măcar asta: o carte din semne de...

Mihai Curtean – Flux

Mihai Curtean face o confesiune care nu ţine cont de convenienţe