Currently Browsing: Bookshop

Gabriela Adameşteanu – Anii romantici

„Multă vreme n-am putut înţelege de ce un prozator şi-ar risipi forţele şi timpul într-un jurnal zilnic sau, la fel de rău, într-o carte de amintiri. Oricite exemple celebre am avut la îndemână, ele nu mă clinteau din parerea mea. Şi, de fapt, tot asta gândesc şi azi, după ce, aproape contra voinţei mele, am scris această carte; şi nu exclud că aş mai putea scrie şi altele, în acelaşi gen. Pentru mine, cartea aceasta reprezintă o victorie a vieţii contra imaginaţiei, a realităţii contra ficţiunii. Dar poate şi ce am scris aici este tot ficţiune, ficţiunea mea despre viaţa trăită sub semnul miracolului istoric şi al neliniştii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm.” (Gabriela Adameşteanu) Order Anii romantici Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Mircea Diaconu – Șugubina

Scrise firesc și cu duioșie, povestirile lui Mircea Diaconu poartă cititorul în lumea aparent idilică a pustiului din La noi, când vine iarna, care ascunde însă drame cutremurătoare. O operație dificilă e motiv de mândrie pentru copilul de la țară, care își dorește să se întoarcă acasă pentru că nu s-a dat cu sania decât de o sută de ori. Cofetăria e locul de întâlnire cu fata cu mers de sălbăticiune, care dispare inexplicabil după o vânătoare de căprioare. Ca să scape de o amendă, Damian își pune pirostriile cu Pelina și face nunta cu ajutorul acordat, fără voie, de săteni. Un băiat inocent care crede tot ce-i spui face deliciul străinilor și e pedepsit pe nedrept pentru naivitatea sa, în vreme ce un altul îi îndeplinește bunicii dorința de a avea o cruce frumoasă la căpătâi. Order Șugubina Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Verena Kast – Fiicele tatălui, fiii mamei

Bărbatul care caută să-şi regăsească mama în partenerele sale este etichetat imediat drept „băieţelul mamei”. Iar despre femeia care preferă să umble doar cu bărbaţi mult mai în vârstă se spune că n-a reuşit să se „desprindă de tatăl ei”. Deşi, iniţial, complexele materne şi paterne se dezvoltă ca un răspuns pozitiv în relaţia cu părinţii, aceste legături extrem de strânse pot deveni un obstacol pentru maturizarea psihică, mai precis pentru felul în care ne construim o imagine de sine, pentru relaţiile de cuplu, dar şi pentru eficienţa în profesie.Formată în psihologie analitică, Verena Kast descrie căile prin care ne putem elibera de impactul negativ al acestor complexe (materne şi paterne), recâştigându ne autonomia, fericirea şi bucuria intimităţii alături de cei dragi. Meritul cărţii este că oferă o descriere sistematică a complexelor parentale (discutate iniţial de Jung) şi că, spre deosebire de conotaţiile patriarhale freudiene, revalorizează complexul matern, asociat în pripă exclusiv cu o semnificaţie negativă. Desprinderea la timp de complexele personale materne şi paterne este esenţială. Multe probleme din domeniul relaţiilor personale, dar şi din acela al zonei politice ţin de faptul că desprinderile necesare nu s au produs. Scopul procesului de desprindere ar fi să învăţăm să simţim propriile noastre afirmaţii —în loc de afirmaţiile mamei şi ale tatălui —, propriile noastre sentimente faţă de o anumită situaţie, în locul sentimentelor care derivă din complexe. Verena Kast Order Fiicele tatălui, fiii mamei Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Howard Gardner – Minţi conducătoare

Aceasta nu este o carte despre leadership, ci o carte despre lideri. Despre personalitatea marilor conducători, despre charisma lor, prin care şi-au transmis mesajul către milioane de oameni, despre capacitatea lor uluitoare de a schimba mentalităţi. O carte cu istorii de viaţă, adevărate studii de caz. Pe lângă liderii recunoscuţi ca atare, denumiţi „lideri direcţi”, Howard Gardner aduce în atenţie un fenomen până acum nerecunoscut, anume „liderii indirecţi”: indivizi care exercită un impact prin operele pe care le creează. Scopul declarat al cărţii este acela de a obţine o cunoaştere mai bună a particularităţilor liderilor eficienţi, a modului în care un individ ajunge să fie lider; astfel, ea prezintă istoriile de viaţă a mai multor lideri din secolul XX, din domenii diferite, mergând de la politică la religie, drepturile omului şi ştiinţă: Margaret Mead, J. Robert Oppenheimer, George C. Marshall, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Jean Monnet şi Mahatma Gandhi. Ca o concluzie comună tuturor acestor studii de caz, sunt evidenţiate în final şase trăsături constante ale liderilor: povestea, auditoriul, organizaţia, întruparea poveştii, leadershipul direct şi indirect, competenţa expertă. Order Minţi conducătoare Preţ @ RON59,00 Qty: Adauga in cosul de...

Vasile Zamfirescu – De la filosofie la psihanaliză şi retur

La Facultatea de Filosofie din Bucureşti unde eram studenţi exista pe atunci multă libertate în alegerea cursurilor pe care doream să le urmăm. Se afişa la începutul anului universitar o listă a cursurilor obligatorii şi opţionale, acestea din urmă fiind majoritare. Aşa am descoperit cursul de Psihanaliză filosofică al profesorului Vasile Dem. Zamfirescu, despre care ştiam vag că fusese unul dintre discipolii lui Constantin Noica. Atmosfera de libertate în care ne mişcam se regăsea în totalitate aici. Cursul ne interesa atât prin conţinutul lui — care adolescent n-a fost fascinat de psihanaliză! — cât şi prin rigoarea şi claritatea expunerii.Deşi nu mai predase până atunci, Vasile Dem. Zamfirescu era cu adevărat profesor. Seminariile erau însă ale noastre. Aici se iscau polemici, se propuneau interpretări insolite, se scriau şi se citeau eseuri inspirate de noile probleme şi lecturi. De obicei depăşeam limitele temei propuse, astfel încât totul ar fi putut degenera într-un dialog al surzilor sau în divagaţii sterile dacă n-ar fi existat polul magnetic: profesorul. Nu numai că el aducea, cu mult tact, discuţia pe făgaşul normal, la obiect, dar opiniile noastre, oricât de îndrăzneţe, vizau direct sau indirect aprobarea lui.Aceasta uneori venea, alteori nu, dar ceea ce conta pentru noi era faptul de a ne şti ascultaţi. Simţeam că el poate să vadă în spusele noastre sau dincolo de ele personalitatea noastră întreagă. De aceea voiam să dăm totul în acele seminarii care treceau atât de repede, deşi discuţiile se prelungeau în pauze şi după încheierea lor. Order De la filosofie la psihanaliză şi retur Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Anne Ancelin Schützenberger – Psihogenealogia

Reasumarea istoriei personale şi familiale, înscrierea mai corectă într-o descendenţă sau într-o legendă şi punerea în ordine a „şantierului” lăsat de strămoşii noştri: acesta este obiectul psihogenealogiei clinice. Psihogenealogia ne oferă posibilitatea să ne păstrăm loialităţile familiale care ne convin; să scoatem la iveală tot ceea ce a fost vesel, onorabil, agreabil şi liniştit în familia noastră; să lăsăm deoparte povara erorilor, a suferinţelor, a rănilor şi a „păcatelor” din trecut; să acceptăm că în familia noastră pot exista şi lucruri rele, ruşinoase şi nespuse, drame nerezolvate, pierderi pe care nu le putem admite şi să ne putem distanţa astfel, ca să ne trăim, în sfârşit, propria viaţă.Autoarea abordează aspectele esenţiale ale loialităţilor familiale invizibile, sindromul de aniversare, memoria trupului, precum şi cel mai bun mod de a trasa un arbore genealogic semnificativ. Ea ne ajută să ne punem cele mai potrivite întrebări ca să trăim, şi nu doar să supravieţuim, subliniază capcanele pe care trebuie să le evităm şi ne deschide calea care ne permite „să culegem nectarul din grădina familiei, pentru a face din el miere”. Order Psihogenealogia Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »