Măştile exilului are în centru un picaro contemporan, nevoit să-şi părăsească ţara, în urma presiunilor diabolice ale Colonelesei Taifun
Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.
Această lucrare le este destinată studenţilor care urmează specializări din domeniul Ştiinţele Educaţiei, dar şi cadrelor didactice interesate de teoria şi practica alternativelor educaţionale întâlnite în ţara noastră şi, nu în ultimul rând, părinţilor interesaţi de un rol mai activ în educarea copiilor lor
Amuzați de excesele lui Hallie sau exasperați de reticența lui Grace, cititorii vor sfârși prin a le îndrăgi pe amândouă eroinele lui Abby McDonald. Kirkus Reviews
Scopul Academiei de Ştiinţe din România este de a contribui, a încuraja şi a îndruma creaţiunea ştiinţifică prin: comunicări, referate, publicaţii şi expoziţii privitoare la chestiuni de ştiinţă pură şi aplicată; acordarea de premii pentru lucrările de valoare; subvenţionarea cercetărilor în domeniul ştiinţific
Adresabilitate. Medici stomatologi specialişti în endodonţie, rezidenţi, specialişti ortodonţi, medici de stomatologie generală, medici de chirurgie dento-alveolară, medici specialişti de medicină dentară, studenţi în stomatologie.