Currently Browsing: Bookshop

Mishima Yukio – Confesiunile unei măşti

Mishima e unul dintre acele genii care se nasc o dată la trei sute de ani. În ceea ce privește talentul, îmi este cu mult superior.Yasunari KAWABATA

Dan Stanca – Ghetsimani ʾ51

În căutarea rădăcinilor poveştii misterioase despre originea familiei lui, un american repudiat pentru publicarea unei fotografii controversate, făcute în timpul tragediei din 11 septembrie 2001, ajunge în România şi constată cu surprindere că s-a întors cu 60 de ani în urmă, în epoca stalinistă. Personaje precum patriarhul Iustinian, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker sau Petru Dumitriu evoluează pe linia fină de demarcaţie dintre realitatea istorică şi ficţiune. Evocarea celebrului loc din Evanghelii – Ghetsimani – nu este întâmplătoare, întrucât întreaga poveste se află sub semnul aurei sacre a sacrificiului. Figura martirică a cărţii este un teolog catolic polonez, refugiat în România după invadarea ţării sale în toamna anului 1939, iar toate firele poveştii duc către Maximilian Kolbe, faimosul prelat catolic beatificat de Vatican în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea. Order Ghetsimani ʾ51 Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Claudia Groza – Tolba cu poveşti

De Ovidiu Dima Copiii caută în orice lucru o magie. Atunci părinţii fie le oferă jucării, fie le citesc poveşti.  Majoritatea le cunoaştem, le ştim deja învăţămintele. Dar vine o vreme când oamenii trebuie să se schimbe, să ofere ceva nou. Nu mai e la modă „Fetiţa cu cibrituri.” Lumea se reintepretează. Unei astfel de piese sociale, Claudia Groza îi vine în ajutor.  Tolba cu poveşti este un dar neaşteptat din partea unui povestitor cu har. Cartea începe o poveste despre boabele de mazăre. Băiatul Vlad, un altfel de Neghiniţă a lui Delavrancea, plecat la însămânţat cu bunicul lui, descoperă că nu toate boabele sunt la fel şi că doar cele sănătoase pot da rod. Astfel, juvenilul cultivator a luat „bobul mic, firav şi timid” şi l-a sădit aproape de cămăruţa lui, a avut o cucernică dragoste faţă de mica lui plantă care după ce a crescut i-a vorbit. Sigur că literatura pentru copiii e plină de prinţese, zmei, vrăjitoare şi băieţi de curte. Autoarea vine şi completează panoplia cunoscută cu aventurile prinţesei „Zori e zi,” răpită de Zmeul solzos şi dusă în împărăţa sa. Niciun trimis al Regelui nu a putut trece obstacolele puse în cale, doar tânărul servitor, împărţind bunătate, a răzbit şi a reuşit să rupă vraja în care căzuse Zmeul şi să elibereze frumoasa fată. Aşa cum era înţelegerea, uitasem să o spun, salvatorului i se cuvine mâna fetei.  Nu ni se spune decât că nunta a durat trei zile şi trei nopţi. Pentru că micuţii trebuie să înveţe şi părţile anatomice şi funcţionale ale corpului, Claudia Groza a reuşit prin „Piticul şi puful de păpădie” o frumoasă compoziţie stilistică şi epică. Povestea cu revolta dulciurilor din supermarket e savuroasă. Toate istorisirile sunt pline de învăţăminte, uşor scrise şi pline de pilde despre binele care face minuni. Mocăilă, Troncănilă şi viţelul Fedor din Ferma animalelor...

Amelie Nothomb – Să-ți ucizi tatăl

Cel de-al douăzecilea roman al lui Amelie Nothomb, Să-și ucizi tatăl, propune cititorilor un adevărat spectacol de magie, nu lipsit de stranietate și de incursiuni într-o realitate iluzorie. Pasionat de trucurile de magie cu cărți de joc, Joe, un adolescent precoce, abandonat de părinți, se pregătește singur în fața oglinzii. Cum pasiunea te aduce, nu rareori, în compania oamenilor potriviți, Joe întâlnește un străin care îi recomandă un maestru magician. Maestrul este impresionat de talentul copilului, așa că se oferă să-l găzduiască în casa lui și să-l învețe adevărata magie, devenind cu timpul figura paternă de care Joe nu s-a bucurat niciodată. Copilul are însă parte de experiențe care îl maturizează și îl împing la o confruntare directă cu tatăl său adoptiv; ideea instanței paterne ce derivă de aici acaparează firul cărții, iar rezolvarea conflictului nu este nicidecum una previzibilă. Order Să-ți ucizi tatăl Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Chuck Palahniuk – Beautiful You

Penny Harrigan este provincială venită în marele oraș împinsă de visurile sale încă și mai mari: e stagiară și, în general, fată bună la toate într-o firmă de avocatură din New York. Între drumurile după cafelele șefilor, visează să treacă examenul de intrare în barou. Viața ei se schimbă însă când îl întâlnește pe miliardarul Linus Maxwell, fost iubit al unora dintre cele mai frumoase femei din lume, care acum e fericit să-și petreacă tot timpul ducând-o pe ea pe cele mai înalte culmi ale plăcerii. Ceva nu e însă în regulă: Max ia tot timpul notițe în pat, căci, după cum urmează să afle Penny, ea este cobaiul pentru construirea unei linii de jucării sexuale pentru femei. Acestea sunt atât de puternice și de eficiente, încât milioane de femei se calcă în picioare la cozile din magazine, apoi se închid în cameră cu noii lor prieteni cu baterie și refuză să mai iasă. Totul e parte dintr-un plan sinistru al lui Maxwell, pe care numai Penny îl mai poate opri. Dar cum anume o va face? Order Beautiful You Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

Naghib Mahfuz – Miramar

Premiul Nobel pentru Literatură, 1988 De Alexandru Cristian “prin lucrări bogate în nuanţe când realiste, când ambigue, a realizat o artă narativă arabă care se aplică întregii umanităţi”. Ce este destinul? Există  un destin? O viaţă de om este scrisă într-o carte divină? Destinele oamenilor sunt atât de pline de inexplicabil încât te întrebi dacă există o logică. Logica destinului unui om este că acel om trăieşte. Viaţa are o logică a ei. Dar întâmplările din viaţa unui om…? Pensiunea Miramar este locul unde se împletesc destine. Vieţile oamenilor sunt atât de diferite chiar opuse. Ce îi leagă totuşi? Locul acestei pensiunii care este mitic. Cheia destinului lor este o clădire veche bătută de arşita deşertului şi de briza Alexandriei. Grecoaica , patroana pensiunii, este un oracol de fapte şi de întâmplări. Prin ea există pensiunea , destinul ei s-a împletit de această pensiune. În destin există viaţă şi moarte. Moartea a cuprins şi pensiunea. O crimă fără explicaţie va desăvârşi destinul pensiunii, Alfa şi Omega. Numele pensiunii Miramar este o metaforă plină de mister. Un loc în care oamenii vin , pleacă, se nasc şi mor sub privirea plină de calm a mării. Fascinantă , eterna şi unica mare care asistă pasivă la evenimentele din viaţa oamenilor. Naghib Mahfuz a scris acest roman cu gândul la însemnătatea locurilor şi lucrurilor în viaţa oamenilor. Roman citadin cu tentă poliţistă este un roman  ce descrie societatea egipteană la jumătatea secolului trecut. Frământarea politică era prezentă la toate nivelele societăţii ; monarhie sau republică , democraţie sau autocraţie. Întrebări pe care personajele şi le pun în mod conştient nerealizând că nu vor mai afla răspunsul. Timpul are toate răspunsurile. Roman scris cu vervă plin de lirism social , o veritabilă frescă a Egiptului. Acest roman ne confirmă talentul lui Mahfuz de  a descrie complexitatea unei societăţii şi dramele acesteia. Societatea egipteană...

« Older Entries Next Entries »