Emil Boc a cumpărat de la Bookfest „Cartea băieţilor invincibili” şi „Deceniul pierdut al României”

Cărţi semnate de Mircea Cărtărescu, Mihaela Rădulescu şi Aurora Liiceanu, alături de mulţi alţi autori români, dar şi străini, s-au numărat printre cel mai bine vândute volume în topurile editurilor participante la ediţia din 2011 a Salonului de carte Bookfest din Bucureşti, potrivit Mediafax. Dacă preşedintele Traian Băsescu nu este un fan al cărţilor, Emil Boc, el însuşi autor, a cumpărat din standul editurii All, cartea Deceniul pierdut al României, conform datelor oferite de editori. De la standul editurii Corint, premierul şi- a luat pentru bibliotecă Cartea băieţilor invincibili şi Cartea prietenelor.  La Humanitas, cel mai bine vândute volume au fost Zen. Jurnal 2004-2010 de Mircea Cărtărescu, Despre frumuseţea uitată a vieţii de Andrei Pleşu, Călătorie în România de Sir Sacheverrell Sitwell. Pe primul loc în topul vânzărilor la Polirom se află cartea Mihaelei Rădulescu Întreabă-mă orice, urmată de Viaţa nu-i croită după calapod de Aurora Liiceanu, „1984” de Haruki Murakami (2 volume). Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene, care se ocupă cu organizarea Salonului internaţional de carte Bookfest, a spus că anul acesta au fost „probabil” mai mulţi vizitatori decât la ediţia precedentă a evenimentului, care au şi cumpărat mai multe volume. Reprezentanţii Polirom au precizat că au avut încasări totale de 370.000 de lei, cei de la Humanitas au estimat vânzările la circa 300.000 de lei, iar Nemira, peste 163.000 de lei. Cea de-a şasea ediţie a Târgului de Carte Bookfest a avut loc în perioada 25-29 mai, la complexul Romexpo din...

Ion Grosu – Memoriile unui ofiţer de informaţii

Lucrarea reprezintă mărturia de viaţă şi, mai ales, de profesiune militară a colonelului Ion G. Grosu (1897-1981). Intrat în rândurile armatei în anul când România se angaja în Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919), el avea să cunoască dezastrul de la Turtucaia şi prizonieratul în Bulgaria. În perioada interbelică Ion Grosu şi-a desăvârşit pregătirea militară prin frecventarea cursurilor Şcolii Superioare de Război şi a urcat treptele ierarhiei militare, îndeplinind funcţii de răspundere, dovadă a devotamentului său faţă de instituţia militară şi a competenţei sale în îndeplinirea misiunilor încredinţate. Odată cu intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, Ion Grosu s-a aflat din nou pe câmpul de luptă, fiind avansat la gradul de colonel. Participant atât la Campania din Est, cât şi la cea din Vest, el şi-a făcut datoria cu maximă conştiinciozitate, convins că servea interesul naţional şi că trebuia să-şi mobilizeze resursele intelectuale şi fizice pentru a îndeplini obligaţiile sale de militar. Amintirile colonelului Ion Grosu oferă informaţii pe cât de bogate şi variate, pe atât de valoroase despre instituţia militară, despre participarea armatei române la cele două războaie mondiale, despre corpul militar (ofiţeri, subofiţeri, soldaţi), despre climatul din armată şi mentalităţile militare, despre episoade mai puţin cunoscute, precum cazul generalului Gheorghe Avramescu (februarie–martie...

Doaudi Hari – Translatorul

Povestea pe care o spun aici se bazează pe amintirile mele din vremuri extrem de grele şi de tulburi. Am făcut tot posibilul să adun detaliile experienţelor mele şi să le consemnez cât mai exact şi cât îmi amintesc eu de bine, şi le sunt recunoscător tutror celor care m-au ajutat  să mă concentrez şi mi-au corectat din când în când relatrea. E desigur imposibil ca doi oameni  să vadă la fel un eveniment,  şi ştiu că alţii vor avea de spus poveşti diferite de a mea. Dar, puse laolaltă, aceste poveşti colective vor compune împreună adevărul despre tragedia din Darfur. Dedic acestă carte mamei mele, care în tinereţe a împiedicat o haită de lei să se apropie de vitele noastre timp de o zi, o noapte şi o dimineaţă, folosindu-se doar de puterea glasului şi de doua beţe lovite unul de altul. Iar puterea acestui glas mi-e atât de cunsocută....

Ion Zubaşcu, luptătorul din Munţii Ţibleşului, a plecat să le cânte îngerilor: „Fost-am omul pădurii!”

Lui  Ion Zubaşcu i s-a închis timpul vieţuirii. Posterităţii sale i s-a deschis un mit, mitul profesorului de la ţară care a reuşit să facă o revoluţie folclorică şi nu numai atât. Generaţii în blugi sau tineri contestatari au avut în piticul maramureşean un gigant de neegalat. A fost mai puternic decât statura sa. În alte lumi şi sub alte canoane, Ion Zubaşcu ar fi devenit un erou naţional. El s-a sfinţit pe sine în lăută şi-n cuvânt pentru a da lumii de ştire că Leru-i ler şi pe o piatră din Munţii Ţibleşului. Pe Ion Zubaşcu l-am cunoscut la Cenaclul Flacăra. A leruit şi m-a învăţat că mândria nu un panaj de paradă. N-am cântat doinele  sale la îndemnul partidului. L-am simţit în profunzimea sufletului meu de procreat în Maramureş. M-am născut în Timişoara, dar programarea mea s-a făcut la Cicârlău. Prin el am înţeles de ce fierbe în mine un sânge de războnic. Oamenii de acolo sunt de un fel. De altfel.  De ce sunt un neadaptat lumii de compromisuri? Oamenii nordului sunt oamenii pădurii. Ei şţiu cel mai bine că o stâncă poate cripta poveşti de sute de ani. De la Ion Zubaşcu am înţeles cel mai bine legătura indestructibilă dintre om şi natură. Şi ce înseamnă memoria. Trebuia să-i duc zilele acestea noul meu volum: Ţigara unui viitor de paie. Tiparul a fost prea încet pentru trăirea sa grăbită. N-am mai ajuns la întâlnire şi mă revolt. Ţip. De ce întârzii mereu la întâlnirile programate? Ion Zubaşcu a ridicat în mine o cetate. La ultima întâlnire de la cafeneaua BCR din Romană mi-a dat poruncă să-i continui lupta. Să nu mă dezic de regatul principiilor.  M-a iubit şi l-am iubit. Zadarnic scriu. Literele mele au o audienţă ratată. Plâng. Şi-n mine cântă un rapsod al muzicii adevărului necopt. Nu i-am putut intona disperarea şi neîmpăcarea....

Mircea Cărtărescu – Zen. Jurnal 2004-2010

Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment c\nd am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce inaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anuleaz’ă cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin. Şi, de altfel, dintre toate speciile literare – hai să zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurdă. Mâna ta stângă dă bani mâinii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu însuţi ştii de fapt mult mai bine decât cel care notează, căci durerea e autentică, pe când „mă doare” e o convenţie. de acela;i autor: Dublu album. Antologie de poezie. 2 vol Orbitor. Aripa stângă. Corpul. Aripa dreaptă Nostalgia Travesti Vreau să-mi spui, frumoasă...

Nora Iuga – Berlinul meu e un monolog

Jurnalul berlinez, Berlinul meu e un monolog – cu cele două părţi ale sale, Fasanenstrasse 23 şi Stuttgarterplatz 22, scrise la un interval de zece ani – surprinde personalitatea unui oraş benefic şi malefic totodată, care te seduce şi te sperie deopotrivă, fixează imaginea unui organ viu care respiră, pulsează, celulele lui reproducându-se vertiginos ca pe lamela unui microscop planetar. Dar aceasta nu este, pur şi simplu, o carte despre fabulosul oraş dintre două lumi, ci o carte despre Berlinul unic şi irepetabil al fascinanţei şi seducătoarei scriitoare Nora Iuga, al cărei monolog stă sub semnul unei replici memorabile: „Berlinul sînt eu”. De acelaşi autor Spitalul manechinelor Order Berlinul meu e un monolog Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...