Currently Browsing: Biografii/Memorii

Doina Jela – Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda

Biografia coregrafului Oleg Danovski ( 1917- 1997) constituie  rezultatul unui efort de documentare şi redactare de mai bine de şase ani, care a presupus consultarea unor categorii de surse dintre cele mai diverse (articole şi cărți de specialitate, dicționare româneşti şi străine, memorialistică, documente de arhivă,  filme, discuții cu prieteni, rude, colaboratori ai personajului principal), călătorii de documentare şi propria arhivă a autoarei care l-a cunoscut pe Oleg Danovski, l-a urmărit în repetiții şi spectacole şi a consemnat mai multe ore de interviuri cu el, în anii de dinaintea morții, când era directorul Teatrului de Balet din Constanța. Scrisă cu mijloacele jurnalistului, dar şi ale istoricului şi prozatorului, cartea este probabil una dintre cele mai minuțioase reconstituiri ale unei vieți de artist care s-au scris în cultura română destul de săracă în astfel de lucrări laborioase, bazate pe cercetare şi confruntare de surse, pe memorie şi document, şi pe efortul de obiectivare şi restituire echilibrată a profilului complex al unui artist de anvergură neobişnuită în orice cultură, nu doar în a noastră. Arta dansului românesc, pe care Oleg Danovski a ridicat-o la performanțe greu de atins chiar şi în spații cu tradiție mai temeinică şi mai generos sprijinită, este şi ea destul de firav reprezentată la noi prin studii care să depăşească improvizația, mărturia unilaterală şi subiectivă, colajul de articole sau de declarații prilejuite de ocazii festive, comemorative, protocolare. Cartea de față, care e în primul rând o biografie, constituie totodată, prin capitolele consacrate creației lui Oleg Danovski, activității sale de pedagog şi maestru, prin capitolul substanțial privind cronologia operei şi în fine, prin foarte bogatele articole de dicționar consacrate colaboratorilor săi cei mai proeminenți (Floria Capsali, Trixi Checais, Stere Popescu, Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Bojidar Petrov, Gelu Matei, Magdalena Popa, Ileana Iliescu şi alții), o contribuție la istoria artei coregrafice româneşti, în secolul XX, pe care longevivul creator...

„Mircea Eliade a murit cu dor de România”

Interviu realizat de Silvia Vrînceanu Istoria credinţelor şi ideilor religioase (l-lV) Stelian Pleşoiu, un informatician român specializat în recuperarea dezastrelor produse de computere, a avut şansa să petreacă câţiva ani, la venirea sa ca emigrat în America, alături de soţii Christinel şi Mircea Eliade, care locuiau din 1956 la Chicago. Potrivit spuselor sale, la vremea aceea, savantul român, erudit în istoria comparată a religiilor, era ridicat în slăvi de unii dintre cei mai importanţi oamenii ai lumii. În timp ce cărţile lui Mircea Eliade deveneau succese mondiale, iar el tânjea din cauza dorului de România, pentru comunist, marele scriitor era un “duşman al poporului”, fost legionar care conspira împotriva noii orânduiri. Stelian Pleşoiu spune că, deşi la Chicago trăiesc peste 100.000 de români, multi habar n-au că locuiesc în oraşul în care geniul Eliade a trăit şi a creat zeci de ani. De altfel, după moartea sa, chiar şi la Chicago University, puţine lucruri amintesc că Mircea Eliade a înfiinţat catedra de istorie a religiilor care-i poartă numele. Stelian Pleşoiu a locuit o vreme în casa sotilor Eliade şi a povestit pentru “Ziarul de Vrancea” amănunte inedite despre ultimii ani din viaţa savantului.  Chiar dacă unii îl contestă şi acum, Mircea Eliade (1907-1986) rămâne una dintre cele mai luminate minţi ale secolului trecut. Potrivit biografiei sale, în tinereţe s-a apropiat de Mişcarea Legionară, afiliere de care nu s-a dezis niciodată. În timpul războiului a fost ataşat cultural la Lisabona, iar după război nu se mai întoarce în România, rămânând în exil la Paris. Aici o cunoaşte şi pe viitoarea sa soţie, Christinel, născută la Tecuci. Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago şi devine şeful catedrei de istorie a religiilor la University of Chicago, oraş unde se şi stinge din viaţă, la 22 aprilie 1986. Ştirea apare în România doar la rubrica decese a ziarului „România liberă”....

Despre dragoste şi ură

Marele savant Nikola Tesla se trage dintr-o familie de bănăţeni

Marele savant şi inventator Nicolae Teslea (Nikola Tesla) s-a născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea şi al Gicai Mandici. Familia tatălui era de grăniceri antiotomani, în fostul imperiu austro-ungar. Numele iniţial de familie era Drăghici, dar el a fost înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria transmisă în familie, de dulgher (teslari). Tatăl lui Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un frate, Iosif, militar de carieră, care după absolvirea şcolii de ofiţeri a predat matematică în diferite şcoli militare, ca până la urmă să ajungă profesor la Academia de Război din Viena. Tatăl lui Teslea, iniţial, şi el elev la şcoala militară, şi-a schimbat repede profesia, trecând la seminarul teologic, devenind preot ortodox în 1845, când s-a însurat cu Gica. Biserica în care a slujit iniţial părintele Teslea se găsea în comuna Similian, la poalele munţilor Velebiti, acoperiţi de păduri de stejar, fag şi corn, în provincia Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat şi părintele. Henri Coandă îl prezintă pe marele inventator Tesla ca român bănăţean din Banatul sârbesc, dar realitatea era că prietenul sau Nicolae era istro-român din Croaţia. Provincia Lica era locuita compact de istro-românii morlaci, încă din sec. XV-XVI. Gospici se afla la câţiva kilometri de ţărmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla. Preotul, om cult, se interesa cu precădere de literatură, filosofie, ştiinţe naturale şi matematică. Încercarea de desnaţionalizare i-a adunat pe morlaci sub stindardul bisericii ortodoxe. Mama lui Teslea, Gica Mandici, româncă şi ea după nume, a rămas – copilă fiind – orfană, şi a trebuit să se ocupe de cei şase fraţi mai mici. Tatăl său a refuzat s-o trimită la o şcoală în limbă străina, dar ca autodidactă şi-a completat cultura ca elevă a soţului ei....

George Beahm – iSteve . Steve Jobs despre Steve Jobs

Inteligenţa sclipitoare, pasiunea şi energia lui Steve Jobs au fost sursa a nenumărate inovaţii care ne îmbogăţesc şi ne uşurează vieţile. Lumea este cu mult mai bună datorită lui Steve.” COMITETUL DIRECTOR AL APPLE  Steve Jobs este considerat un vizionar, un inventator genial, care a schimbat lumea prin ideile sale. Această carte reprezintă chintesenţa a peste trei decenii petrecute în lumina reflectoarelor media. Conţine cele mai bune şi mai provocatoare adevăruri ale omului, întreprinzătorului, inventatorului şi geniul de marketing care a fost Steve Jobs: peste 200 de citate, care sunt deosebit de importante pentru oricine caută soluţii inovatoare sau doar inspiraţie. Ce gândea Steve Jobs cu adevărat despre Apple, computere, creativitate, design, calitate şi colaboratori? Cum privea succesul mondial obţinut cu iPod-ul, iPhone-ul şi iPad-ul? În această carte, el însuşi ne dă răspunsurile. Order iSteve . Steve Jobs despre Steve Jobs Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Cicerone Ioniţiu – Memorii. Volumul II: Drama României văzută din exil

Al doilea volum al Memoriilor lui Cicerone Ioniţoiu descrie efortul celor care, rămaşi fideli conştiinţei proprii şi valorilor morale, au dus din exil o luptă inegală împotriva regimului comunist din România. Reuniţi în jurul Comitetului (Consiliului) Naţional Român şi susţinuţi de Radio „Europa Liberă”, ei au făcut cunoscute Occidentului situaţia dramatică a României conduse de Nicolae Ceauşescu şi caracterul inuman al orânduirii...

« Older Entries Next Entries »