Fabulosul monolog al domnului Liiceanu, în compania unui whisky şi a lui Amos Oz

Cătălin Sturza Minunată seară la Ateneul Român, cu renumitul scriitor israelian, favorit de ceva vreme în cursa pariurilor pentru Nobel, Amos Oz. Dintr-o oră şi jumătate de dialog cu Gabriel Liiceanu, publicul plătitor de bilet a avut parte de 15 minute întregi de Amos Oz. Pe scările de la intrare, şmenarii care vând 2bilete la suprapreţ la meciurile naţionalei încercau să-şi atragă muşterii: un bilet în plus, un bilet în plus la conferinţa lu’ Gabriel Liiceanu! Iată, îşi va fi spus spectatorul cultivat, îmbrăcat la patru ace, în gând, ce-a priceput şmenarul din toată tărăşenia: că cineva s-ar abate pe la Ateneu luni seara şi-ar scoate bani din buzunar doar ca să îl audă pe domnul Gabriel Liiceanu monologând! Conferinţele Ateneului Român Adam Michnik către Gabriel Liiceanu: “În 1990, ai fost bolşevic, pardon, menşevic!” Cum l-a umilit Herta Müller pe Gabriel Liiceanu în public După vreo jumătate de oră de întârziere, Andrei Dimitriu, directorul filarmonicii George Enescu, începe seara în forţă. Ce dicţie impecabilă, ce forţă a concentrării în enunţul şnur al domnului Dimitriu! Fostul om de radio, preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune, actual patron al sunetelor, reuşeşte performanţa să nu stâlcească decât jumătate din cuvintele pe care pare a le citi de pe o foaie. Climaxul este enumerarea celor care au onorat, prin prezenta lor, sala Ateneului: Liiceanu, Nicolae Manolescu, Patapievici, un scriitor finlandez. Domnii Liiceanu şi Patapievici, spre deosebire de ceilalţi vorbitori iluştri, sunt, pasămite, branduri, şi nu mai au nevoie de prenume. Interesante sunt ezitările pudice ale domniei sale, marcate de articolul nehotărât: domnul Liiceanu are meritul de a fi fondat „o editură Humanitas”, iar Alexandru Tomescu urmează să încânte publicul pe „un Stradivarius”. continuare,...

Radu Paraschivescu – Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian

„Toamna decanei prezintă cititorilor spectacolul unei existenţe din care n-au lipsit cumpenele, dramele, dislocările. O viaţă compusă din renunţări, pasiuni, succese, deziluzii, spaime, intuiţii, angoase şi bucurii. O viaţă schimonosită de convulsii ideologice şi înnobilată de prietenii înalte. O viaţă-slalom, o viaţă-arsură, o viaţă-caleidoscop şi, de ce nu?, o viaţă-document. Antoaneta Ralian nu este – şi nu ştiu să fi fost vreodată – grefierul acru al propriului destin. Prezenţa ei destinde în loc să crispeze. Avem de-a face cu un om care vorbeşte şi scrie şampanizat, cu sinceritate, cu umor şi cu o vioiciune pe care nu i-a avariat-o nici una dintre încercările cărora a fost supusă. Acum, în popas pe acoperişul vârstei, Antoaneta Ralian acceptă să-şi aducă aminte cum a fost. Dacă nu pentru un volum de memorii, măcar pentru curiozitatea mereu trează care ne însoţeşte întrebările.“ (Radu PARASCHIVESCU) „Cred că motorul supravieţuirii e vitalitatea, dinamismul în limita puterilor, setea de nou, curiozitatea pentru tot ce se întâmplă în jur, senzaţia impusă că eşti încă în circuit. Nu recapitularea, cu inerentele-i regrete şi remuşcări pentru fapte ireversibile, nu fuga în trecut, ci ancorarea în prezent (oricât ar fi el de urât), adaptarea la acest prezent. În afară de vârstă, eu trebuie să lupt cu singurătatea totală, cu deteriorarea crescândă a sănătăţii, cu invaliditatea, cu diverse dureri fizice. Şi lupt, cât oi mai putea lupta. Probabil că e ceva care ţine de ingredientele din cocă, nu ştiu. Poate că sunt mai puternică decât cred. Mă înconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, mă înfrupt din tinereţea şi din energia lor. E-adevărat, uneori situaţia mă depăşeşte, dar nu-mi dau voie să obosesc. Nu-mi dau voie să mă plictisesc. Nici să sper, nici să fac proiecte. Ştiu că timpul mi se comprimă văzând cu ochii. Îl văd grafic cum se îngustează în faţa mea. Dar refuz să-mi plâng...

Eu, cel responsabil cu viaţa mea aşa cum a fost, am încercat să mă ascund

Ioan Es. Pop, în dialog cu Daniel Cristea-Enache Daniel Cristea-Enache: Dragă domnule Ioan Es. Pop, dacă nu mă înşel, acesta este primul dialog scris pe care îl aveţi cu un coleg de lume literară, după momentul de anul trecut (2011), cînd aţi făcut public şi aţi asumat episodul de tinereţe al semnării angajamentului cu Securitatea. M-am gîndit să începem dialogul nostru de pe LiterNet chiar cu acest subiect: pentru a ne elibera apoi de el, pentru a ne desprinde şi a merge spre sfera poeziei pe care o ilustraţi la modul major. Nu ţin să vorbim despre episodul vechi, pentru că deja aţi oferit elementele şi detaliile necesare. Aş vrea, în schimb, să-mi spuneţi cum vă simţiţi de cînd aţi luat decizia mărturisirii. V-aţi eliberat? Aţi vindecat ruşinea interioară prin suferinţa ruşinii „exterioare”, prin faptul că aţi fost arătat cu degetul? V-aţi simţit iubit de unii prieteni, reconfirmat, aşa zicînd, în iubirea lor? Sînteţi acum un om mai vulnerabil sau, dimpotrivă, un om ceva mai tare? Ca să introduc o notă de confesiune personală în prima noastră rundă: dragă domnule Ioan Es. Pop, vă respect şi mai mult şi îmi sînteţi şi mai drag după această mărturisire. Ioan Es. Pop: Am să încep cu sfîrşitul: vă mulţumesc. Sinele meu mic, de la 4 ani, îi cere iertare sinelui de la tinereţe pentru că, prin spaime, abandonuri, laşităţi, eşecuri, mizerii şi prostii, l-a făcut să greşească într-un mod atît de greu de reparat sau poate ireparabil. Nu, nu-i deloc o metaforă ceea ce spun. Este ruperea în două a celui care refuză realitatea de cel care nu ştie s-o administreze. În lunile de după ce am făcut publică acea confesiune, dar şi în cele de dinainte, mi-am dorit intens să dispar. Eternitatea nu este doar pozitivă, ci şi negativă. În acele zile, am trăit din greu eternitatea – pe cea...

Smaranda Vultur – Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi

Cartea este un portret de grup realizat prin istorisiri ale vieţii şi fotografii, menit să dea contur unor experienţe individuale, dar şi vieţii comunitare a evreilor din mai multe generaţii care trăiesc la Timişoara, Lugoj sau Reşita. Volumul face parte dintr-o serie situată sub semnul întâlnirii cu diferenţa, pe care Grupul de antropologie culturală şi istorie orală din cadrul Fundaţiei A Treia Europă a elaborat-o pentru a materializa rezultatele unei cercetări pe lunga durată a relaţiilor dintre memorie şi...

Steinhardt – În evocări

„Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.” Personalitatea sa efervescentă şi preocupările polivalente sunt evocate de reprezentanţi ai lumii literare şi religioase care l-au cunoscut în diferite etape ale vieţii sale pe Nicolae Steinhardt – în Bucureştiul tinereţii, în inchisoarea Jilava sau în „oaza de pace” a Mănăstirii Rohia. Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală măsură de literatura şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de prima mărime ale culturii româneşti. Textele cuprinse în acest volum au fost scrise după încetarea din viaţa a lui N. Steinhardt – 30 martie 1989. O parte au fost publicate în reviste, in ziare sau în cărţi. O altă parte au fost trimise pentru volumul II al Caietelor de la Rohia, intitulat N. Steinhardt în amintirea contemporanilor (Helvetica, Baia Mare, 2000). Cea de-a treia parte – ciâteva texte inedite, solicitate şi primite de editor în vederea alcătuirii prezentului volum. Lista autorilor, mărturiilor cuprinse în acest volum: Arşavir Acterian, Dorina Al-George, Bartolomeu Anania, fost Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramuresului, Alexadru Baciu, Nicolae Balotă, Nicolae Băciuţ, Alexa Gavril Bile, Ioan M. Bocu, Miron Alexandru Bogdan, Augustin Botis, Gheorghe Brătescu, Virgil Bulat, Iordan Chimet, I.P.S. Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, Virgil Ciomoş, Alexandru Ciorănescu, Maria Cogălniceanu, Vasile Cormos, I.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, Ov.S. Crohmălniceanu, Arhimandrit Mina Dobzeu, Sorin Dumitrescu, Radu Enescu, Theodor Enescu, Ioan Filip, Terezia Filip, Părintele Constantin Galeriu, Alexandru George, P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Ştefan Iloaie, Arhimandrit Paulin Lecca, Monica Lovinescu, Serafim Man, Nicolae Mecu, Achim Mihu, Virgil Nemoianu, Costion Nicolescu, Alexandru Paleologu, Amelia Pavel, Monica Pillat, Ioan Pintea, Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Adrian Popescu, Nicolae Rosca, Eugen Simion, Sanda Stolojan, Geo Şerban, Mihai Şora, Eugenia Tudor-Anton, Cornel Ungureanu, Viola...

Liiceanu: „Dacă era acum Geoană, România ar fi fost condusă de Vântu and so on”

Gabriel Liiceanu şi când se scuză se acuză. Încearcă de la o vreme să se despartă de Satana. Adică de Băsescu. Dar nu poate. Ceva îl strânge. Nu cred că la inimă. Poate prin fişier. Sau în Jurnalul de la Păltiniş e o cheie ascunsă. Nu cred că mai există probe. Demult au fost listate la bursa de la Glina sau Berevoieşti. La TVR, de unde încasează o sumă cu multe zerouri lunar, a spus că preşedintele a practicat un fel de ciocoism în relaţia cu Raed Arafat. „Un preşedinte nu intervine într-o emisiune şi stă de vorbă cu un subsecretar de stat. A luat nişte măsuri bune pe care nu a ştiut să le explice. Dacă ar fi ajuns Geoană preşedinte, Vântu and so on ar fi condus România” So...