Octavian Paler – Viaţa ca o coridă

Viaţa ca o coridă privilegiază vadit, din ansamblul gloselor posibile, evenimentul. Şi în ceea ce se referă la destinul autorului, şi în cele ce îi implică pe eroii luptelor în arenă. Multe din pasaje sunt, desprinse de tematica, antologabile. Omniprezenţa, excepţia nu e, aşa cum ne afirmă vulgata sofistica cea mai la îndemână, o formă aparte de validare a regulii, pentru ca nu are aceeaşi substanţă cu aceasta. Una aparţine, prin esenţă, cazuisticii impresionante, cea de-a doua se dovedeşte o forma de delimitare organică – nu de cenzură – a unui inventar practic imposibil de cuantificat. D acelaşi autor Don Quijote în Est Order Viaţa ca o coridă Preţ @ RON49,95 Qty: Adauga in cosul de...

Jack Kerouac – Vagabonzii Dharma

Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tânăr care îşi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala tema a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: in viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminând cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vârf de munte. De acelaşi autor Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor Order Identitatea unor prietnei Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Michel Tournier – Jurnal Extim

Jurnalul intim este, pesemne, scrierea cea mai răspândită din lume… toţi ţin un astfel de jurnal, îl ascund, îl înconjoară cu afecţiunea lor şi sfârşesc prin a visa să-l publice. Scriitorii cei mai respectabili nu fac excepţie de la această tristă regulă. Ca să nu alunece şi el în ridicol, Michel Tournier ţine un jurnal extim. Şi publică extrase din el, care alcătuiesc un adevărat „fals jurnal“ surprinzător. Michel Tournier reuşeşte un tur de forţă: să nu vorbească deloc despre sine, să nu livreze nimic din fiinţa lui, să nu-şi povestească viaţa – şi să-şi pasioneze cititorul… Jurnalul său este o epură. Trebuie să-i fim recunoscători lui Tournier că ne salvează, graţie „extimului“, de ispita narcisismului. ( L’Express) De acelaşi autor Vineri sau viaţa sălbatică Picătura de...

Valeriu Anania – Amintirile peregrinului Apter

Potrivit mărturiei autorului, „această carte s-a zămislit sub pământ”, într-o celula de la Jilava, la sugestia colegilor de detenţie de a-şi pune pe hârtie, după eliberare, povestirile despre peregrinările sale pe la mănăstirile din ţară. Iar rezultatul este acest volum de nuvele fantastice grupate în jurul unui personaj simbolic – îngerul care şi-a pierdut aripile – care, prin călătoriile lui în spaţiul fascinant al mănăstirilor româneşti, prilejuieste o incursiune în trecutul istoric şi legendar al locurilor. Un amestec de prezent şi ecouri ale unor evenimente istorice de care se leagă înălţarea mănăstirilor Olteniei, de mitologie creştină şi profan, de omenesc şi supraomenesc ce aminteşte de creaţia lui V. Voiculescu şi Mircea Eliade. Conflictul dintre familia lui Constantin Brincoveanu şi aceea a Stolnicului Constantin Catacuzino, zidirea maicii Olimpiada, fiica din flori a lui Brincoveanu, în peretele bisericii, acuzată de vrăjitorie de către Ştefan Cantacuzinul şi doamna sa Pauna, figura lui Mircea Ciobanul şi a doamnei Chiajna sunt doar câteva fapte şi personalităţi care dau autenticitate povestirilor peregrinului apter, un personaj contemporan cu întregul nostru trecut istoric. De acelaşi autor Rotonda plopilor aprinşi. De dincolo de...

Slawomir Mrozek – Baltazar. Autobiografie

Autobiografia Baltazar rearanjează piesele unui puzzle existenţial şi reconfirmă capacitatea unui om de a fi el însuşi, deşi dintr-o perspectivă oarecum schimbată, dar nu neapărat de boală, ci de însuşi travaliul de a-şi aminti. „De acum încolo, nimeni nu va mai putea să mă laude sau să mă critice pentru nimic din ceea ce am scris înainte de afazie, deoarece omul acela nu mai există.“ Şi povestea se derulează cu simplitate, Baltazar reconstituind cu acurateţe traseul vieţii pe care o trăise până atunci sub un alt nume: Sławomir Mrożek. Scrisul ca terapie. Sau, mai bine zis, autobiografia ca terapie. Celebrul dramaturg polonez Sławomir Mrożek încearcă să se vindece, prin intermediul scrisului, de afazia de care suferă în urma unui atac cerebral.O tentativă de autodefinire care se soldează, cu preţul a mii de pagini ce nu vor vedea niciodată lumina tiparului, cu ceea ce pare a fi o nouă identitate, care se cere numită altfel. În vis, această identitate primeşte într-adevăr un nume nou: Baltazar. Aşa se va referi scriitorul la el însuşi de acum înainte. Memoria îi revine treptat, la fel şi capacitatea de a comunica prin cuvinte. Reconsiderarea propriei vieţi, chiar şi printr-o simplă reconstituire cronologică (stilul nu are importanţă aici, relevantă este coerenţa amintirilor), îl ajută să-şi înţeleagă propriul sine şi limbajul ce i-a fost inaccesibil un...

Rene Girard – Despre cele ascunse de la întemeierea lumii

Textele prezentate în această lucrare sunt rezultatul cercetărilor efectuate la Cheektiwaga în 1975 şi 1976 şi la Johns Hopkins în 1977. Aceste texte au fost apoi refăcute şi completate cu unele scrieri anterioare ale lui René Girard, intercalate pe alocuri, în principal extrase ale unei discuţii reproduse în revista Esprit în 1973, ale unui eseu intitulat „Malédictions contre les pharisiens“, apărut în Bulletin du Centre protestant d’études din Geneva şi din „Violence and Representation in the Mythical Text“, publicat în MLN în decembrie 1977. Mitologia, religia, cultura în general, chiar şi gândirea omenească, se nasc dintr-un linşaj real, un omor ritualic ce capătă virtuţi întemeietoare, dar care rămâne ascuns şi camuflat sub transfigurări fictive. Pe acest “principiu victimar” îşi clădeşte René Girard “antropologia victimară” (aici, într-o discuţie cu Jean-Michel Oughourlian, neuropsihiatru şi psiholog, şi cu Guy Lefort, medic psihiatru), străduindu-se să capteze vocea mută a victimelor ispăşitoare şi adevărul lor ostracizat “de la întemeierea lumii”: “Dacă violenţa este subiectul oricărei structuri mitice şi culturale, Cristos este singurul subiect care scapă acestei structuri, pentru a ne elibera de sub stăpânirea ei. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem pentru ce este prezent în Evanghelii adevărul victimei ispăşitoare şi pentru ce acest adevăr permite deconstruirea tuturor textelor culturale, fără nici o excepţie”, susţine antropologul de la Stanford, supunând textul neotestamentar celei mai revoluţionare exegeze a timpurilor...