Currently Browsing: Biografii/Memorii

Chantal Delsol – Mituri şi simboluri politice în Europa Centrală

Chantal Delsol, o prestigioasă cercetătoare, coordonează această ediţie a Miturilor şi simbolurilor politice în Europa Centrală, la care au colaborat mai multe personalităţi din zonă şi s-au exprimat despre eroi, patrie, origini. Ea este cunoscută pentru teoriile ei despre identitate. Numele ei a fost implicat într-un scandal în anul 2005, când în mijlocul campaniei de suspendare a preşedintelui traian Băsescu, şi-a dat demisia din Institutul de Studii Populare, condus la acea vreme de Vladimir Tismăneanu. A fost de mai multe ori în România. Order Mituri şi simboluri politice în Europa Centrală Preţ @ RON28,00 Qty: Adauga in cosul de...

Vladimir Beşleagă – Centenar Coroban. Omul de spirit

Activând la Universitatea de Stat, a fost acuzat de naţionalism și concediat. Angajat ca cercetător știinţific la Academia de Știinţe, a fost mereu atacat de grangurii ideologici ai partidului comunist. Savant de o vastă erudiţie în domeniul literaturii naţionale, dar și în al celei universale, Coroban avea un caracter deschis, sociabil, și era înzestrat cu un dezvoltat simţ al umorului. Am putea afirma cu toată îndreptăţirea că ceea ce nu reușea să spună prin scris, din cauza cenzurii, o făcea prin replicile sale usturătoare, care nu arareori atingeau sarcasmul, ba chiar invectivă. Cartea lui Vladimir Beşleagă este o restituire...

Lilia Bicec – Testamentul necitit. Scrisorile unei mame plecate la muncă în Occident

Testamentul necitit completează un şirag de faţete subiective ale unei drame colective. Nu este un roman şi nici o piesă de teatru – nu are asemenea pretenţii –, ci mai degrabă o cronica personală a exilului. Autoarea se numeşte Lilia Bicec, a fost ziaristă la publicaţii raionale în Căinari, Glodeni şi Bălţi. Traseul ei reproduce destinul tipic, exemplar al intelectualului basarabean „născut în URSS” şi după aceea sacrificat la masa molohului post-sovietic, rapace şi necruţător. Regăsim aşadar participarea la mişcarea pentru eliberarea naţională şi entuziasmul „podurilor de flori”, apoi sărăcia tranziţiei, când în Basarabia nu se mai plăteau, de luni de zile, nici pensii nici salarii, iar prin sate se produceau frecvente deconectări de curent electric. Tot pe atunci mulţi intelectuali au plecat spre localităţile din Moldova de peste Prut şi din interiorul României cu „bişniţa”, unde puteau să scoată câte două trei preţuri pentru aceleaşi articole vândute în Moldova (zahăr, prune, ulei, chibrituri, cafea etc.). Apoi a venit epoca exodului – în Rusia şi în Occident. Lilia Bicec povesteşte meandrele propriei sale „bejenii” în Italia. Este o istorie cutremurătoare, scrisă cu pasiune şi emoţie. Cartea se intitulează Testamentul necitit. Scrisorile unei mame plecate la muncă în Occident sunt răvaşe scrise la persoana I, adresate celor doi copii ai săi, fetiţa Cristina şi băieţelul Stasic, rămaşi în Moldova în grija unui tată abuziv. Femeia încearcă să umple, prin aceste scrisori netrimise (nu ştim de ce nu le trimite, nu ni se spune motivul), absenţa sa fizică alături de copii, îşi face nenumărate reproşuri că nu este alături de ei, pentru că ştie că doar banii nu le pot înlocui dragostea de mamă. Aflată într-un conflict acut cu soţul, care o mai şi maltrata pe deasupra, când era acasă, femeia va face totul pentru a-şi aduce copiii în Italia, zbătându-se să obţină pentru ei paşapoarte româneşti… (Vitalie Ciobanu -România culturală...

Leonid Tipkin – O vară la Baden-Baden

Publicat pentru prima oară într-o revistă a diasporei ruse, după ce manuscrisul fusese scos pe ascuns din Uniunea Sovietică, cu puţin timp înainte de moartea autorului, în 1982, romanul O vară la Baden-Baden este punctul culminant al unei vocaţii literare profunde, pe care medicul a cultivat-o în secret. Scrisa în perioada 1977-1980 şi salvată ca prin minune de la uitare, cartea s-a dovedit una dintre cele mai importante opere ruseşti din a doua jumătate a secolului XX. Pendulând între un prezent nedefinit şi anul 1867, când Dostoievski şi tânăra lui soţie, Anna Grigorievna, se îndreaptă spre Germania, locul unde scriitorul va fi consumat de patima jocurilor de noroc, romanul urmăreşte natura profund conflictuală a creatorului, dezvaluindu-ne tributul imens pe care îl cere sublimarea artistică. Însă dincolo de acest fir narativ, romanul ne oferă o călătorie prin sufletul Rusiei, un portret al marii literaturii a acestei ţări şi al scriitorilor care au încercat să păstreze intactă esenţa morală a artei de-a lungul calvarului...

Michelle Cunnah – Confesiunile unei iubăreţe

Ce-ar trebui sa faca o fata când (a) iubitul se dovedeşte a fi un ticălos, (b) mama încearcă s-o convingă să renunţe la independenţa si să se mute înapoi acasă, (c) un tip misterios îi suceşte capul? Sigur că-l iubesc pe Jonathan. Sau, cel puţin, aşa cred. Şi atunci, de ce sunt atât de tentată să fug în lume cu primul venit, fie el un doctor superb care a apărut de nicăieri şi m-a luat – literalmente – pe sus? La urma urmei, Jonathan e OK. Şi dacă mi-a cumpărat o pereche superbă de pantofi Jimmy Choo cu două numere mai mici n-a făcut-o înadins. Şi nici n-avea de unde să ştie că şeful lui îmi face avansuri. Dar faptul că nu mi-a luat apărarea la petrecerea de Crăciun, când sus-numitul şef nu şi-a putut ţine mâinile acasă, m-a scos din sărite. Rău de tot. Şi, uite aşa, căutarea prinţului a reînceput. Până într-o zi când, la nunta celei mai bune prietene, mi-am dat seama că am ieşit cu absolut toţi bărbaţii de la masă. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Confesiunile unei iubăreţe…Mă cheama Rosie şi asta e povestea mea… Order Confesiunile unei iubăreţe Preţ @ RON13,90 Qty: Adauga in cosul de...

Wolfgang Amadeus Mozart – Scrisori


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Celebrul compozitor nu se lasă descoperit prea uşor în aceste scrisori.   Cei care nu-i cunosc biografia ar trebui să înceapă cu alte lecturi. Din textele cuprinse în acest volum, se pot descoperi opiniile artistulului legate de balurile de la Viena, de împărăt şi împărăteasă, dar şi respectul pe care-l acorda tatălui. Cititorul atent al misivelor poate descoperi un Mozart capricios, extravagant, rebel, melancolic, uşor de păcălit, pretenţios, însufleţit ori posac, nicidecum la pragul nebuniei ca în filmul Amadeus. Nu era vasal părintelui Coloredo, cum s-ar fi crezut din alte surse. Nu a fost un om sărac. A călătorit mult şi a fost respectat. Iubirile sale nu se lasă prea mult dezvăluite în aceste rânduri. Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »