Thomas De Quincey – Confesiunile unui opioman englez

Confesiunile unui opioman englez a avut o influenţă enormă asupra literaturii şi artei din epocă, influenţa ce a persistat până în vremurile noastre. Scrierile descriu experienţa drogului într-o lume intelectuală, urbană, care respinge convenţiile – cartografiază însăşi figura contraculturală a boemului. Confesiunile unui opioman englez au fost publicate mai întâi în London Magazine, în anul 1821, iar în 1822 apar în volum. Aceste confesiuni constituie prima scriere literară majoră a lui Thomas De Quincey şi cea care l‑a făcut cunoscut cu rapiditate în lumea literară a epocii. Cartea este o relatare a adolescenţei şi tinereţii rebele şi chinuite a autorului, un romantic revoltat în accepţiinea clasică a cuvântului. În plus, Confesiunile… reprezintă una dintre primele descrieri detaliate a dependenţei de un drog (pe atunci legal) : opiul. Sensibilitatea acută a celui ce povesteşte şi rememo­rează, ampla fresca socială pe care o reuşeşte De Quincey – de la lumea micii nobilimi până la cea a mahalalelor mizere din Londra, unde adolescentul fugar ajunge să trăiască o vreme –, precum şi descrierea plăcerilor şi chinurilor opiului, fac din Confesiunile… lui De Quincey o lectură deopotrivă cuceritoare şi instructivă. Printre autorii asupra cărora De Quincey şi‑a exercitat influenţa de‑a lungul timpului se numără Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire si Nikolai Gogol, iar mai târziu, în secolul XX, Jorge Luis...

Sanda Niţescu – Un fir de mărar şi cerul albastru

Lumea românească a Sandei Niţescu se reconstituie la Paris, ca la atîţia alţii, din imaginile şi din parfumurile copilăriei. Dar Sanda Niţescu îşi proiectează copilăria fericita în Bucureştii de acum o jumătate de secol, la începutul anilor ’50, când căminul, alveola familială, rămăsese singurul refugiu în faţa barbariei care ne asedia, păstrând ceva din frumuseţea şi căldura normalităţii; iar simbolul vieţii normale a familiei, momentul în care toată lumea se adună în jurul aceluiaşi centru şi se simţea parte a aceluiaşi corp, era actul ritual al mesei. Order Un fir de marar si cerul albastru Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Pierre Leprohon – Vincent van Gogh

În spatele fiecărei opere de artă se află un artist, adică un om. Şi nimic nu poate fi mai util pentru cunoaşterea operei decât cunoaşterea circumstanţelor, a exigenţelor, a pasiunilor ce au determinat-o. Când este vorba despre Van Gogh, se poate spune că această operă este în primul rând viaţa lui. Pentru că nici un creator nu s-a dăruit atât de total operei sale, nici un creator nu şi-a pus în joc, într-o asemenea măsură, propria-i viaţă, ca să-şi realizeze opera. Viaţa lui Vincent constituie procesul de creaţie a unei opere picturale ale cărei motive şi ambiţii trec şi ele cu mult dincolo de artă. În această carte nu se vor găsi deci nici subtile teorii ce tind să insereze acest geniu singular. În fragilul eşafodaj al şcolilor de pictură din care se încearcă să se clădească Istoria artelor, nici referinţe la deducţiile savante – şi adesea arbitrare – ale psihanaliştilor. În schimb, pornind de la fapte şi de la opere, vom încerca să-l abordăm pe Vincent van Gogh, pe acest „nebun de pictură” ale cărui acte se explică în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, prin logică şi...

Livius Ciocârlie – Cartea cu fleacuri

Ca o continuare a unor preocupari mai vechi, Livius Ciocârlie publică un jurnal dens, care, fără să mai păstreze întru totul uzanţele genului, aduce o noutate stilistică seducătoare. Cartea cu fleacuri e poate cel mai atipic volum al scriitorului, o mărturie asupra existenţei cotidiene în care tonul ludic, degajat al unor notaţii e repede temperat de reprize în cel mai pur stil cioranian, cinic şi amar. Literatura inaltă şi micile întâmplări născătoare de perplexitate dintr-un Bucureşti „de adopţie”, impresiile din Occidentul ultracivilizat şi cugetările demistificatoare, autoironice despre vârsta senectuţii îşi găsesc locul în această carte subtilă despre „fleacurile” esenţiale ale vieţii. De acelaşi autor Bătrâneţe şi moarte în mileniul...

Livius Ciocârlie – Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983

PREMIUL NAŢIONAL PENTRU LITERATURĂ decernat de Uniunea Scriitorilor. „Întrebarea este în ce condiţii poate fi salvat jurnalul, adică poate fi adus în stare de operă durabilă, ceea ce reprezintă aproape o contradicţie în termeni, câtă vreme jurnalul consemnează efemerul. În principiu, rostul lui este mnemotehnic: a nota ce se petrece cu tine şi în jurul tău sau ce îţi trece fugar prin minte, fie din preocupare de tine, fie pentru a-ţi servi mai târziu. Pentru a afla mai târziu ce ai uitat. Jurnalul aparţine unei jurnalistici sui generis, de uz propriu. Devenit carte, se citeşte în acelaşi spirit, şi sinonimia jurnal-ziar nu e întâmplătoare. Se citeşte la fel ca ziarul, cu un interes mai aprins şi totodată mai superficial decât o carte de literatură, fiindcă, la fel ca ziarul, cuprinde numai noutăţi, numai informaţii ce stârnesc curiozitate, făcându-te să afli ceea ce altcum n-ai putea să ştii.” (Livius Ciocârlie) „Ludic, anecdotic, livresc; meditativ, (auto)-ironic, confesiv; elegant, rafinat, discret – iată doar câteva dintre adjectivele ce pot caracteriza, pe rând, stilul – tonul – protagonistul. Adevărate colaje ale memoriei, volumele lui Livius Ciocârlie sunt imposibil de rezumat şi, probabil, de imitat. Un lucru rămâne sigur în ceea ce îl priveşte: profesiune de credinţă ori simplu răsfăţ auctorial, anonimatul nu i-a reuşit”. (Cristina Chevereşan) „Autentic până la scandal şi autoreflexiv până la cruzime, Livius Ciocârlie a reuşit, mai cu seamă prin jurnalele sale, să transforme spectacolul intimităţii într-o aventură unică în literatura română.” (Doru Branea) Autorul despre el insusi. Livius Ciocârlie, născut în 1935 la Timişoara, din mamă casnică şi tată onest funcţionar, îşi revendică drept spaţiu de origine pe acela cuprins între dealurile Orşovei şi munţii Mehadiei. Sub formă de teme pentru acasă, a început să scrie jurnal la 9 ani şi proză memorialistică la 11. A luat iniţiativa de a scrie versuri proaste în clasa a IX-a de liceu....

Simona Chitan – Victor Rebengiuc. Omul şi actorul

Un interviu luat „în profunzime” lui Victor Rebengiuc a fost decupat tematic şi combinat cu mărturii, comentarii, fragmente de cronici, fotografii, adăugând-i-se, în anexe, teatrografia, filmografia, lista de premii ale actorului. Pe lângă vocea incofundabilă a lui Rebengiuc, se aud vocile familiei, prietenilor, studenţilor, colaboratorilor săi. Autoarele au reuşpit performanăţa de a aduna în jurul protagonistului peste 80 de persoane, printre care regizori, actori, critici, scriitori, marile nume ale scenei noastre culturale: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Dan Piţa, Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Gabriela Adameşteanu, Vlad Zografi, Alexandru Dabija, Yuri Kordonskiy, Mariana Mihuţ, Irina Petrescu, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marcel Iureş, Florin Piersic jr., George Banu, Andrei Pleşu, H. R. Patapievici, Dan C. Mihălescu, Magdalena Boiangiu, Alice Goergescu, Marina Constantinescu, Matei Vişniec, Emil Brumaru, Alex Leo Şerban… Alăturat cuvintelor lui Rebengiuc însuşi, mozaicul de opinii reconstituie portretul unui personaj de mare forţă, împlinit profesional ţi uman. De Simona Chitan 30 de interviuri...