Căpraru Bogdan – Activitatea bancară. Sisteme, operaţiuni şi practici

1Conţinutul său cuprinde aspecte legate de particulari-tăţile sistemelor bancare din diferite ţări, tipurile de instituţii financiar-bancare, rolul băncilor în economie, competiţia bancară, specificul organizării şi derulării activităţii bancare, caracteristicile operaţiunilor şi tehnicilor bancare, elemente de informatică bancară, precum şi aspecte legate de istorie şi cultură bancară. Abordarea activităţii bancare este realizată atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic.
Lucrarea surprinde caracteristicile sistemelor bancare din patruzeci şi cinci de ţări de pe toate continentele: SUA, Japonia, ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană, ţările membre AELS, ţări emergente. De asemenea, lucrarea tratează şi tendinţele şi mutaţiile survenite în activitatea bancară din ultimele decenii, în special cele legate de efectele crizei financiare americane din prezent. Astfel, sunt analizate o serie de implicaţii ale crizei financiare actuale asupra sistemelor bancare din lume, precum şi asupra sistemului bancar românesc, ultimul capitol fiind dedicat acestuia. Nu în ultimul rând, lucrarea abordează problematica băncilor islamice, instituţii care se individualizează prin principiile care stau la baza funcţionării lor şi printr-o evoluţie ascendentă la nivel mondial.
Fiecare capitol cuprinde, la început, obiectivele urmărite, cuvintele cheie, iar la final un set de întrebări, exerciţii de analiză şi interpretare, aplicaţii şi teste grilă, precum şi o bibliografie recomandată, astfel încât procesul de fixare a cunoştinţelor şi de formare de deprinderi să fie cât mai facil şi temeinic. Pe parcursul lucrării există o serie de casete text şi scheme, prin care se aduc în prim plan o serie de simplificări şi cazuri.

De acelaşi autor

Retail banking

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *