Un nou proiect de promovare culturală aduce cartea românească universitară la Madrid

Patru cărți semnate de  profesori de la diferite centre universitare din România au fost lansate în capitala Spaniei, în cadrul proiectului de promovare culturală “Vida Universitaria”. Astfel, la Universitatea Complutense și Librăria Cervantes din Madrid, au avut loc lansările cărților semnate de Aurel M. Cazacu,  Sorin Mitu,   George V. Grigore și   Laura Stanciu, în cadrul proiectului inițiat de Editura Niram Art. Prezentările s-au desfășurat pe data de 15 iulie, în amfiteatrul Facultății de Filosofie, din cadrul Universității Complutense din Madrid.   Directorul editurii Niram Art, Miguel Angel Galan Segovia a explicat: „Profesorii universitari din România sunt foarte bine pregătiți. Editura lucrează la o colecție complexă de cărți academice semnate de cadre universitare din România, care abordează mai multe domenii științifice. Obiectivul proiectului “Vida Universitaria” este promovarea culturii române în Spania, atât prin traducerea și publicarea acestor lucrări, cât și prin realizarea unor evenimente de înaltă ținută, la care să participe cadre universitare și studenți din Spania, de preferință cu participarea instituțiilor educaționale și culturale din Spania, cum este cazul prezentului eveniment, de la Universitatea Complutense. În felul acesta, se pot schimba idei despre sistemul educațional românesc și cel spaniol, despre viața universitară, se generează dialog la nivelul cadrelor universitare, pe scurt, se impulsionează un schimb cultural viu, actual, între elitele celor două țări.”   În deschiderea evenimentului, prodecanul Facultății de Filosofie, prof. Nuria Sánchez Madrid a afirmat: „Majoritatea figurilor relevante ale culturii române sunt foarte puțin cunoscute în Spania. De exemplu, am descoperit cu deosebit interes opera lui Titu Maiorescu, studiile sale de logică”.   Cărțile au fost prezentate de Nuria Sánchez Madrid, profesoară și prodecan al Facultății de Filosofie, Pedro Ortega Ventureira, istoric de artă, directorul revistei de cultura “Herejía y Belleza”, scriitorul Eduardo Luis Junquera Cubiles,  scriitorul Marcelo López Conde, Diego Vadillo López, scriitor și analist literar, Hector Martínez Sanz, scriitor, filosof și Fabianni Belemuski, jurnalist și...

Ion Druță – Clopotnița

Proza lui Ion Druță era ea însăși ca o bătaie de clopot revărsându-se din lăcașul amenințat de flăcări. Un dangat-avertizare care trebuia să ajungă (și a ajuns!) mai ales la conștiința tinerilor

Mandela – Când biografia devine istorie

De Narciz Bălăşoiu Deși starea de sănătate a celui supranumit părintele Africii de Sud devenise critică, prefigurând astfel nefastul deznodământ, aflarea veștii  că Nelson Mandela a încetat din viață a generat o imensă tristețe pe întreg mapamondul. Șefi de state și de guverne, alături de oameni simpli de pretutindeni au evocat personalitatea celui de care se leagă istoria nu doar a unui popor, ci a unei pagini râncede din istoria universală, rescrisă prin curajul și sacrificiul unui om devenit apostol și prizonier al ideii de libertate. Trecerea în revista a biografiei sale reflectă o personalitate complexă, nu lipsită de penumbre, specifică intervalului istoric de manifestare, însă tributară fără discontinuități acelor idealuri în raport de care mijloacele devin uneori negociabile. Nelson Mandela s-a stins din viață joi, 5 decembrie, la vârsta de 95 de ani, după o luptă istovitoare cu boala, care de ceva ani  l-a scos practic în afara vieții publice active. Orice evocare a personalității lui Nelson Mandela se leagă indisolubil de cele două momente absolut marcante ale biografiei sale – Mandela a petrecut 27 de ani în închisoare din pricina acuzațiilor de subminare a puterii de stat prin lupta dusă împotriva politicii de apartheid, pentru ca în urma eliberării, în anul 1994 să devină primul președinte de culoare al Africii de Sud. La funeraliile sale, unul dintre cei mai vechi aliați și prieteni ai săi, arhiepiscopul Desmond Tutu, l-a descris drept un dar incredibil făcut Africii de Sud, capabil să proiecteze în jurul său, prin forța exemplului, compasiune și reconciliere. La rândul său Papa Francisc a transmis un mesaj de susținere către poporul sud-african, în care a evidențiat marele merit al fostului  președinte, acela de a fi clădit un stat pe fundamentele trainice ale non-violenței , reconcilierii și adevărului. O serie de președinți de state, printre care și liderul american Barack Obama și-au anunțat participarea la funeraliile...

Chinua Achebe – Săgeata lui Dumnezeu

În tulburatul început de secol XX, preotul Ezeulu încearcă din răsputeri să-şi ţină semenii Ibo sub aripa protectoare a zeului străbun Ulu. Tribul său trece prin frămiântări sociale şi politice răscolitoare, agravate şi de intervenţia colonizatorilor britanici. Alături de ceilalţi localnici, Ezeulu luptă împotriva unei religii care, deşi în aparenţă încearcă să ajute, impune o tradiţie şi o civilizaţie cu totul străine. Precum într-un alt roman al lui Achebe, O lume se destramă, zeul alb intră treptat în graţiile tribului Ibo, care-i va închina recoltele şi îl va adopta ca protector. Într-o ultimă încercare de rezistenţă, Ezeulu îşi îndeamnă fiul să se alăture omului alb, să-şi însuşească învăţătura lui, să-i afle slăbiciunile şi poate, cândva, să înveţe cum să-l învingă cu propriile arme.   „Achebe nu are nevoie de focuri de artificii pentru ca proza lui să-şi atingă intensitatea dramatică. El nu îngroaşă inutil contururile personajelor: în schimb, porneşte de la câteva schiţe care pun în valoare trăsături ce înscriu personalitatea lor în toate cele trei dimensiuni ale scenei vieţii reale.” (Time) Order Săgeata lui Dumnezeu Preţ @ RON27,95 Qty: Adauga in cosul de...

Urechia V.A. – Din tainele vieţei. Amintiri contimporane

Rolul principal al lui V.A. Urechia este acela de pionier, de deschizător de drumuri în cultura română, de pe urma ăau profitat din plin generaţia sa şi cele ulterioare

« Older Entries Next Entries »