Lansare la Sibiu: romanele Laika şi Urma

Editura Cartea Românească vă invită miercuri, 10 septembrie, de la ora 18.00, la Libăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, la o dublă lansare a romanelor Laika şi Urma semnate de poetul şi prozatorul Adrian Alui Gheorghe, disponibile şi în ediţie digitală. Vor participa, alături de autor: Radu Vancu, Dumitru Chioaru şi Adrian G. Romilă. Laika, cel mai recent roman apărut la Cartea Românească, ar putea fi mult aşteptatul roman al Revoluţiei române, tragic şi comic deopotrivă. Scris cu nerv şi umor. Totul curge atît de firesc în poveste, încît ai senzaţia că te-ai întors în timp şi rîzi de propriile naivităţi, de entuziasmul cu care ai intrat în cursa istoriei. Subiectul e provocator: cum s-a desfăşurat revoluţia română la un „aşezămînt” de boli nervoase. Cine cîştigă? Cum evoluează mica societate cu bolnavi sadea şi bolnavi închipuiţi? Hohotul de rîs, cu care te desparţi de trecut, pare a fi răspunsul cel mai sănătos. E o carte ca o terapie. Urma nu este cartea unui poet convertit la proză, ci e un roman scris după toate regulile genului. Subiectul e provocator: în închisoarea de la Aiud, în anii ’60, apar urme suspecte pe zăpada dintre pavilioanele înţesate cu „politici”. Se declanşează o anchetă. Mărturiile sînt halucinante: soţia unui deţinut – desigur, e vrăjitoare – îşi posedă cu patimă soţul, noaptea, în celulă, călugărul Daniil, mort cu un an în urmă, şi Maica Domnului vin să aline suferinţele „bandiţilor”. Ancheta se împotmoleşte, ameninţările curg de la Centru. Trebuie găsit vinovatul şi cum cazul depăşeşte graniţele realităţii, acesta nu poate fi decît magicianul care preface apa în vodcă, descuie orice uşă, smulge cu puterea gîndului hainele gardienilor: deţinutul Gurii Lovin. Din acest moment, lucrurile scapă de sub control, comandantul îşi pierde minţile, iar finalul devine un nou...

Paul Watzlawick – Comunicarea umană. Pragmatică, paradox şi patologie

Născut în fertilul mediu intelectual de la Palo Alto din anii 1960, volumul de faţă constituie o piatră de hotar atât pentru psihoterapia de cuplu şi familie, cât şi pentru teoria comunicării

Francis Scott Fitzgerald – Strania poveste a lui Benjamin Button şi alte întîmplări din epoca jazzului

„Nu existau amintiri supărătoare în somnul lui de copil; nimic din glorioasele zile petrecute la colegiu nu răzbătea pînă la el, nimic din anii sclipitori în care tulbură inimile atîtor fete. Nu existau decît pereţii albi şi siguri ai patutului şi Nana şi un bărbat care venea să-l vadă uneori, şi o minge mare şi portocalie pe care i-o arăta Nana chiar înaintea orei de culcare, cînd se însera, numind-o «soare». Cînd soarele apunea, pleoapele lui erau grele – nu existau vise, nici un vis nu-l mai bîntuia… toate palisera din mintea lui, de parcă nici nu fuseseră vreodată. Nu-şi mai amintea.” (F. Scott Fitzgerald) Order Strania poveste a lui Benjamin Button şi alte întîmplări din epoca jazzului Preţ @ RON16,95 Qty: Adauga in cosul de...

Henri Troyat – Petru cel Mare

O forţă a naturii umane, Petru I, pe care Ecaterina cea Mare îl considera precursorul şi maestrul ei, s-a abătut asupra propriei ţări ca o tornadă. Cu o energie şi o ferocitate incredibile, el a schimbat faţa Rusiei, bulversându-şi compatrioţii. A răsturnat tradiţii, a tăiat bărbi şi… capete, a impus veşminte şi idei în manieră europeană, a învăţat el însuşi tot felul de meşteşuguri, mânuind compasul şi securea. A luptat necontenit împotriva Turciei, Suediei, repurtând victorii răsunătoare. A sacrificat mii de supuşi ca să construiască Sankt Petersburg, a pus zăgaz dominaţiei Bisericii, înlesnind o modernizare bine-venită a moravurilor şi credinţei. În Petru cel Mare e un amestec de geniu şi nebunie, de bufonerie şi orgoliu, ceea ce face din el un personaj fascinant, care se înalţă în toată măreţia lui pe fundalul barbar şi misterios al vechii Rusii. Order Petru cel Mare Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Sorin Adam Matei – Idolii Forului

Idolii forului lui Francis Bacon sunt mai actuali ca oricând în România

« Older Entries Next Entries »