Lansare la Sibiu: romanele Laika şi Urma

1Editura Cartea Românească vă invită miercuri, 10 septembrie, de la ora 18.00, la Libăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, la o dublă lansare a romanelor Laika şi Urma semnate de poetul şi prozatorul Adrian Alui Gheorghe, disponibile şi în ediţie digitală.

Vor participa, alături de autor: Radu Vancu, Dumitru Chioaru şi Adrian G. Romilă.
Laika, cel mai recent roman apărut la Cartea Românească, ar putea fi mult aşteptatul roman al Revoluţiei române, tragic şi comic deopotrivă.
Scris cu nerv şi umor. Totul curge atît de firesc în poveste, încît ai senzaţia că te-ai întors în timp şi rîzi de propriile naivităţi, de entuziasmul cu care ai intrat în cursa istoriei. Subiectul e provocator: cum s-a desfăşurat revoluţia română la un „aşezămînt” de boli nervoase. Cine cîştigă? Cum evoluează mica societate cu bolnavi sadea şi bolnavi închipuiţi? Hohotul de rîs, cu care te desparţi de trecut, pare a fi răspunsul cel mai sănătos. E o carte ca o terapie.
Urma nu este cartea unui poet convertit la proză, ci e un roman scris după toate regulile genului.
Subiectul e provocator: în închisoarea de la Aiud, în anii ’60, apar urme suspecte pe zăpada dintre pavilioanele înţesate cu „politici”. Se declanşează o anchetă. Mărturiile sînt halucinante: soţia unui deţinut – desigur, e vrăjitoare – îşi posedă cu patimă soţul, noaptea, în celulă, călugărul Daniil, mort cu un an în urmă, şi Maica Domnului vin să aline suferinţele „bandiţilor”. Ancheta se împotmoleşte, ameninţările curg de la Centru. Trebuie găsit vinovatul şi cum cazul depăşeşte graniţele realităţii, acesta nu poate fi decît magicianul care preface apa în vodcă, descuie orice uşă, smulge cu puterea gîndului hainele gardienilor: deţinutul Gurii Lovin. Din acest moment, lucrurile scapă de sub control, comandantul îşi pierde minţile, iar finalul devine un nou început.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *