Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR, Exces Music şi Accademia di Romania continuă și în acest an seria de cursuri de vară „Icon Arts – Roma”, în perioada 2-9 august 2015. Academia „ICon Arts – Roma“ este un proiect desprins din Festivalul şi Academia „ICon Arts” Sibiu, eveniment independent românesc de amploare dedicat artelor contemporane, ce reuneşte anual peste 150 de artişti muzicieni, dansatori şi fotografi din întreaga lume. Cursurile se vor încheia cu un Concert de Gală al studenţilor de la masterclass-ul de muzică de cameră vineri, 7 august 2015, la ora 20.00, în sala de concerte a Accademia di Romania. Vor interpreta: Iulian Ochescu, Dionne Tims, Cvartetul Solartis (Sabin Penea, Laura Zecheru, Ana Maria Marian, Andrei Niţescu), cu participarea extraordinară a artiştilor Adrian Mantu(violoncel, membru al cvartetului ConTempo / RTE Irlanda) şi Annemarie Condacse (soprană, profesor la Universitatea de Stat din Oklahoma). În completarea secţiunii de muzică de cameră, susţinută de violoncelistul Adrian Mantu, în cadrul celei de-a III-a ediţii va fi organizat, pentru a doua oară, masterclass-ul de fotografie, coordonat de artiştii Mihai Benea (Bucureşti) şi Sebastian Marcovici (Sibiu). În cadrul proiectului va fi amenajată în portic o expoziţie cu lucrările participanţilor la cursul de fotografie. Intrarea este liberă. *** Adrian Mantu a absolvit cursurile de specializare ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Studiile sale au continuat la Banff Centre for the Arts din Canada, Accademia Chigiana din Siena, Royal Academy of Music din Londra, Escuela Superior de Musica Reina Sophia din Madrid şi la Academia Europeana de Muzică din Aix-en-Provence, studiind cu Ştefan Popov, Zara Nelsova, Radu Aldulescu, Lawrence Lesser şi Marin Cazacu. A studiat şi lucrat în numeroase masterclass-uri de ansambluri de corzi cu membri ai cvartetelor Amadeus, Alban Berg, Hagen, Tokyo şi Emerson. Violoncelistul român stabilit în Irlanda este apreciat atât ca şi solist cât şi ca membru al cvartetului ConTempo. În perioada...