Wittgenstein Ludwig – Scrisori despre Tractatus

Volumul de faţă cuprinde scrisorile lui Ludwig Wittgenstein către Bertrand Russell, G.E. Moore, Paul Engelmann şi Ludwig von Ficker, din perioada genezei lucrării Tractatus Logico-Philosophicus şi până la începutul anilor ’20, când, după mai multe încercări nereuşite, cartea a văzut în sfârşit lumina tiparului.

Sunt antologate aici, deopotrivă, două texte timpurii care precedă dezvoltările logice din Tractatus. Menite a fi citite exclusiv de Bertrand Russell, ele pot fi la fel de bine socotite ca fiind tot nişte scrisori. „Introducerea“ lui Russell la Tractatus apare de asemenea, acum, în traducere românească.
În toate aceste texte, puse laolaltă, transpare legătura – atât de vie la Wittgenstein – dintre problemele logicii şi fundalul lor existenţial.

„Dar cum pot eu să fiu logician, dacă nu sunt încă om? Trebuie, mai întâi de toate, să mă clarific pe mine însumi!“

„Opera mea constă din două părţi: din ceea ce se află scris în ea şi din tot ceea ce nu am scris. Şi tocmai această a doua parte este cea importantă.“ (Ludwig WITTGENSTEIN)

Order Scrisori despre Tractatus Preţ @ RON32,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *