Pavlos se reîntoarce la Atena fără vreun motiv anume şi fără a-şi rezerva biletul înapoi spre Paris, oraşul în care trăieşte şi în care lucrează de mai mult de 20 de ani. Astfel, îşi redescoperă originile, regăseşte locul şi cultura din care se trage, încercând să elucideze un mister de care depind, se pare, toate incertitudinile sale: care este sensul faimoasei litere epsilon, inscripţionate cândva la intrarea în Templul lui Apollo de la Delfi? Nu va neglija nicio pistă, în încercarea lui de a soluţiona enigma: străbate toată partea estică a Greciei, intră în vorbă deopotrivă cu arheologi şi taximetrişti, discută cu fabulatoriul său tată, încearcă să înţeleagă tăcerea mamei sale absente. Nu este aceeaşi tăcere pe care i-o evocă litera E? Pavlos caută febril, dar – pe de altă parte – nu se grăbeşte de fapt să descopere răspunsul. Trăieşte odată cu enigma, trăieşte prin ea, pentru că, la urma urmei, rostul scriiturii nu este acela de a risipi, ci de a multiplica misterele, nu-i aşa?
Propria lui limbă maternă, ta ellenika, începe cu litera E.
Limba maternă nu este neapărat un roman de acţiune, ci unul de reflecţie, o poveste a cărei miză este regăsirea de sine, ca o călătorie miraculoasă înapoi în timp, înspre o Antichitate din care ne-am hrănit şi din care continuăm să trăim.
Limba maternă este opera unui om aflat la vârsta maturităţii, care-şi pune aceleaşi întrebări vechi de când lumea: Cine sunt? Care este locul meu în lume? Probleme tipic adolescentine altfel, asupra cărora revii însă pentru că – inconştient sau conştient – oamenilor le place să-şi rescrie povestea vieţii. Faci un pas înapoi îndeosebi la maturitate, atunci când trecutul apare dintr-odată ca obârşie a prezentului şi viitorului. Este poate singurul moment în care începutul şi sfârşitul se pot întâlni cu adevărat şi par a coexista. Călătoria înspre trecut, prin ţara natală Grecia, echivalează aici cu remodelarea propriei fiinţe.
De acelaşi autor
Leave a Reply