Udroiu Mihail – Codul de procedură penală (Publicat la 15.07.2010). Cod 404

1_produsElaborarea noii codificări a urmărit, pe de o parte, asigurarea eficienţei procesului penal şi definirea limitelor puterilor coercitive ale statului, iar, pe de altă parte, garantarea drepturilor părţilor şi a celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Trebuie subliniat că asigurarea funcţionalităţii sistemului justiţiei penale nu se poate realiza decât prin intrarea concomitentă în vigoare a noului Codul penal, noului Cod de procedură penală precum şi a Legii privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Pregătirea punerii în aplicare a noului Cod de procedură penală va implica o pregătire corespunzătoare, atât a sistemului judiciar român şi a altor instituţii care îşi desfăşoară activitatea în sfera justiţiei penale (serviciile de probaţiune, administraţiile locurilor de detenţie, poliţia comunitară, mediatorii etc.), cât şi a societăţii româneşti în ansamblul ei. Totodată, organele puterii legislative şi executive trebuie să asigure finanţarea adecvată a sistemului judiciar, personalul şi logistica necesare funcţionării noilor instituţii procedurale.

De acelaşi autor

Procedura penală. Partea generală. Partea specială

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *