Munca este brăţară de aur, se spune. Dar nu e greu să vezi că unii muncesc, iar alţii doar poartă brăţara. Despre cei din urmă Veblen vorbeşte în Teoria clasei de lux:despre cei care îşi fac o slujbă din a nu munci.
O viaţă fără griji, în care principalul scop este acela de a pierde vremea. Dar nu oricum, ci cât mai spectaculos. De aici şi consumerismul, căruia Veblen i-a dat potrivitul nume de „consum ostentativ”.
Hainele, hrana, arta, chiar şi partenerul de viaţă sunt semne ale bunăstării şi ele trebuie să fie cât mai bătătoare la ochi. Se dă o luptă între clasa industrială, al cărei motor este instinctul artizan, şi clasa de lux, dominată de instinctul de pradă – altfel spus, între cei care fac şi cei care îşi arogă dreptul de proprietate. Iar cei din urmă, ne spune Veblen, sunt mult mai adaptaţi pentru supravieţuire.
Depăşind cu mult economia politică, Teoria clasei de lux, publicată în 1899, şi-a depăşit cu mult şi propriul timp, fiind azi o lectură absolut obligatorie.
Leave a Reply