Teoria relativităţii este greşită? Adică nu există Dumnezeu?

Prin recenta descoperire a neutrinului, o particulă cu o viteză mai mare decât a fotonului, se infirmă Teoria Relativităţii a lui Einstein. Savantul s-a convins de existenţa lui Dumnezeu prin descoperirea Teoriei Generale a Relativităţii. Prin aceasta el a alcătuit o formulă care exprima viteza întregului Univers. De fapt, Universul, conform acestei formule, pierde din viteza sa de la început. Cu 200 de ani înainte de Eistenin, teoriile ştiinţifice susţineau că Universul este static.

La unul dintre cursurile sale, un student l-a întrebat dacă în timp Teoria generală a relativităţii se va dovedi falsă, ce se va întâmpla? Albert Einstein a răspuns sec: „Atunci se va dovedi ştiinţific că Dumnezeu nu există.”

Oamenii de ştiinţă continuă la CERN cercetarea privind particula lui Dumnezeu şi formarea Universului. Dacă recenta descoperire se confirmă şi se validează, ar fi posibilă întoarcerea în timp, spun cercetătorii.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte….

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *