O reflecţie pe multiple planuri asupra destinului religiei în contemporaneitate, remarcabilă prin stilul şi claritatea argumentaţiei. Deşi adoptă o poziţie mai degrabă atee şi, în orice caz, puternic anticlericală, Savater, departe de a vorbi despre un declin al credinţelor religioase într-o epocă tehnologică şi materialistă, constată o revenire a acestora în prim-planul dezbaterilor ideologice şi politice. Este deci cu atât mai necesară înţelegerea naturii şi rădăcinii lor – nevoia oamenilor de a crede în nemurire -, ca şi a diferenţelor dintre credinţă şi credulitate sau a atitudinilor dogmatice ale spiritului. Însă centrul de greutate al eseului îl constituie analiza relaţiei dintre religie şi putere, dintre aceasta şi democraţiile laice actuale – de la implicaţiile politice ale ortodoxiilor fanatice până la rolul pe care îl joacă astăzi educaţia religioasă în învăţământul de masă. De acelaşi autor Cele zece porunci în secolul al XXI...
