Radu Preda – Despre inutilitatea unei legi a presei

“Nu credeam c-o s-ajung să spun asta vreodată, dar iată: cred că a sosit momentul să avem o lege a presei în România”, scrie Vlad Petreanu intr-o postare pe blogul personal. In replica, o analiza a Chinezului se incheie cu urmatoarea concluzie: “Teoretic, ar trebui că presa să se autoreglementeze astfel încât orice discuţie despre o posibilă Lege a presei să îi arunce în ridicol pe iniţiatorii unei astfel de dezbateri”. Parerea mea este ca nu conteaza raspunsul la aceasta intrebare – avem sau nu nevoie de o lege a presei -, pentru ca o astfel de lege, presupunand ca ar exista, ar fi complet inutila sau, dupa caz, caduca. Care ar fi scopul unei legi in domeniul presei? Dat fiind contextul in care apare aceasta dezbatere, in mod clar cei care propun o lege a presei se gandesc la sanctionarea derapajelor din presa. In mod special din presa scrisa pentru ca in cazul celei audiovizuale exista o astfel de lege. Un alt posibil scop ar fi acela de profesionalizare a breslei, prin limitarea dreptului de a practica aceasta meserie in baza unei necesare licentieri/autorizari In fine, un alt scop al unei astfel de legi ar putea fi, mai ales in contextul actual, instituirea unor de scheme de ajutor/subventionare din partea guvernului pentru institutiile de presa acreditate/autorizate. Sa le luam pe rand. 1. Sanctionarea derapajelor. Pentru asta nu aveam nevoie de o lege speciala, e suficient sa se aplice legislatia existenta. Cu celeritate si obiectivitate. Iar pentru faptele care nu pot fi incadrate ca infractiuni, actiunile civile sunt mult mai eficiente decat amenzile date de institutii gen CNA, despre care habar nu avem daca sunt platite sau nu, cert e ca nu descurajeaza pe nimeni. Un proces insa poate sa ruineze o institutie de presa care calca in strachini. 2. Dreptul de practica. Ca sa-i fie ridicat unui ziarist,...

Petre Ţuţea: „Cărţile sunt cimitire de idei…am fost prea lucid ca să fiu scriitor”

Radu Preda a avut privilegiul de a locui jumătate de an în casa lui Petre Ţuţea. A realizat un dialog din care se conturează personalitatea filosofului, misticului, nu ştim unde să-l încadrăm. Pe scribd.com, Jurnal cu Petre Ţuţea. – În filozofie Dumnezeu este o idee sau un concept? – Ca noţiune metafizică este mai apropiat de idee. Ideea e o imagine ideală care prin natura ei reală se deosebeşte de concept, care e formal, apropiindu-se niţel de divin. De obicei se confundă ideea cu conceptul. Ideea e metafizică, în timp ce conceptul e logic. Ideea e conceptul gândit real, adică metafizic. Conceptul e formal, logic. Ideea e sediul realului. De altfel, Ideea platonică este o intuiţie a realului, în timp ce conceptul exprimă o sumă de lucruri prin similitudini şi utilitate. – Putem deci defini metafizica… – Putem defini metafizica: este ştiinta realului. – Ştiinţă a realului intuit, metafizica nu are totuşi acces la realitatea mistică. – Evident. Salvarea e de natură religioasă, iar nu logică. Niciodată un concept nu e exhaustiv, deoarece incomplet este şi obiectul exprimat. Metafizica e inutilă în faţa morţii. Doar mistica e valabilă, şi din nefericire nu am realizat în mine un mare mistic… Metafizica e o speculaţie autonom umană şi de aceea sensurile dobândite prin speculaţie metafizică ţin de individuaţie. – Individuaţia, în plan religios, devine insingurare, asceză. – Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă insingurarea. Eu am însă un spirit de cireadă sinistru… Asta e doar o izmeneală stilistica… Sunt de o sociabilitate greţoasă. Inteligenţa nu justifică lucrul acesta. Nu am vocaţie de anahoret. – Sunteţi un autor fără cărţi, dar cu auditori; de aceea, opera dumneavoastră e una vorbită, colectiv apărută şi colectiv păstrată. Nu ştiu cine spunea că dumneavoastră gândiţi pe măsură ce vorbiţi. Astfel s-ar explica sociabilitatea extremă pe care o practicaţi. – E adevărat. Nu am scris...