Pascal Bruckner – Hoţii de frumuseţe

Undeva, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseţii. Să fie la mijloc doar izbucnirea halucinatorie a unei perversiuni sadice? Nici vorbă. Avem de-a face cu o doctrină şi aplicarea ei obstinantă: complotiştii văd în frumuseţea inegal distribuită o inechitate ce trebuie eliminată. O viziune de apocalips? Mai degrabă un basm filosofic şi totodată scântâietor thriller ce dozează perfect suspansul, erotismul, teroarea. Pascal Bruckner ştie să planteze violenţa anomaliei şi cruzimea detaliului pervers într-un discurs impecabil, înzestrat cu splendoare şi rigoare logică. De acelaşi autor Luni de...

Pascal Bruckner – Luni de fiere

Să spui „cuplul modern este în criză” e aproape un pleonasm, pentru că tocmai criza este ceea ce-şi doreşte un cuplu în ziua de azi. Scopul unui cuplu nu mai este să reziste cât mai mult timp, bărbatul şi femeia vor să trăiască, să experimenteze cât mai mult, aşa că adesea ei preferă separarea, oricât de dureroasă ar fi aceasta, unei supravieţuiri monotone. Prin urmare, cuplul modern însuşi declanşează criza, pentru că nu mai doreşte, ca în cazul cuplului de ieri, să dăinuiască cât mai mult, orice s-ar întâmpla, la bine şi la rău. Cuplul de azi are nevoie de o anumită intensitate. Şi această nevoie duce uneori la dorinţa de a se separa atunci când intensitatea nu mai este mulţumitoare. Deci cuplul modern îşi iubeşte propria criză, lucru care îi explică fragilitatea. De acelaşi autor Paria sau tentaţia...

Pascal Bruckner – Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental

„Întreaga lume ne urăşte, iar noi merităm acest lucru: iată convingerea majorităţii europenilor, cel puţin în Vest.” Europa este vinovată faţă de trecutul ei (războaie, persecuţii religioase, colonizări, fascism, comunism), iar europenii sunt datori să se supună unui examen critic radical, mai mult chiar, să „repare” nedreptăţile trecutului, rescriind pur şi simplu istoria din perspectiva unei permanente mea culpa. O adevărată „tiranie a penitenţei” domină scena politică actuală, ai cărei pioni se refugiază într-un ecumenism ipocrit şi caricatural, evitând să comemoreze anumite zile ale istoriei naţionale, de teama de a nu deraja sensibilităţi rasiste sau de a nu rememora episoade colonialiste. Pe un ton polemic şi incisiv, Pascal Bruckner incriminează această ideologie a masochismului naţional susţinută în Europa de o întreagă tradiţie a gândirii critice (iniţiată de Nietzsche şi şi desăvârşită de deconstructivism) şi înlocuieşte teza culpabilităţii cu una a superiorităţii istorice: „Se poate spune, mai degrabă, că Europa şi-a învins monştrii, a abolit sclavia, a abandonat colonialismul, a învins fascismul, a făcut KO comunismul. Ce alt continent mai poate afişa un astfel de bilanţ?” Apărută în Franţa în octombrie 2006, cartea lui Pascal Bruckner Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental a stârnit până în prezent aprige dezbateri şi controverse intelectuale, demascând fără reţinere obsesia de autoflagelare care domină discursul despre trecutul occidental şi revalorizând un sentiment de mândrie naţională, eclipsat, de ceva vreme de simpatiile pro-americane. De acelaşi autor Hoţii de...

Pascal Bruckner – Paria sau tentaţia Indiei

Subintitulată „Tentaţia Indiei”, cartea lui Pascal Bruckner este, în subtext, o grandioasă odă închinată Indiilor, locul în care paradoxul se îmbină noroios cu sărăcia. Personajul principal, funcţionarul  francez, care pleacă în misiune prin tărâmul celor o mie de limbi, e doar un pretext pentru ca publicistul să-şi aducă elogiul de scriitor unei lumi duale, a splendorilor, deopotrivă cu ale nenorocirilor.  Aşa cum ne-a obişnuit deja, pe noi cititorii săi fideli, autorul pictează fresci sonore, textul are gust, descrierile prind miros. Parcă ar fi o lume 3 D, în câteva sute de pagini, în care nu ai cum să te rătăceşti, pentru că personajul te trage după el.  „Funcţionarul” trece prin fel de fel întâmplări.  La un moment dat se sperie pentru că nu înţelege  anumite lucruri, dar este şi sedus de poveşti romanţioase. Dacă voluptatea unor întâlniri amoroase e de înţeles, greu e de priceput veneraţia din carte pentru vaci. Să se fii închinat şi el, Pascal Bruckner, la vreun idol şi noi nu ştim? Personajul, adică autorul, este fascinat deopotrivă de măreţia unei culturi patriarhale, dar şi de imensa deznădeje care copleşeşte orice vizitator.  Întâlneşte o seamă de personaje, care mai de care mai stranii şi debusolante, în special un agronom american sclipitor, dar înfiorător de cinic. Cartea este o consemnare romanescă a călătoriilor lui Bruckner în înfiorătoarea complexitate a sărăciei pe care o expun străzile: copii înfometaţi, cerşetori insistenţi, trupuri invadate de mizerie şi de boală. Adevăratul subiect al cărţii este de fapt India, „mother India”, o Indie imaginară, deopotrivă fantasmatică şi reală, visată şi detestată, o ţară ce i-a sedus tot timpul pe europeni, în ciuda mizeriei şi stranietăţii ei. Mai degrabă rudă cu  „Midnight’s Children” a lui Rushdie, decât cu Maitreyi a lui Mircea Eliade,  „Paria” compune un dsicurs epic, în care sărăcia şi fantasticul se concurează pentru supremaţie.   „Paria” are – vorba unui...

Pascal Bruckner – Iubito, eu mă micşorez…

Solange: bogată, frumoasă, roşcată, 1,85 m. O minune de femeie! Léon: simpatic, orfelin, 1,66. Dragostea lor este nebună, oarbă, totală, rodnică: primul dintre cei patru copii ai lor nu întârzie să apară la nouă luni de la căsătorie. Dar, vai! Cu fiecare progenitură, Léon mai scade căteva zeci de centimetri, devine – spre disperarea lui – din ce în ce mai mic în ochii celor pe care îi iubeşte… «Pascal Bruckner a scris un roman de suspans comic şi usturător, care i-a reuşit. Se poate citi ca o pildă filosofică ce stigmatizează una dintre cele mai insuportabile tendinţe ale epocii noastre, cultul copilului-rege.» Livre Hebdo «Pascal Bruckner gustă din plin savoarea trecerii de la alegorie la farsă, adoptând tonul unei epopei rabelasiene. Nu te poţi abţine să nu râzi enorm la această metaforă a copilului fagocit, a femeii devorante şi a bărbatului devorat.» Elle «O fabulă tandră şi crudă, despre căsătorie şi paternitate, plasată în ţara lui Liliput. O lectură teribilă!» TV5 Monde «…denunţă la modul feroce cultura copilului-tiran, marcând totodată decesul supremaţiei masculine.» L’Express «O reuşită de clasă! Găsiţi aici Cele 120 de zile ale Sodomei pentru cititori de la 7 la 77 de ani.» Le Figaro Littéraire De acelaşi autor Paria Copilul...