Subintitulată „Tentaţia Indiei”, cartea lui Pascal Bruckner este, în subtext, o grandioasă odă închinată Indiilor, locul în care paradoxul se îmbină noroios cu sărăcia. Personajul principal, funcţionarul francez, care pleacă în misiune prin tărâmul celor o mie de limbi, e doar un pretext pentru ca publicistul să-şi aducă elogiul de scriitor unei lumi duale, a splendorilor, deopotrivă cu ale nenorocirilor. Aşa cum ne-a obişnuit deja, pe noi cititorii săi fideli, autorul pictează fresci sonore, textul are gust, descrierile prind miros. Parcă ar fi o lume 3 D, în câteva sute de pagini, în care nu ai cum să te rătăceşti, pentru că personajul te trage după el. „Funcţionarul” trece prin fel de fel întâmplări. La un moment dat se sperie pentru că nu înţelege anumite lucruri, dar este şi sedus de poveşti romanţioase. Dacă voluptatea unor întâlniri amoroase e de înţeles, greu e de priceput veneraţia din carte pentru vaci. Să se fii închinat şi el, Pascal Bruckner, la vreun idol şi noi nu ştim? Personajul, adică autorul, este fascinat deopotrivă de măreţia unei culturi patriarhale, dar şi de imensa deznădeje care copleşeşte orice vizitator. Întâlneşte o seamă de personaje, care mai de care mai stranii şi debusolante, în special un agronom american sclipitor, dar înfiorător de cinic. Cartea este o consemnare romanescă a călătoriilor lui Bruckner în înfiorătoarea complexitate a sărăciei pe care o expun străzile: copii înfometaţi, cerşetori insistenţi, trupuri invadate de mizerie şi de boală. Adevăratul subiect al cărţii este de fapt India, „mother India”, o Indie imaginară, deopotrivă fantasmatică şi reală, visată şi detestată, o ţară ce i-a sedus tot timpul pe europeni, în ciuda mizeriei şi stranietăţii ei.
Mai degrabă rudă cu „Midnight’s Children” a lui Rushdie, decât cu Maitreyi a lui Mircea Eliade, „Paria” compune un dsicurs epic, în care sărăcia şi fantasticul se concurează pentru supremaţie. „Paria” are – vorba unui cronicar – un acel je ne sais quoi al ei, fierbinte, ameţitor şi grotesc, asemeni pământului care nu rodeşte numai bunătăţi, ci şi lacrimi, durere şi suferinţă.
De acelaşi autor:
Leave a Reply