Heidegger sau… Cantemir?

Ovidiu Pecican Aş mai adăuga ceva cu privire la bolovănoasa – şi, altminteri, nedumeritoarea – metaforă împrumutată şi comentată căznit de Gabriel Liiceanu de la Heidegger. Un plus de atenţie faţă de cultura în care s-a format şi se exprimă l-ar fi scutit pe autor de peripluri îndepărtate şi nu tocmai izbutite. Poate tocmai de aceea se obişnuieşte în şcoli să se recomande lectura susţinută şi buna cunoaştere a lucrurilor în cât mai multe privinţe; spre a se scuti redundanţele şi preţiozităşile inutile. În 1722, Dimitrie Cantemir îşi făcea portretul, în „Cuvânt de închinăciune lui Petru cel Mare“ din Cartea sistemei sau a stării religiei mahomedane, recurgând la o construcţie metaforică în multe privinţe asemănătoare cu – însă mai izbutită decât – a lui Heidegger. „Am în mine trei lipsuri de aceeaşi fire şi (de)odată născute: cea dintâi arată uscăciunea unui lemn uscat; cea de-a doua poartă greutatea celui mai tare fier; cea de-a treia, uşurinţa şi zborul lesnicios al penei. ş…ţ Cele trei materii, adică lemnul, fierul şi pana, de vor fi asociate în chip meşteşugit de mâna unui artist priceput şi dacă din combinarea acestor trei materii opuse între ele va fi făcută o săgeată, va rezulta un lucru frumos şi vrednic de mirare cu însuşiri foarte deosebite. în el vedem nemişcarea, greutatea şi uşurinţa; căci lemnul se mişcă foarte repede, fierul zboară în înălţime, iar fulgul înalţă în aer şi în nori corpurile mai grele decât el“. Lancea lui Heidegger ia, la principele cărturar, aspectul unei săgeţi; evident, ca şi la filosoful german, tot una evocată în ordine spirituală, menită să configureze imaginativ inteligenţa şi forţa de penetrare cognitivă. E un pic altceva, şi, totuşi, cam acelaşi lucru. Să fi stăruit mai puţin pe la alţii şi mai mult pe acasă cu puterea gândului domniei sale, Gabriel Liiceanu nu ar fi ignorat, poate, această frumoasă paginăcantemiriană...

Pecican Ovidiu – Ce istorie scriem

O carte fundamentală care abordează momente incomode ale istoriei. Anticentralism ardelenesc după Marea Unire, Lecţia lui Guşti, Constituţiile României, Stat, cultură şi ultranaţionalism în România interbelică, Moşteniri incomode: publicistica lui Panait Istrati, O istorie tabuizată, Voci maghiare din Transilvania interbelică, Între daci şi romi. De acelaşi autor Sânge şi trandafiri. Cultura ero(t)ică în epoca...

Pecican Ovidiu – Sânge şi trandafiri. Cultura ero(t)ică în epoca ştefaniană

Cât se poate de binevenită, în context românesc şi european, cartea lui Ovidiu Pecican intitulată Sânge şi trandafiri. Cultură ero(t)ică în epoca ştefaniană (Chişinău, Editura Cartier, 2005), care oferă o sinteză asupra cotidianului din epoca lui Ştefan cel Mare, prin femeile acestuia, sfetnici, boli, bucurii, războaie etc.: avem de-a face cu un excelent studiu de mentalitate care radiografiază epoca prin social şi politic, dar şi prin culorile şi sonorităţile vremurilor respective, apreciază Ruxandra Cesereanu într-o excelentă cronică în România literară, intitulată „Ştefan cel picant„. Ovidiu Pecican concretizează o investigaţie la nivel de imaginar istoric, printr-o narativitate fermecătoare, de povestitor cu vocaţie; autorul este preocupat de cultura aulică din vremea lui Ştefan cel Mare, prelucrând informaţiile extrase din ornamente, bijuterii, vestimentaţie, mobilier, cântece, poveşti, interpretate din iconografia epocii şi din atmosfera de la curte. într-o primă etapă, Ovidiu Pecican este interesat de modelul eroic încarnat de Ştefan cel Mare, în care mentalul colectiv a hibridat reminiscenţe din Alexandru Macedon şi din Sfântul Gheorghe, peste care s-au suprapus alte influenţe medievale şi voievodale. întrebarea cheie a cărţii Sânge şi trandafiri este însă una mai puţin obişnuită: care este rolul imaginaţiei în reconstituirea trecutului? Cartea lui Ovidiu Pecican se circumscrie, în acest sens, metodei investigării imaginarului, punând pe tapet rolul fantasmării (şi nu al fanteziei ) în istorie. (…) Sânge şi trandafiri este o carte care s-ar cuveni să facă parte din bibliografia obligatorie a românilor, tocmai pentru că nu este rigidă, ci suplă şi foarte inteligentă. Este o carte care nu venerează ori exaltă figura lui Ştefan cel Mare, ci o umanizează complice şi tandru, dantelărind-o şi oferind nuanţe speciale, care sintetizează mozaical figura voievodului. Este un pro domo pitoresc şi deloc tendenţios, în opinia Ruxandrei Cesereanu. De acelaşi autor...

Pecican Ovidiu – Troia. Veneţia. Roma. Vol 1

43.60 – 32.00 Lei I. LITERATURĂ ŞI ÎNCEPUTURI 2. Există o literatură română medievală? … 3. P. P. Panaitescu şi începuturile istoriografiei în Ţara Românească 4. Pavel Chihaia şi primele scrieri istorice româneşti … 5. Scrieri istorice medievale din mediile româneşti ardelene … 6. Literatura română din secolele al XIII-lea – al XIV-lea … 7. Recursul la mitologia păgână în istoriografia slavonă de la nordul Dunării (secolele al XIII-lea – al XIV-lea)   II. ÎNAINTE DE ÎNTEMEIERE 8. Începuturile organizării vieţii româneşti în Oltenia în lumina unei vechi teze a istoriografiei române (sec. al XII-lea – al XIII-lea) 9. Vlahia şi vlahii la Robert de Clari 10. Conflictul dintre Ioniţă Caloian şi Emeric al Ungariei (1202 – 1204) 11. Episodul soliei cruciate la Ioniţă Caloianul în opera lui Gh. I. Brătianu … 12. Cunoaşterea trecutului la curtea din Trnovo (1205 – 1207) 13. Roman – un erou eponim al românilor … 14. Epopeea românească medievală: Cântecul de gesta al lui Roman şi Vlahata … 15. Argumente pentru existenţa Cântecului de gesta despre Roman şi Vlahata … 16.  “Cneazul Neimat” în Gesta lui Roman şi Vlahata. O ipoteză 17. Scrisoarea latinilor în Gesta lui Roman şi Vlahata. Evenimentele balcanice dintre 1235 – 1239   III. MOŞTENITORII BIZANŢULUI 18. Pe urmele confruntării dintre Basarab I şi Carol Robert: Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini (1320 – 1330) … 19. Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini şi atmosfera ideologică ce a generat-o … 20. Lumea sud-carpatină a ioaniţilor 21. Originile cărturăreşti ale naraţiunii despre Negru Vodă 22. Negru Vodă şi realitatea lui istorică 23. Comiţii lui Vlaicu Vodă   IV. ÎN BANATUL ŞI BIHORUL ROMÂNESC 24. Nobilimea de origine română din Ungaria medievală (sec. al X-lea – al XIII-lea) 25. Cnezii bănăţeni la originea nobilimii medievale 26. Frământările social-politice din Ungaria secolelor al XII-lea – al XIII-lea şi ecourile lor în texte româno-slave 27. Lupta lui...