Neagu Djuvara – Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut

Din când în când, unele ziare româneşti, în căutarea vreunui subiect senzaţional, repun în discuţie tema 23 august 1944 şi, astfel, tema subsecventă a neşansei generalului Antonescu de a obţine pentru România un armistiţiu convenabil cu Aliaţii. Odată cu documentarea pripită, logica strâmbă, argumentaţia chinuită, ocolirea cu rea-credinţă a evidenţelor, ziarele iubitoare de zarvă au preluat de la partizanii înflăcăraţi ai lui Antonescu, care îşi trag seva din istoriografia comunistă a anilor ’80, şi mitul unei misterioase telegrame pe care sovieticii i-ar fi trimis-o de la Stockholm generalului, anunţându-l că sunt gata să-i accepte condiţiile de capitulare. O naivitate şi în 1944, şi după aproape 70 de ani, pe care unul dintre ultimii martori, ba chiar participant la evenimente, pe atunci tânăr diplomat, nimeni altul decât Neagu Djuvara, o combate cu o impecabilă demonstraţie istorică. Misterul e desluşit: nu a existat nici o telegramă care să facă din sovietici nişte inamici binevoitori, iar din Antonescu, un...

Neagu Djuvara – Aromânii. Istorie. Limbă. Destin

Destinul pasionant al acestei populaţii purtând stigmatul minorităţii, este cercetat în acest volum colectiv de o seamă de specialişti reputaţi, sub îndrumarea riguroasă şi erudită a profesorului Neagu Djuvara. Unghiurile de abordare a temei sunt diverse, fapt care nu tulbură cu nimic continuitatea logică şi temporală proprie sintezei. Sunt discutate, prin urmare, problema originii aromânilor, a romanizării lor, precum şi influenţa grecească, care i-a marcat puternic; este tratată evoluţia lor în perioada bizantină şi în cea otomană, problema diasporei aromâneşti în veacurile trecute ori cea a aculturaţiei. Argumentele lingvistice, antropologice sau pur istorice conturează un portret just şi obiectiv al acestui popor mult prea puţin cunoscut, a cărui influenţă culturală şi socială rămâne însă indiscutabilă. Publicului român îi este oferită prin această ediţie o lucrare relevantă din punct de vedere istoric, capabilă să suscite controverse printre cercetători, şi în acelaşi timp savuroasă ca introducere în istoria şi identitatea unei populaţii fascinante prin asemănare şi...

Neagu Djuvara – Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă

Cine şi l-ar fi închipuit pe fermecătorul şi elegantul istoric, filozof al istoriei şi memorialist Neagu Djuvara un polemist înfocat? E drept, sămânţa există în neam, un strămoş al său, Petre Grădişteanu, i-a dat de furcă într-un duel publicistic taman marelui Titu Maiorescu. Pe lângă aşa ereditate, Neagu Djuvara are şi dispoziţia combativă a unui polemist îndrăcit, şi cauza care trebuie apărată cu îndârjire. Totul a pornit de la Thocomerius–Negru Vodă, carte care a scandalizat, prin îndrăzneala de a supune discuţiei publice, şi nu de cabinet, o teză istorică altfel benignă, aceea că, la români, aidoma tuturor celorlalte naţiuni din Europa, Ţara Românească a fost întemeiată de un barbar, în cazul nostru un cuman. Criticii, atinşi probabil într-un nerv de o sensibilitate de-a dreptul maladivă, s-au năpustit, în reviste academice, dar şi în publicaţii de mai mare circulaţie, să-l desfiinţeze. Neagu Djuvara, tot fermecător şi elegant, le răspunde şi le dă şansa de a fi părtaşii unei polemici care poate va deveni celebra în cultura română. de acelaşi autor: Thocomerius-Negru Vodă Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti Însemnările lui Georges Milesco. Roman autobiografic Amintiri din pribegie Mircea cel Mare şi luptele sale cu turcii De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri Amintiri şi poveşti mai deocheate Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele...

Neagu Djuvara – Şocul întoarcerii în ţară

„Trebuie, mai întâi, să vă spun că vă citesc acum un capitol din cartea mea care se numeşte Amintiri din pribegie. […] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din această carte şi, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindcă e vorba de şocul întoarcerii mele în ţară, după o absenţă de patruzeci şi cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei instituţii româneşti benevole care se numea Casa Românească, şi, impresionaţi peste măsură de ce se întâmplase la Bucureşti în decembrie 1989, am hotărât să venim la Bucureşti cu nişte maşini, aducând în ţară lucruri care lipseau partidelor, universităţilor… După trei zile de drum – cu mici incidente pe parcurs, cum e şi firesc cu o echipă improvizată, cu tovarăşi, mai toţi, cunoscuţi abia în ajun -, am sosit la graniţa ungaro-română, pe drumul Budapesta-Cluj. Grănicerii români îmi păreau destul de dezorientaţi faţă de convoiul nostru cu etichete de asistenţă umanitară, ei înşişi dându-ne impresia că nu erau încă bine dezmeticiţi după evenimentele din decembrie – nu ştiau încă dacă de acum s-a schimbat ceva în viaţa lor.” Neagu...

Neagu Djuvara – Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane

„Războiul de şaptezeci şi şapte de ani” este, conform strălucitoarei pledoarii a profesorului N. Djuvara, o sintagmă ce are şanse reale de a se impune istoricilor din veacurile viitoare. Aşa cum se vorbeşte azi de „Războiul de treizeci de ani”, „Războiul de o sută de ani” din secolele trecute, perioada cuprinsă între cea dintâi conflagraţie mondială (1914) şi prăbuşirea Uniunii Sovietice (1991) are toate şansele de a se impune atenţiei opiniei publice drept o epocă pe care şi-a pus pecetea, implacabil şi în ultimă instanţă, marele război pentru revelarea puterii americane, căreia îi revine pe mai departe rolul de a domina ultima fază a civilizaţiei occidentale. Doar că — vaticinează sumbru şi neliniştitor profesorul Djuvara — vremea „împărăţiei” Statelor Unite va fi de scurtă durată, pentru a lăsa locul unei lungi perioade de dezordine generală şi de tulburări haotice. O nouă şi fascinantă demonstraţie de erudiţie şi talent – cu care ne-a obişnuit şi încântat, de-a lungul anilor, profesorul Neagu Djuvara — despre chipul epocii noastre, aşa cum este şi, mai cu seamă, cum va fi el peste nu multă...