Neagu Djuvara: Prefer sa fiu celebru după moarte, decât prea celebrat în timpul vieţii”

Foto: Agerpres Istoricul Neagu Djuvara a declarat, sâmbătă, că are o superstiţie – preferă sa fie celebru după moartea sa, decât să fie prea celebrat în timpul vieţii.„Să vă spun de ce sunt supărat când mi se scoate o carte. Aici este o problemă foarte delicată – am mai povestit asta în două-trei locuri -, lumea râde, dar nu este de râs. Am o superstiţie pe care am căppătat-o, de fapt, prin lecturile mele multe – că totuşi, până la 94 de ani, când ai început să citeşti la şase ani, asta face un pachet de lecturi. În lecturile mele, am ajuns la concluzia că, în general, faima unui om după moarte este invers proporţională cu masa de laude pe care le-a primit când a trăit”, a spus istoricul, citat de Agerpres, sâmbata, la lansarea volumului „Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu. În context, Djuvara a dat exemplul lui Victor Hugo, care în timpul vieţii era cunoscut drept „cel mai mare poet francez”, dar după moartea lui nimeni nu mai pretindea acest lucru. În contrast, istoricul a făcut apel la trecutul pictorului Vincent van Gogh, care nu a vândut decât un singur tablou în viaţa lui, dar care acum este cel mai scump pe piaţa mondială, dar şi la povestea de viaţă a lui Johann Gregor Mendel, care este inventatorul geneticii, deşi nimeni nu a ştiut acest lucru cât timp a trăit. „Eu prefer gloria lui Mendel, care n-a ştiut nimeni de el cât a trăit, decât a unuia care este foarte cântat şi foarte celebrat în viaţa lui şi care după moarte cade în neant. Eu prefer să fiu celebru după moarte, decât să fiu prea celebrat în timpul vieţii mele. De aceea sunt supărat pe domnul Rădulescu, dar acum s-a făcut nenorocirea, ca să zic aşa. Vă rog să credeţi că nu este...

Ted Dekker – Roşu.Imposibila salvare

Thomas Hunter era doar un scriitor ratat care lucra într-o cafenea din Denver. Dar acum, prins într-o cursă disperată, este singurul care ar putea salva de la distrugere două lumi. Într-un univers..este generalul trecut prin foc şi sabie care conduce o armată de războinici primitivi, cei cu misiunea de a-i salva pe oamenii pădurii de un duşman de temut: Hoarda sălbatică. În celalaltă realitate, încearcă să dejoace planurile unor terorişti diabolici care au eliberat un virus de neoprit ce se transmite pe calea aerului. Soarta umanităţii… e în mâinile sale. Perioada de incubaţie a virusului se apropie de sfârşit: în doar o săptămană îşi va elibera puterea mortală. Iar Hoarda se pregăteşte să râdă de pe faţa pământului cele şapte păduri. Două lumi în pragul distrugerii, o singură soluţie de negândit. De acelaşi autor Negru. Matca...

Ayelet Waldman – Dragostea şi alte lucruri imposibile

Cu sinceritate şi umor, Ayelet Waldman a conceput un roman minunat al zilelor noastre, prezentând absurdităţile vieţii moderne şi reamintindu-ne de ce îi iubim pe unii oameni orice s-ar întâmpla. Pentru Emilia Greenleaf, viaţa este în acelaşi timp o comedie a erorilor şi un teren minat cu emoţii copleşitoare. Şi-a găsit sufletul pereche în persoana lui Jack, şi fiul acestuia, William, precoce şi enervant, devine responsabilitatea ei principală în fiecare miercuri. Însă moartea fetiţei ei nou-născute o aruncă într-o depresie copleşitoare, care o face să izbucnească în lacrimi la vederea oricărui copil; astfel, zilele de miercuri cu William devin aproape imposibil de suportat. Iar când întrebările neâncetate ale băiatului se îndreaptă spre moartea copilei dispărute, Emilia nu mai ştie ce să facă. Oare William nu înţelege că mila de sine este o slujbă cu normă întreagă? Însă, în mod ironic, chiar încercările ei stângace de a se imprieteni cu William o fac să înveţe cu adevărat sensul dragostei şi al...

Thomese P.F. – Copilul umbră

Deşi porneste de la un eveniment real — autorului îi moare fiica la doar câteva săptămâni de la naştere –, Copilul-umbră (2003) nu e un text propriu-zis autobiografic: nu aflăm mai nimic despre circumstanţele morţii, despre spital, boala, încercările medicilor de a o salva pe Isa. În mod curios, realitatea dură a acestei morţi e trecuta sub tăcere, iar paginile pe care le citim par să vorbească despre altceva, tatonând un limbaj nou sau resuscitând o limbă moartă. Atunci când survine, textul „rupe” tăcerea, întrerupe legătura organică — ilizibilă — a tatălui cu micuţa lui moartă. Într-un fel, copilul-umbră e un copil „fără însuşiri”, o formă ce nu se poate fixa, un personaj pur, aflat în continuă transformare: e „copilul bătrân” descris de Titus Livius, pruncul bolnav pe care părinţii îl duc de la Betleem în Egipt, copilul mort abandonat de Frederic Moreau în Educaţia sentimentală, fiica lui Iair pe care a înviat-o Isus din morţi, iubita din Cântarea Cântărilor… Departe de orice indiscreţie şi orice formă de intimism, P.F. Thomese caută cuvintele şi lucrurile care rămân după dispariţia fizică a fiinţei dragi. Deşi probează toate registrele tânguirii — de la disperare, trecând prin spaimă şi mizantropie, până la apatia din final –, Copilul-umbră depăşeşte starea de doliu (pe care Thomese o numea, într-un interviu, „egocentrică”), descriind mai degrabă stări poetice posibile şi variabile în „spaţiul literar”. „Un document literar zguduitor şi grandios. Copilul-umbră contrazice regula după care insuportabilul ar fi un subiect prea incomod pentru literatura modernă.” (Die Zeit) „Cu ce preţ teribil a luat naştere această splendidă carte! E singurul gând care te împiedică să scrii despre ea cu şi mai mult entuziasm.” Vrij...

Ian McEwan – Grădina de ciment

Fascinantă prin acuitatea detaliilor, Grădina de ciment – povestea unei relaţii incestuoase, magistral gradată, dintre doi adolescenţi, frate şi soră, care îşi îngroapă mama moartă în pivniţă – explorează tensiunea dintre aparenţa calmă, raţională, a vieţii şi impulsurile violente ale subconştientului, care o subminează. De acelaşi autor...