Dicţionarul acoperă diferite nivele ale lexicului spaniol, rezolvînd dificultăţile pe care le întâmpină, la nivelul de bază al limbii, începătorii şi, la nivelele superioare, avansaţii. Conţine o listă actualizată de toponime şi gentilicios, cuvinte argotice, din limbajul tehnic şi ştiinţific, modele de conjugare a majorităţii verbelor neregulate, indicaţii de gen/număr şi de pronunţare/accentuare, cuvinte omografe cu accent diferit, probleme de topică şi semantică etc.
De acelaşi autor
Diccionario de bolsillo rumano-espanol
Sku: LBSPANIA6DHGD
La fel ca în Castelul lui Kafka sau ca în Zgomotul şi furia de Faulkner, în Pedro Paramo, Juan Rulfo a ştiut să pună în scenă o poveste fascinantă, lipsită de vârstă şi de o frumuseţe rară: căutarea tatălui, care îl poartă pe Juan Preciado spre Comala şi spre întâlnirea cu propriul destin. O călătorie vertiginoasă, spusă de un cor de personaje insolite, prin care răzbate vocea profundă a Mexicului, dincolo de frontierele dintre memorie şi uitare, prezent şi trecut, morţi şi vii.
O pereche de dicţionare, cuprinzînd fiecare circa 20.000 de cuvinte-titlu, alcătuită pentru a servi drept instrument de lucru la îndemâna elevilor şi a studenţilor, a celor care, studiind limba spaniolă, doresc să aprofundeze, pe lîngă fondul principal de cuvinte al acesteia, limbajul colocvial şi jurnalistic, ca şi vocabularul ce desemnează realităţi proprii spaţiului hispanic şi hispano-american.
Ce-ar fi dacă aţi afla că marii scriitori ai lumii au fost, de fapt, nişte impostori? Este anul 1816. În Villa Diodati, casa de vacanţă de pe malul lacului Leman din Elveţia închiriată de lordul Byron, se petrec lucruri ciudate. Personajele care îşi fac apariţia sunt dintre cele mai ilustre: Percy şi Mary Shelley, Claire Clairmont şi, nu în ultimul rând, John William Polidori, medic şi secretar al lui Byron, scriitor frustrat, ros de invidia pe care i-o poartă şefului său. El este, de fapt, personajul-cheie al romanului, pentru că cineva hotărăşte să îi dezvăluie o taină teribilă, o taina ce poate schimba faţa lumii… Pacte stranii, legături bolnăvicioase, scene fierbinţi, ironie şi umor negru, toate într-un adevărat roman gotic modern. Un roman în care literatura este protagonista.
În secolul al XIV-lea, pe când Barcelona este un oraş aflat în plină ascensiune, cei care trăiesc în Ribera, o mahala simplă de pescari, hotărăsc să ridice templul cel mai măreţ închinat vreodată Fecioarei Maria, Santa Maria del Mar, Sfânta Maria a Mării. În paralel se desfăşoară povestea vieţii tânărului Arnau, un şerb care fuge de pe pământurile lordului său şi se refugiază în Barcelona, devenind un om liber şi bogat. Dar, atrăgând invidia unui grup de aristocraţi, va ajunge în cele din urmă în mâinile Inchiziţiei. Din această lume marcată de intoleranţă religioasă, ambiţii materiale şi diferenţe sociale se urzeşte o intrigă plină de suspans, violenţă şi pasiune care recreează clarobscurul perioadei feudale.
Lăsând la o parte disensiunile care i-au despărţit vreme de două decenii, Sabato şi Borges accepta să vorbească despre coincidenţele ce-i unesc, dar şi despre modurile atât de diferite de abordare a creaţiei literare. Realitatea şi visele, ideea de Dumnezeu, iubirea, arta de a traduce, tangoul, teatrul şi cinematograful, persoane şi personaje, convingeri şi obsesii formeaza un colaj uriaş şi emoţionant. O nouă dovadă, pasionantă, a universalităţii şi perenităţii celor doi mari scriitori latino-americani.
Grimpow a fost, încă înainte de publicare, un succes editorial fără precedent. Ca niciodată în literatura spaniolă, cartea unui autor necunoscut în străinatate a reuşit să se vândă în peste zece ţări: Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, România, Statele Unite, Grecia, Rusia, Coreea, Portugalia etc. Care este cheia unei asemenea performanţe? Fără îndoială, romanul deţine ingredientele esenţiale pentru a captiva cele mai felurite categorii de cititori: atmosfera medievală, un secret mitic, căutat cu ardoare de Biserica şi de monarhi, şi un ales.
Dintre toate cărţile lui Enrique Vila-Matas, probabil că Parisul nu are sfârşit are cel mai pronunţat caracter autobiografic; este şi un roman-eseu, în care îşi povesteste cu duioasă ironie începuturile scriitoriceşti din epoca săracă şi foarte nefericită. În mansarda închiriată rând pe rând multor scriitori ai boemei pariziene de către Marguerite Duras a început să se configureze biblioteca mobilă a tânărului spaniol, la care se adăugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov şi alţii. E adevărat, avea să mărturisească peste ani Vila-Matas ca aproape toţi m-au influenţat, dar n-am izbutit să-l copiez pe nici unul…
Există cărţi care inspiră teamă. Teama de adevăr. Par mai curând bombe cu ceas sau animale împăiate, care pot să-ţi sară la gât într-o clipă de neatenţie, decât cărţi. Personal, am avut această experienţă de două ori. Prima oară a fost cu mult timp în urmă, în 1977 sau în 1978; citeam pe atunci un roman de mici dimensiuni în ale cărui pagini cititorul era avertizat că putea muri chiar atunci. Cu alte cuvinte, putea muri de-adevăratelea, putea să cadă jos şi să nu se mai ridice. Romanul era Asasina cultivată de Enrique Vila-Matas, şi chiar dacă ştiu că nici unul dintre cititorii săi nu a murit, mulţi au fost transfiguraţi după aceea, convinşi de faptul că, în relaţia lor cu lectura, ceva s-a schimbat pentru totdeauna. “Asasina cultivată, alături de Los dominios del lobo (Teritoriile lupului), primul roman al lui Javier Marías, marchează punctul de plecare al generaţiei noastre.” Roberto Bolańo
Aşa cum natura n-are nevoie nici de carte de identitate, nici de paşaport, nici acest poet n-are nevoie să fie explicat. El s-a definit ca o nouă frunză din marele arbore al omenirii. (…) Nu ştiu dacă a fost un mare ibovnic, dar poezia lui a făcut perechile să se iubească. Nu ştiu dacă a fost un mare om politic, dar şi-a împrăştiat vorba în vremuri de restrişte, încurajând oamenii să-şi pună nădejdea în luminoasele cetăţi ale dreptăţii. A bătut lumea şi a fost prietenul marilor poeţi ai veacului XX. Înainte de a primi, în 1971, Premiul Nobel pentru literatură, îi adjudecase consensul a milioane de oameni în jurul imaginilor lui poetice. În viaţă, era un mit. După moarte, e un om. Eu am avut norocul de a mă naşte în ţara pe care acum ţi-o închipui. În Chile. Ţara lui Pablo Neruda. Antonio Skarmeta
Un copist pe jumătate Pessoa, pe jumătate Kafka scrie un jurnal încropit din notele de subsol ale unui text-fantomă. Cele 86 de mărturii conştiincios şi şcolăreşte numerotate ne prezintă (amintesc) numeroase cărţi neterminate (de neterminat, interminabile), eşecuri antume şi succese postume, autori cu o singură carte, cunoscută sau nu, confesiuni tardive ale unei vocaţii care nu şi-a atins ţinta, maniaci ai pseudonimelor, incapabili majori, disperaţi apriorici, practicieni ai unei ciudate forme de carpe diem, care trădează literele cu viaţa sau, de ciudă, viaţa cu moartea, militanţi ai inefabilului sau negri presupuşi, în fine, o întreagă constelaţie de bartlebi care mişună prin labirinticele note de subsol, fascinând prin autenticitatea lor.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
