Povestirile erotice ale unui jurnalist român, scrise cu pasiune de un autor versat, în ale tălmăcirii realităţii, incită la lectură, chiar dacă titlul este cam neinspirat.
Când am ordonat repartiţia volumelor pentru recenzii, mi-am ţinut deoparte cartea lui Roman Jr. Ştiam că astfel de subiecte incită. Eu, ca ziarist, eram curios să retrăiesc prin interpretările autorului o lumea pe care o cunoşteam deja. După ce unul dintre colaboratorii mei a citit cu voce tare una dintre poveştile de amor, altul mai şugubăţ a intrat pe net. “E naşpit, autorul. Cum dracu’ cădeau păpuşile aşa de uşor la pat?” La care am reacţionat zâmbind: “Ăsta e farmecul pove…ştirilor.”
Niciunde nu scrie că e o carte autobiografică. Este doar un compendiu de întâmplări amoroase. Precum în viteza de la ziar, aşa şi în iuţeala partidelor de sex, Roman Jr. nu ratează niciun subiect. Fie că e duduia Mary, o femeie între două vârste, fie Doiniţa, fata mutată din cartier, povestaşul, fără a se pretinde mare literat, redă direct întâmplarea. Nici chiar în stilul: “văzut, plăcut, f…t”, dar pe aproape.
Omul care aduce pipi este acelaşi individ, energic la pat, dar leneş la coborât şi urcat scări postcoital. Pentru că buda era departe, de hogiacul Alexandrei, obişnuia să urineze de la geam, iar, Dani, vecinul, viitor popă, îi mărturisea la un moment dat că nu mai ştie cum să se îmbrace: “când plouă, când e soare.” Şi aşa a ajuns la porecla: “omul care aduce pipi.”
Limbajul e direct, uneori pigmentat cu jargoane, nu prea supărătoare, textul fiind uşor de parcurs chiar şi de firile mai ruşinoase. Puştan fiind, şi-a pierdut alături de unii dintre colegi “polenul fecioriei.” Chiulind de la giogra’, a ajuns în pat cu una bucată Cami. “Doamnă, sunteţi curvă?” aşa şi-a interpelat prima oară femeia pregătită la orizontală pentru acţiune rapidă, că “timpu-i bani,” vorba metresei. “A descoperit că nu-i chiar aşa ca în caseta pe care o vizionau în grup, doar fanteziile fiind individuale. La fel ca şi Vargas Llosa, păstrând totuşi proporţiile, autorul şi-a pierdut fecioria tot cu o femeie de moravuri uşoare. “A marcat banul” şi a ajuns suspect de vesel printre băieţii de la şcoală “pe care deja îi privea de sus.” Parcă spre final, la rememorarea momentului în care şi-a pierdut virginitatea, Cami purta alt nume. Dar ce mai contează. Poveştile sunt savuroase, fără lascivităţi etice sau fandacsii stilistice. Omul e cu treabă. Vine. O face. Şi apoi povesteşte. Precum băieţii în armată. Şi povesteşte al dracului de bine.
Cartea, însoţită de caricaturile lui Topan, cu o copertă, evident roşie, nu e doar un stimul pentru provocarea simţurilor, ci un raport din universul grăbit, dar imediat: moravuri uşoare, companii selecte de o oră, tăvăliri prin crâşme sau pe plajă, o carte palpitantă. Se regăseşte în ea orice vârstă. Nu este recomandată cardiacilor şi celor care fac nu povestesc.
Pe blogul lui Hobbitu, sub titlul Amour de Jour. Povestea unui zâmbet am întâlnit la scrierea recenziei un emul de-al versatului Toma, deloc junior în arta seducţiei. La fel de direct şi de original.
De acelaşi autor
Marius Ghilezan
Sku: TRJRTRO
Laureată a Premiului Femina, „Dragoste neagră” este cronica unei pasiuni devoratoare, mai exact descrierea minuţioasă a sentimentelor pe care un bărbat le resimte faţă de iubita sa, o metisă cu ochii negri şi trupul de foc. Adoraţia şi dragostea pentru această femeie ating paroxismul şi furia, dar, în mod paradoxal, sporesc atracţia şi supunerea bărbatului. Măcinat de dorinţa de a se elibera, de a întoarce spatele acestei femei rebele şi înnebunitoare, eroul nu reuşeşte decât să se prindă şi mai mult în lanţul sentimentelor…
Dacă sexualitatea a fost principala problemă care a preocupat începutul secolului XX, agresivitatea distructivă preocupă începutul secolului XXI, în special prin urmările sale, care ameninţă însăşi existenţa umanităţii. Etologia şi etologia umană, ca discipline ştiinţifice, studiază dimensiunea bio-psihică a agresivităţii umane şi încearcă să explice dintr-o perspectivă nouă în special aspectele distructive ale agresivităţii. Cartea de faţă, scrisă de unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Konrad Lorenz, se bazează pe cercetări directe asupra omului. Din această perspectivă, războiul, de exemplu, apare ca un mijloc de a rezolva probleme reale ale umanităţii, la care se va putea renunţa doar când se vor găsi mijloace non-distructive de a rezolva aceleaşi probleme.
Fiu al unui fotograf de platou, Gilles Hector şi-a făcut un obicei din a colinda sălile de cinema din Cartierul Latin, urmărind continuu filme vechi, în căutarea mamei pe care nu a cunoscut-o niciodată. Este convins că a fost actriţă şi a făcut parte din Noul Val al Cinematografiei franceze. Revede constant peliculele tatălui său, încercând să-i ghicească enigmaticul chip dincolo de pre-zenţele vii ale unei Romy Schneider, Anouk Aimée, Catherine Deneuve sau Jeanne Moreau.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
