Editura Niculescu – Punctul critic. Trimestrial de diagnoză socială, politică şi culturală (Nr. 4). România, victimă a crizei.

România este cuprinsă de amorţeala supravieţuirii. Aceasta este adevărata criză, o criză cum nu se poate de periculoasă. Nici o naţiune, nici un popor nu a supravieţuit în istorie dacă s-a străduit doar să supravieţuiască. Minimumul cerut de istorie este să lupţi pentru supravieţuire. Asta se poate întâmpla doar dacă ai motive serioase pentru care merită să lupţi. În acest moment nu se aud voci care să le spună românilor pentru ce merită să lupte. Vocile care se aud îndeamnă la salvarea pe cont propriu. Aceasta este singura şi adevărată criză în care ne aflăm. Poate ne vom salva fiecare în parte, poate vom salva şi ceea ce avem fiecare în parte, dar tot ce avem împreună va fi pierdut. Nu există scăpare, dacă nu vom înţelege cât mai repede că ne aflăm pe sensul...

Andre Maurois – Scrisoare deschisă către un tânăr

Seria episotolară are în cartea lui Andre Maurois un îndreptar etic. „Am optzeci de ani; dumneavoastră aveţi douăzeci. Toţi cei care vă cunosc îmi vorbesc despre meritele dumneavoastră. Or, îmi cereţi să vă dau câteva sfaturi asupra conduitei de viaţă, pe scurt «o scrisoare de învăţătură» ca aceea pe care, în scrierile lui Balzac, doamna de Mortsauf o scrie pentru Félix de Vandenesse sau ca aceea pe care Goethe o compune pentru Wilhelm Meister. Vă mărturisesc că cererea dumneavoastră mi-a făcut plăcere.“ De acelaşi autor Un don Juan. Viaţa lui...

Kitty Sewell – Capcana de gheaţă

Cardiff 2006. O scrisoare venită de la capătul lumii tulbură liniştea conjugală a doctorului Woodruff, nevoit să pornească într-o aventură extraordinară ce îl poartă până în peisajul îngheţat al Nordului extrem, un loc periculos şi straniu, în care se refugiază oameni lipsiţi de scrupule, uşor de cumpărat şi de manipulat, un loc în care lupta pentru supravieţuire este acerbă. Romanul a primit premiul People`s Choice BBC Radio Wales în 2006 şi a fost nominalizat la Wales Book of the Year şi The Crime Writer’s Association New Blood...