Luaţi urma banilor, funcţiilor, onorurilor. A treia scrisoare către Dorin Tudoran

Liviu Antonesei   M-am întrebat şi m-am tot întrebat ce anume cauzează iubirea aceasta fără de margini – nici măcar a bunului simţ! – ale unor oameni şcoliţi, unii cu opere remarcabile, ale unor „intelectuali fini şi subtili”, faţă de un ins incult şi grobian, care ar face o figură cu mult mai bună pe puntea unui vas sau într-o tavernă portuară. Fiind vorba despre persoane atît de dichisite la minte, de bună seamă că am evitat explicaţiile prea la îndemînă, simple, dacă nu chiar simpliste, ajungînd la nişte fantezii cu vagi aere psihanalitice – atracţia pe care o exercită forţa brută (ba chiar şi brutală!) asupra spiritelor rafinate, procesul de identificare cu cel care simbolizează puterea etc. M-am trezit chiar interpretînd aceste acte de servilism pur prin prisma celebrei metafore a „scepticului şi barbarului”. M-am mai gîndit şi la capacitatea intelectualului de a se iluziona pentru o cauză, iluzia fiind uneori atît de mare încît ajunge să identifice cauza cu o persoană care a subtilizat-o şi încă fără prea mare rafinament. Acum, mi-au trecut fanteziile acestea ce tindeau să devină sistem şi sînt de acord că explicaţia din articolul tău, de la care am plecat la drum, este mult mai exactă: „Termenul care a fost golit total de sens este cel de intelectual public. Pagubele provocate de gazetari arvuniţi sînt o glumă pe lîngă distrugerile nucleare produse de armata ” publicilor. Prin public, asemenea intelectuali înţeleg datul în stambă – la lumina zilei şi din bezna nopţii – după cum le dictează interesul personal, tentaţiile puterii sau, în cazul unora dintre ei, probabil spaima de a nu fi şantajaţi”. În ultimele două rînduri identifici motivaţia scurt şi clar. N-am mare lucru de adăugat decît acela că, în cazul unora, cele trei motive merg foarte bine toate împreună, în cazul altora fiind îndeajuns două sau chiar unul singur! În...

Normalitatea rămâne o necunoscută şi pentru Manolescu şi pentru Tudoran

După cele două conferinţe de succes de la Ateneul Român, în care Herta Müller şi Adam Michnick au entuziasmat publicul, ultima întâlnire dintre Dorin Tudoran şi Nicolae Manolescu, de la sfârşitul lunii mai,  a părut una prăfuită. Două personalităţi ale culturii româneşti s-au temut să abordeze tema atât de cucernică a normalităţii. Nu s-au prea chinuit să găsească “idealul pierdut,” de pe afişul acţiunii. Nicolae Manolescu, nici nu se putea altfel, a deschis reuniunea cu referire la Apelul către normalitate al lui Andrei Pleşu, publicat nu demult în “Dilema veche.” Apoi,  a făcut trimiteri subtile la polemicile cordiale din anii ’90, pe care le-a avut cu regretatul Octavian Paler. Când el cerea intelectualilor să se retragă la unelte, directorul ziarului “România liberă” era de părere că e prea devreme. În timp, Nicolae Manolescu a intrat în politică, iar Octavian Paler s-a retras la “unealta” scrisului. După o introducere destul de lungă, preşedintele Uniunii Scriitorilor l-a întrebat pe Dorin Tudoran cum vede el, ca om urmărit de Securitate, normalitatea. Scriitorul român, stabilit la Washington, a răspuns direct:  “dizidenţii sunt oameni normali, în locuri anormale, pe timpuri anormale”, pledând pentru depersonalizarea instituţiilor. El crede că pentru a se ajunge la normalitate, ar trebui ca cetăţenii să aibă o mai mare încredere în instituţii. Citându-l pe Havel, Nicolae Manolescu a fost de părere că normalitatea poate fi obţinută atunci când “berarul îşi face treaba”, adică dacă “avem omul potrivit la locul potrivit.” Pentru a rupe monotonia, Tudoran a reamintit o declaraţie de a lui Andrei Pleşu care, cam strâns de uşă de un reporter american, ar fi spus prin ‘90: “tot ce avem de făcut este să facem pe dos ce au făcut ceilalţi.” La a treia tentativă a lui Manolescu de a afla cum se poate obţine normalitatea, dizidentul român – spre dezamăgirea celor prezenţi în sală – a spus că...

Dorin Tudoran revine în România

Intransigentul scriitor Dorin Tudoran, stabilit în SUA, după ce în anii Ceauşismului, Securitatea i-a făcut viaţa un calvar, revine în Romania, în perioada 11-18 ianuarie, pentru o serie de evenimente şi întilniri cu publicul, organizate atât în capitală, cât şi la Botoşani şi Cernăuţi. Distins, anul trecut, cu Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu”, secţiunea Opera Omnia, Dorin Tudoran este unul dintre invitaţii de onoare ai ediţiei de anul acesta de la Botoşani. Dorin Tudoran nu este un personaj comod. El s-a pronunţat ferm împotriva stabilimentului cultural român format din aşa numita elită intelectuală a lui Băsescu. Într-un interviu publicat în România liberă a spus despre Patapievici (om plătit din bani publici) că a făcut propagandă regimului până la greaţă. Vezi interviul. La Bucuresti, Dorin Tudoran se va întâlni cu cititorii şi media autohtonă în cadrul a două evenimente deschise publicului larg, prilejuite de apariţia, la Editura Polirom, în urmă cu câteva luni, a volumului Eu, fiul lor. Dosar de Securitate, primit bine de critica de specialitate. • Marţi, 11 ianuarie, ora 17.00, la sediul Institutului Român de Istorie Recentă (B-dul Nicolae Bălcescu 21, sc. B, et. 4), Dorin Tudoran va sustine o conferinţă cu tema „Eu, fiul lor şi necesitatea recuperării memoriei”. Alături de scriitor, la eveniment vor mai participa: Radu Călin Cristea, Liviu Antonesei şi Daniel Cristea-Enache. • Cel de-al doilea eveniment va avea loc marţi, 18 ianuarie, începând cu ora 18.00, la Librăria Dalles (B-dul Nicolae Bălcescu nr. 18). La întâlnirea scriitorului Dorin Tudoran cu cititorii, precum şi la dialogul despre cel mai recent volum al său, Eu, fiul lor. Dosar de securitate, vor mai lua parte: Cristian Tudor Popescu, Mircea Martin, Ovidiu Şimonca şi Daniel Cristea-Enache. Volumul Eu, fiul lor. Dosar de securitate reprezinta o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran din perioada 1976-1986. Desi, oficial, lui Dorin Tudoran i s-a...

Dorin Tudoran – Eu, fiul lor. Dosar de securitate

Bedros Horasangian O binevenită apariţie editorială se dovedeşte  masivul op Eu, fiul lor. Dosar de securitate ,“ sub semnătura lui Dorin Tudoran. Aproape 600 de pagini de documente extrase din miile, zecile de mii de pagini pe care sute de ofiţeri de securitate şi alte categorii de turnători, colaboratori, informatori şi degustători, mai mult sau mai puţin oneşti le-au emis ca să-l dea în gât – cu o expresie nu foarte academică – pe scriitorul român Dorin Tudoran. Volumul apărut în colecţia Document a prodigioasei editori ieşene, este îngrijit de istoricul româno-american Radu Ioanid. Care semnează şi o extrem de elaborată şi nuanţată “ Punere în context”, prefaţă ce ne introduce în subteranele pline de miasme ale documentelor din arhivele securităţii legate de obiectivul “Tudorache”. Dorin Tudoran – obiectivul unei întregi armate. Un om devine altceva decât este, un om devine o ţintă mobilă, viaţa lui şi a familiei, a prietenilor sunt luate în cătarea unei arme invizibile. Urmărirea şi filajul se concretizează în milioane de cuvinte, gândul ultim fiind acela de a lua decizii legate de viaţa lui. Să nu anticipăm. Volumul  de documente beneficiază nu doar de comentariile, succinte ale lui Dorin Tudoran, dar şi o postfaţă echilibrată a criticului literar Nicolae Manolescu, prieten apropiat al scriitorului şi dizidentului român Dorin Tudoran. Sigur că pentru obştea scriitoricească numele lui este cunoscut şi apreciat cum se cuvine. Dar pentru marele public şi după trecerea atâtor ani, deja gestul lui de a înfrunta maşina terorii comuniste a intrat într-un nemeritat con de umbră. Ca şi opţiunile şi curajul altor oameni de ispravă, de la Paul Goma, Radu Filipescu, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Dan Petrescu până la Mircea Dinescu şi Ana Blandiana – asupra cărora s-au vărsat tone de injurii şi măscări, greu de reprodus – care au clamat sistemul comunist. Când majoritatea dintre noi tăceam. Tactica puterii neocomuniste de...

Dorin Tudoran – Absurdistan. O tragedie cu ieşire la mare

Absurdistan este titlul unui articol de-al lui Petre Mihai Băcanu, cel care a introdus în România liberă acest cuvânt, în urmă cu vreo paisprezece ani. Ulterior, Dorin Tudoran a folosit acest termen, fără să ştie că peste câţiva ani, Gary Shteyngart din Sankt Petersburg îl va folosi într-o scriere de mare succes internaţional. În eseul profesorului american de origine română, scris cu multă determinare, figuri politice bine cunoscute, oameni de afaceri şi moguli de presă, vechi torţionari şi proaspeţi bişniţari, securişti patrioţi şi kaghebişti reciclaţi, revoluţionari cu acte şi rezistenţi prin cultură, scriitori şi gazetari, George W. Bush şi George Pădure, Adrian Năstase şi Traian Băsescu, Michael Guest şi „dl. Corneliu Vadim Tudor” (politeţea formală e ucigătoare, la Dorin Tudoran) sunt trecuţi prin laboratorul de analize, turnesolul evidenţiind  întreaga lor goliciune. defilează prin această lume de hârtie care are suspect de multe trăsături comune cu cea reală. Absurdistan e un teritoriu al absurdului, fireşte; dar se prezintă aşa fiindcă România – personajul principal şi cadrul în care evoluează toate celelalte – este o ţară a simulacrelor. Judecata morală nu are în ce să se înfigă, întrucât reperele sunt mobile, culorile se amestecă, iar îndărătul unui fapt stau motivaţii şi aşteptări complet diferite. Dublul discurs e în floare. Analistul politic îşi dă seama că în România nimic nu e normal, stânga nu e la stânga şi dreapta nu e la dreapta. Iar centrul nu există. Stolojan figurează ca pesedist, apoi ca liberal; Constantinescu e cel mai „întâmplător” preşedinte de stat din Europa; Năstase, descins din nomenclatura comunistă, implementează capitalismul; Băsescu, după ce a demolat partidele istorice, vrea unul popular; în fine, zâmbetul lui Iliescu se vede, remanent precum cel al pisicii din Wonderland, deasupra acestei încrengături ininteligibile. Baobabul românesc, formula plastică inventată de Dorin Tudoran pentru a sintetiza bâlciul politicii autohtone, e la înălţimea analizei înseşi care o fundamentează: „Fuziunile...