După cele două conferinţe de succes de la Ateneul Român, în care Herta Müller şi Adam Michnick au entuziasmat publicul, ultima întâlnire dintre Dorin Tudoran şi Nicolae Manolescu, de la sfârşitul lunii mai, a părut una prăfuită. Două personalităţi ale culturii româneşti s-au temut să abordeze tema atât de cucernică a normalităţii. Nu s-au prea chinuit să găsească “idealul pierdut,” de pe afişul acţiunii.
Nicolae Manolescu, nici nu se putea altfel, a deschis reuniunea cu referire la Apelul către normalitate al lui Andrei Pleşu, publicat nu demult în “Dilema veche.” Apoi, a făcut trimiteri subtile la polemicile cordiale din anii ’90, pe care le-a avut cu regretatul Octavian Paler. Când el cerea intelectualilor să se retragă la unelte, directorul ziarului “România liberă” era de părere că e prea devreme. În timp, Nicolae Manolescu a intrat în politică, iar Octavian Paler s-a retras la “unealta” scrisului. După o introducere destul de lungă, preşedintele Uniunii Scriitorilor l-a întrebat pe Dorin Tudoran cum vede el, ca om urmărit de Securitate, normalitatea. Scriitorul român, stabilit la Washington, a răspuns direct: “dizidenţii sunt oameni normali, în locuri anormale, pe timpuri anormale”, pledând pentru depersonalizarea instituţiilor. El crede că pentru a se ajunge la normalitate, ar trebui ca cetăţenii să aibă o mai mare încredere în instituţii.
Citându-l pe Havel, Nicolae Manolescu a fost de părere că normalitatea poate fi obţinută atunci când “berarul îşi face treaba”, adică dacă “avem omul potrivit la locul potrivit.” Pentru a rupe monotonia, Tudoran a reamintit o declaraţie de a lui Andrei Pleşu care, cam strâns de uşă de un reporter american, ar fi spus prin ‘90: “tot ce avem de făcut este să facem pe dos ce au făcut ceilalţi.”
La a treia tentativă a lui Manolescu de a afla cum se poate obţine normalitatea, dizidentul român – spre dezamăgirea celor prezenţi în sală – a spus că el nu este o instanţă, după care a povestit despre o dispută pe care a avut-o prin 1990 cu Radu Câmpeanu, liderul liberal care nu prea suporta ca intelectualii să se bage în politică. La afirmaţia lui Nicolae Manolescu, potrivit căreia, “Ion Iliescu a făcut un gest normal împărţind Parlamentul în 50 la sută FSN şi restul partidelor, 50 la sută”, am fost nelămuriţi dacă era o întrebare sau o afirmaţie.
Dorin Tudoran a fost un critic al politicienilor din România. El s-a situat mai mereu în opoziţie, aşa cum îi stă bine unui intelectual veritabil. Profitând de prezenţa fostului preşedinte Emil Constantinescu în loja principală, a ţinut, nu numai să-şi nuanţeze părerile faţă de Administraţia acestuia, ba chiar să recunoască faptul că a greşit prin atitudinea pe care a avut-o la acea vreme.
Fiind întrebat despre punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, Dorin Tudoran a spus că acela făcea parte din normalitate, dar cu timpul nu a mai fost atât de susţinut de către “intelectualii care şi-au găsit printre rude colaboratori”. Pe Roberta Anastase, cea care a promovat o lege a lustraţiei proastă, a catalogat-o drept: “fătucă.”
Există o altă pârghie mai bună decât lustraţia pentru obţinerea mult căutatei normalităţi? Întrebarea plutea în sală, până ce un cântăreţ la toate mesele, ca Dorel Şandor s-a făcut de pomină, trezindu-se vorbind. Omul prezent în toate guvernele n-a prins ironia fină a lui Nicolae Manolescu care l-a întrebat ce a făcut în ultimii cinci ani.
Glume de genul “până şi turnătorii din matriţerii turnau” au mai descreţit frunţile celor din sală.
Dorin Tudoran, autorul cărţii Eu, fiul lor. Dosar de securitate, a povestit despre moartea doctorului personal al cuplului dictatorial, Elena şi Nicolae Ceauşescu, ucis sau sinucis, care a a provocat un Decret în 1977, prin care Securitatea nu putea urmări elita partidului. “Cu toate acestea, instituţia represivă a continuat să recruteze oamenii din vârful politicii comuniste”. Acelaşi vorbitor a spus că el acceptă reconcilierea naţională, dar ei cu ce vin? S-a vorbit despre Pactul de la Montreux şi influenţa sa asupra atitudinii lui Ion Iliescu. Cei doi intelectuali au deplâns lipsa unei negocieri, precum în Spania sau Polonia, între reprezentanţii dictaturii şi dizidenţii. Erau oare suficienţi de puternici dizidenţii români pentru a fi luaţi în seamă?
Nici la soluţia monarhică, alternativă pentru normalitate, spectatorii evenimentului de luni de la Ateneu nu au găsit răspunsuri concludente din partea celor doi intelectuali de pe scenă. Dorin Tudoran s-a arătat obosit, iritat, obligat parcă să participe la o masă cu bucate fără sare şi piper.
Eh, şi normalitatea asta! Una e să o vezi de la înălţimea unui salariu de demnitar în străinătate şi alta de la leafa joasă a unui amărât de scriitor român. Greu e de găsit consensul chiar şi în aceeiaşi tabără.
Ieşitul la rampă a lui Dorel Şandor, într-un egocentrism de cea mai scabroasă ţinută, arată că băieţii nu au abdicat. Ei sunt peste tot. Ne domină, ne apasă, ne dictează viaţa. N-au nicio minimă intenţie de a negocia stări. Normalitatea e scena pentru ei jucată.
Fara scapare…
31 mai 2011 de mstamate | Editare
Am participat in aceasta seara la un prelungit supliciu intelectual si mai ales moral: “Conferintele Ateneului”, tema “Un ideal pierdut: normalitatea”. Falsii gladiatori din arena: Dorin Tudoran si Nicolae Manolescu. Publicul: te miri cine, de la fostul presedinte Constantinescu, ministri, actori,bancheri, muzicanti si muzicieni, pictori, scriitori, ziaristi, Mona Musca, Daniel Daianu, profesori universitari, ambasada SUA. In tot cazul, multi ofiteri. Tineret putin, batrinet mult.
Rar mi-a fost sa vad o mai limpede afisare a lipsei oricarui viitor pt Romania! Am vazut o adunatura de hemicefali aroganti si rau-voitori (atit intre ei, cit si fata de tara), semi-pseudointelectuali lipsiti de orice urma de bun-simt academic si istoric, gargaragii sinistri autointitulati cu orice titlu sau titulatura, destui senili, intepeniti in ideologii fixe si hide precum elefantii morti in cimitir, manipulatori de opinie si agenti de influenta, o haita unita fie la ordin, fie din imunde interese comune, toti curtati si glorificati de televiziuni ori de presa scrisa (alte legiuni de hamesiti naimiti sa promoveze forme fara fond sau sa spele imagini atit de consistent patate), falsi profeti si formatori de opinie, existente fara existenta….
Ajung sa ii inteleg scirba hulitului presedinte Basescu atunci cind l-a alungat pe Plesu de la Cotroceni, aruncind cu scrumiera dupa el, ajung sa ii laud si apreciez atitudinea in recentul refuz de a participa la Varsovia la intrunirea ordonata de Obama pt Europa de Est/Sud-Est, pe motiv de solidaritate cu sirbii in problema Kosovo (by the way, sigur ca motivele sunt mai grele si mai complicate decit simpla enuntare a problemei Serbiei-dar motivatia e reala si argumentata; si gestul asta facut de cine? De un presedinte uns de americani pt doua mandate,ajutat din greu sa cistige alegerile,etc), pt ca in sala Ateneului era prezent cel care a autorizat genocidul NATO impotriva sirbilor si consecutiva pierdere a Kosovo – Constantinescu (cel “invins de servicii” – alt intelectual scapatat). E departe de mine orice gind de apreciere fata de Basescu – nu ca persoana, ci ca presedinte si ca sef al unei bande portocalii ce devasteaza tara asta, dar in comparatie cu jalnica adunatura ce mi-a intristat cugetul si energiile in aceasta seara, as fi bucuros sa ii string mina lui Basescu! Macar banda lui Basescu nu se da altceva decit este, pe cind astia se dau fini ‘telectuali si musai-de-opinie-formatori,sunt bolnavi sa se auda vorbind si sa fie bagati in seama, altfel se sufoca…
S-a perorat despre legea lustratiei, punctul 8 de la Timisoara, dosare de securitate si deschiderea lor, s-au dat verdicte cu aer profetic, s-au emis si procesat judecati de valoare cosmica (sigur daca raportam Cosmosul la grandioasa penurie de neuroni ce blagoslovise sala, precum si la abundenta de orgolii si interese marunte ce inundau fiecare fraza), s-au demolat idoli la care oricum nu se rugase nimeni niciodata si s-au lustruit statui – fiecare vorbitor pe a lui insusi. S-a amintit inca de la debut despre presupuse auspicii crestine sub care sa fie pusa conferinta, intr-o sala populata majoritar cu homo homini lupus, s-au livrat panseuri si eseuri nici macar atragatoare in forma, in orice caz stralucitoare prin vidul dinauntru. Frectii la piciorul de lemn al unei marginase intelectualitati nu doar corupte, dar mai ales semidocte si – in tot cazul – impotente, pansamente pe orgoliile ofilite ale unuia sau altuia, pledoarii tinute cu pretiozitate despre nimic, intrebari intentionat retorice, baieti care se vor cu tot dinadinsul destepti si vor sa si fie recunoscuti ca atare,desi nu sunt, agresivitati comune si pagine, mercenari pe fata sau in ascuns, am avut clinica senzatie ca asist la o sedinta de cadre a PCR sau, si mai rau, la o sedinta de prelucrare dintr-o unitate a Securitatii.
S-a facut o baie copioasa de trecut: comunism, securitate, dosare, bla-bla-bla. Posibil sa fi avut ordin pe unitate: sa intoarcem privirile inapoi, sa nu vedem deloc prezentul. Pai, baietii tatei, aia din vechea securitate erau puisori fata de astia de acum! Pina reuseau aia de atunci sa te urmareasca , sa te inregistreze, treceau ani. Acum, totul se inregistreaza, telefoane fixe, mobile, emailuri, messenger, locatia unde te afli si tot ce inca nu stim. Atunci era un serviciu secret pe care il stiam cu ce se ocupa si , intr-un fel, erau transparenti. Acum avem doar oficial vreo 7. Degeaba peroram despre trecut, prezentul e muuuult mai captivant…
Au vorbit obositor despre normalitate. Au violat pervers cuvintul si conceptul. Mi s-a parut ca asist chiar la un complot indelung pregatit pentru a asasina conceptul normalitatii si speranta ce rezida intrinsec aici. In timpul asta, putinii tineri paraseau tacuti, pe rind, sala, fapt remarcat de un varstnic profesor, probabil unul din foarte putinii decenti prezenti in Ateneu la acel moment.
Au refuzat aprioric sa aminteasca macar rolul geopoliticii si geo-strategiilor in viata de zi cu zi si in istoria recenta. S-au impaunat intre ei, ca si cind ar fi insemnat ceva. Barfe de budoar fara pudoare…
N-a amintit nimeni lucrurile simple: normalitatea tarii inseamna o educatie minima, dar consistenta si consolidata (teritoriu in care pseudo-critica literara a lui Manolescu si opera lui Tudoran nu si-ar gasi locul,asa ca educatia trebuie eludata), o sanatate peste medie, in mod identic consistenta si consolidata, o economie cu muschi si ceva creier, o cultura vie si dinamica, un sens al continuitatii si al traditiei, o colectare eficienta si nediscriminatorie a impozitelor (ca principiu si fapt), pace inauntru si la hotare, toleranta si credinta. O minte limpede asezata va descoperi cu usurinta ca ordinea listei de mai sus este exact inversa… Dar lista ramine. Insa toate astea cine sa le implementeze? Narcisistii de aseara? Lighioaiele portocalii care ne guverneaza in prezent? No way…
Nimeni cu mintea la purtator nu viseaza la societatii sau natiuni ideale. De regula orice tentativa din asta a lasat milioane de morti in urma, inainte de a deceda glorios imbracata in esec. Trebuie sa fii idiot sau prea plin de hormoni ce nu pot fi descarcati altfel ca sa incerci sa implementezi astfel de idei. Necum sa mai faci si asocieri la nivelul unei dezbateri publice, cu televiziune de fata, asociind “idealul” cu “normalitatea” in titlul unei conferinte. Pentru ca necazul e ca prea multe minti sunt nepregatite si iau de bune traznaile debitate de auto-intitulatii corifei ai culturii, filozofiei, intelectualitatii romane contemporane. Si le propaga in mediul propriu, dupa ce si le insusisera ca si cind ar fi fost ale lor, proprii. Si raul e deja facut…alienarea si anomia imbracind camasa inselatoare a normalitatii si a performantei inselatoare. Poporul roman nu mai gindeste demult cu mintea lui, asta daca a avut-o vreodata.
Titlul conferintei era mult mai nimerit daca s-ar fi chemat: “Excelenta in indecenta”. Pt ca indecenti erau toti cei care incercau, impaunindu-se, sa justifice cum ca n-are treaba scriitorul ca persoane fizica (sa-i spunem cetatean, dar e deja un titlu de noblete pt multi dintre ei) si opera lui. Ca trebuie sa ii slavim opera, chiar daca el a fost un turnator, un delator, un tradator, etc. Mi s-a parut imund sa ii aud in cor pe Nicolae Manolescu si Dorin Tudoran cum proslaveau ideea separarii complete si radicale a omului de opera. De parca vorbeau unei adunaturi de aurolaci! Ca si cind opera venea din eter, trecuse intimplator prin casa cetateanului respectiv si mergea mai departe, de capul ei, prin eter, spre cititori. Ca si cind opera nu reflecta scriitorul, ca si cind nu a izvorit din mintea lui proprie si personala, din creierul lui, din personalitatea si persoana lui! Ca si cind opera lui X este impersonala! Idioti complet, rauvoitori cu asupra de masura, tilhari ai ideilor! Pai cum, mai baieti, pai daca miine-poimiine vine unul si, ca si un corolar al teoremelor voastre, spune ca si opera voastra e impersonala, ca de fapt e de capul ei, nu va prea apartine,nu?! Nu v-ar durea la lingurica? Cu ce anume v-ati mai impauna atunci, ca si asa fiece pas pe care il faceti pe strada e ca o permanenta privire in oglinda: vai cit sunt de minunat?! Aud?! Am auzit aseara cum ca, desi autorul e infect, opera lui e pura si merita blagoslovita si premiata si comentata. Ei, nu mai spuneti, dragii de voi?! Dar iarasi vin de zic: nu va intrebati daca nu cumva jigodia de autor (oricare ar fi numele lui – ca-s multi si aseara ati vorbit doar de Breban si inca alti citiva) nu turna, nu semna la Securitate si nu isi trada aproapele nu publica niciodata nimic, fie ea opera de valoare sau maculatura? Mmmm?! Tacere… Nu cumva, domnule Manolescu, daca nu semnati si domnia voastra angajamentul ala la Securitate din 1969 doar pt ca sa puteti pleca pe afara (sa zicem, Freiburg, de exemplu) si daca nu dadeai note informative, nu ramineati un ilustru anonim orgolios? Separam opera de delator? E ca in bancul ala, cind Bula intreaba: “mai sterpelim ceva sau raminem cu ce-am furat?!”. Ma minunez mereu si ma intreb daca nu cumva ofiterilor de Securitate nu li se facea adesea greata de informatorii pe care trebuiau sa ii asculte sau sa ii citeasca zilnic, trebuie sa ai o rezistenta speciala la mizeria umana.
La plecare, m-am prins ca, poate vorbeau de normalitatea LOR, deopotriva a celor de pe scena, deopotriva a celor din sala, o mina de oameni. O greata nesfirsita m-a insotit pina in ploaia de afara…