Despre interviurile lui, incisive fără a fi agresive, reuşind să-şi conducã interlocutorul spre zone noi şi determinându-l sp vorbeascã despre subiecte pe care acesta nu le-a mai abordat, sau sã le abordeze din unghiuri inedite, cititorul a putut afla până acum doar pentru că mai toate rubricile de „revista presei“ ale marilor publicaţii culturale le-au remarcat, evidenţiat, citat în momentul apariţiei lor. Iar aceasta fiindcã Nicolae Coande şi-a publicat cele mai multe discuţii cu interlocutorii sãi într-un ziar craiovean greu accesibil, în condiţiile în care se difuzeazã presa la noi azi.În cartea de faţã autorul le adunã pentru prima datã într-un volum, ordonându-le, nu cronologic, ci cumva „pe afinităţi“, cititorul putând sã reconstituie şi singur cronologia. Beneficiind de o bunã cunoaştere a operei interlocutorilori săi (Irina Mavrodin, Ana Blandiana, Vladimir Tismãneanu, Gheorghe Grigurcu, Andrei Codrescu, Adrian Cioroianu, printre alţii), Nicolae Coande nu se mulţumeşte niciodatã cu întrebãri convenţionale, fad politicoase, ci îşi invitã interlocutorul sã rãspundã la chestiuni care frãmântã cititorul cultivat, dar, mai ales, care-l fr+mântă pe el însuşi. Astfel încât rezultatul este nu doar o cronicã vie, pasionantã, pe mai multe voci, fiecare având ceva memorabil de spus despre societatea, cultura, politica celor cincisprezece ani de tranziţie româneascã şi, nu de puţine ori, propriile dificultãţi de a-şi trăi vocaţia în aceşti ani, ci şi o fotografie de grup pe fundalul cãreia se distinge, ca într-un palimpsest, cu straturi transparente, un...
