rss feed
articole |
comentarii
Poemele lui Rilke sunt asemenea sărbătorii, te scot din rutină şi din cenuşiul zilelor. Te consolează sau îţi dau putere. Te poţi simţi la adăpost sub aripile deschise ale îngerului păzitor sau îţi poţi ocroti îngerul ca pe un copil. Depinde de puterea privirilor interioare ale celui care parcurge aceste fărâme din marea poezie a lumii. Există ceva aproape magic în citirea lui Rilke. Poate e doar vraja poeziei.
De acelaşi autor
Oliver Twist este saga unui orfan care trece, încă de la naştere, prin multe schimbări crude, dar care, datorită firii lui cinstite şi a inimii sale bune, iese triumfător şi călit din menghina lor, câştigând numeroşi prieteni.
Este o poveste captivantă, mai ales pentru copii, dar este la fel de interesantă şi pentru adulţi. În bună parte inspirându-se din propria sa copilărie zbuciumată, plină de privaţiuni şi nesiguranţă, Dickens creează un roman de o deosebită anvergură, folosindu-se de personajele şi situaţiile din carte pentru a face un comentariu caustic al societăţii epocii sale..
De acelaşi autor
Însoţiţi-o pe Norocel, pisicuţa de jucărie, în căutarea lui Tudor, noul ei stăpân. El crede că Moş Crăciun l-a uitat, dar Norocel şi noii ei prieteni din pădure vor face tot ce le stă în putinţă ca Tudor să aibă o surpriză cu totul deosebită de Crăciun!
Ilustraţii: Susanna Ronchi
Arturo Barea este, fără îndoială, vocea rebelă din literatura spaniolă, dar această voce de prestigiu s-a făcut imediat auzită dincolo de graniţele Spaniei. Opera sa cea mai importantă o reprezintă trilogia La forja de un rebelde(Cum se făureşte un răzvrătit), formată din La forja (Copilăria unui răzvrătit), La ruta (Drumul unui răzvrătit) şi La llama (Pasiunea unui răzvrătit) – o cronică magistrală a Spaniei interbelice, cu accente autobiografice, şi care îi conferă o valoare de mărturie extraordinară. Capodopera lui Barea a avut încă de la început un destin cosmopolit care i-a marcat caracterul de excepţie: Cum se făureşte un răzvrătit a fost publicată mai întâi în engleză (Londra, 1941-1944), pentru a fi apoi retradusă în spaniolă (Buenos Aires, 1951). Romanul Copilăria unui răzvrătit este o evocare a universului juvenil al protagonistului, narată cu realism, în care cititorul va regăsi atmosfera,în acelaşi timp senină şi dureroasă, a Madridului sărac şi umil de la începutul secolului XX. Naraţiunea directă, evenimentele redate din perspectiva igenuă a copilăriei au o considerabilă valoare de document, completată de relatarea inspirată a experienţelor iniţiatice ale personajului.
Autorul, Konstantinos Arvanitis, nu este scriitor şi nu a făcut carieră în cultură. Jurnalul este scris în perioada 1893-1899, într-un caiet de format mic, şi are 116 pagini. Nu ştim dacă a existat o continuare a acestui jurnal. Practic, avem de-a face cu jurnalul unui băiat de prăvălie, de numai 13 ani, care încearcă să-şi controleze viaţa şi bineînţeles nu reuşeşte. Visul lui cel mai mare, să facă studii, a rămas un vis. Acest uimitor jurnal a fost publicat întâi în revista Apostrof. Subtitlurile marginale şi notele aparţin editorului.
Octav Popa
Oscar şi Tanti Roz e o carte care, în ciuda substratului dramatic, lasă în urmă un plăcut sentiment de întelegere a tot ceea ce descoperă Oscar. Nu se vrea a fi o lecţie de viaţă, cartea doar te poarta prin viaţă.
Oscar este un băieţel de 10 ani, bolnav de leucemie, căruia nimeni nu are curajul să îi spună că mai are foarte puţin de trăit.Toţi au în preajma lui o privire gravă, iar el nu suportă să fie privit de medicul său ca pe un eşec în ale medicinei. De părinţi e vizitat numai duminica. Printre toate infirmierele îmbracate în roz, una singura e Tanti Roz, cea care îl învaţă lucruri înţelepte, precum aceea că “dacă-mi pierd timpul cu ce cred toţi tâmpiţii, când să mai găsesc vreme să aflu ce gândesc oamenii deştepţi?“. Ajunsă acum la o vârsta cu 13 cifre, spune poveşti din vremurile în care numele ei era Teroarea din Languedoc, şi se confruntă în ring cu adversare aprige precum Sarah Treosc Pleosc sau Surorile Ţâşnitoare.
Datorită simplităţii şi sincerităţii ei, Oscar îi urmează cu încredere sfaturile: îşi trăieşte ultimele 12 zile din viaţă ca şi cum fiecare zi ar avea 10 ani, în acelaşi timp scriindu-i mici scrisori lui Dumnezeu, în care micuţul încă nu crede.
Dumnezeu devine astfel un bătrânel care nu o duce (nici el) prea bine cu sănătatea, şi pe care Oscar nu ezita să îl certe – “azi nu te iubesc” ori sa il alinte-”te pup, Oscar“. Tot Lui îi cere ajutorul atunci când are probleme la “adolescenţă” sau cand vrea să se căsătorească cu Peggy Blue, a cărei piele miroase a alune şi pe care o apără de fantome. Chiar şi când Oscar ajunge un “batrânel” bolnav de cancer, a cărui “soţie” se află pe masa de operaţie, Tanti Roz îl învaţă să nu îşi piardă credinţa, întrucât “suferinţa fizică o înduri, pe cea morală ţi-o alegi“. Necunoscutul nu ar trebui să-ţi provoace frică, ci numai curiozitate, iar acele mici ajutoare primite de sus Oscar e dispus să le împarta şi cu ceilalţi.
În ciuda medicilor conformişti şi a lumii îndoctrinate din spital, Oscar găseşte oameni pentru care merită să trăieşti, cu care îşi împarte bucuriile şi alături de care învaţă cam ce înseamnă viaţa asta, care nu e un dar aşa cum se spune, ci numai un împrumut. Ajuns la “120 de ani”, naraţiunea se opreşte brusc, cu siguranţa că “doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv“. El a înţeles că cea mai des întâlnită greşeală a oamenilor este aceea că se comportă precum acei nemuritori, dar că viaţa poate fi trăită cu adevărat în oricare moment.
„Te autorizez să subliniezi cărţile pe care le vei citi“, spune personajul principal al acestei poveşti. Este numai una din lecţiile pe care le primeşte un adolescent, care a nimerit la timp în cea mai frumoasă şi mai grea aventură a vieţii lui: cititul cărţilor. Băiatul, ai cărui părinţi tocmai au divorţat, face parte dintr-o gaşcă de hoţi mărunţi. Preferă, fără îndoială, televizorul, nu biblioteca. Dar, spre ghinionul lui, ajunge într-un loc unde nu exista televizor…
O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.
De acelaşi autor
Banca de rezerve este un roman care se construieşte în jurul unei întâmplări tragice, accidentul mortal al unui copil de patru ani, ce dezlănţuie o furtună de reacţii succesive. O tragedie care se extinde dincolo de legăturile de rudenie proxime. Accidentul în sine serveşte drept un sinistru şi lugubru pretext pentru introspecţii şi devoalări ale diverselor personaje, faţă de ele însele şi faţă de ceilalţi, în cadrul unor rapor-turi complicate, într-un joc psihologic periculos şi extenuant. Catastrofa iniţială dezlănţuie un şir întreg de alte catastrofe personale, existente deja în stare latentă şi care aşteptau parcă un moment „propice“ pentru a ieşi la suprafaţă.
„Este posibil să ai o perspectivă inovatoare asupra unor lucruri banale? Da. Asta face Rui Zink.“ Atlântico
De acelaşi autor
Romanul Piercing (1994), un thriller tensionat şi brutal, îl are ca „erou” pe Kawashima Masayuki, un tată ce se vede confruntat cu un impuls iraţional din ce în ce mai puternic de a-şi înjunghia copilul, recreând astfel un episod traumatic din propria adolescenţă. Când aceste fantasme violente încep să pună stăpinire pe conştiinţa sa, Kawashima hotărăşte să caute o victima anonimă, o pradă uşoară, pentru a-şi defula impulsul criminal, protejându-şi astfel propria familie. După o planificare meticuloasă, interesul său se fixează asupra unei tinere prostituate cu aspect vulnerabil, cu care îşi programează o întâlnire şi trece la acţiune. Faptul că potenţiala sa victimă practică sado-masochismul este însă un indiciu că în scenariul ucigaş ar putea interveni anumite întorsături de situaţie. Piercing este un roman captivant şi crud, un amestec bizar de comedie neagră şi horror care se citeşte pe nerăsuflate.
„Un roman cu ecouri din Poe şi Dostoievski – Murakami simte aceeaşi fascinaţie pentru cel mai întunecat nivel al personalităţii, iar criminalul său este in mod esenţial rupt de lume, pradă unei singurătăţi înfioratoare. O carte inspăimântătoare şi captivantă.” (The Times)
„Microromanul lui Murakami este echivalentul unui film horror de o intensitate obsesivă. Scris cu o ironie ce ne aminteşte de Bret Easton Ellis, Piercing e un roman care îşi captivează şi îngrozeşte cititorul prin intriga sa şocantă, bine dozată.” (Financial Times)
„La fel de palpitant şi de şocant ca In supa miso, Piercing este un thriller psihologic mult mai întunecat.” (Daily Mail)
Premiul pentru Poezie la concursul de debut al editurii Cartea Românească – 2007!
„Mă simt atras de propoziţiile lui Vlad Moldovan ca un copil de minele antipersonal. Sunt colorate şi misterioase. Fac un fel de poveşti, din care însă păstrează numai carcasa. O poezie pentru oameni deştepţi, interesaţi nu atât de naraţiune şi de imagini în sine, cât mai mult de felul în care creierul operează cu naraţiuni şi imagini. Mult timp după ce-ai citit Blank, ţi se întâmplă să te trezeşti gândindu-te la beculeţul verde al unui calculator care a fost uitat deschis într-unul din texte. Şi nu e numai asta, zice şi lucruri foarte simpatice, cu accentul ăla al lui ardelenesc. Ar trebui să-l auziti: 2 unguroaice micuţe la masa cealaltă. Faţa lor delicată. Ce spun în maghiară? Şi dacă îl citiţi cu atenţie, o să-l şi auziţi. Şi pe micuţele unguroaice.” (Dan Sociu)
Istoria unui copil român pe străzile din Italia
Fabio Geda este educator într-o comunitate pentru minori, din Torino. Romanul Singur pe stradă (Per il resto del viaggio ho sparato agli indiani, 2007) a fost nominalizat la Premiul Strega (cel mai important premiu literar italian) şi a fost desemnat „Cel mai bun debut al anului 2007“ de către cea mai importantă emisiune culturală a RAI.
“Într-o zi de septembrie 2005, am întâlnit un băiat din România, al cărui nume nu mi-l amintesc. M-a întrebat dacă puteam să-l duc cu maşina până la o staţie de autobuz. Avea treisprezece sau paisprezece ani, un zâmbet simpatic şi era murdar de noroi pe obraz: jucase fotbal. I-am spus: «Bineînţeles». Pe drum, am început să vorbim. [...] În câteva minute mi-a povestit jumătate din viaţa lui: călătoria clandestină spre Italia; repatrierea tatălui său, care nu a mărturisit nimănui că avea în grijă un fiu; întâlnirea cu un italian care l-a ajutat şi cu un altul care ar fi vrut să-l trimită la furat. «Ştii unde se află tatăl tău acum?» l-am întrebat. «Nu», mi-a răspuns. «Poate în închisoare. Poate în altă ţară». S-a oprit, a căutat ceva în buzunare (nu ştiu ce), apoi a continuat: «Un lucru e sigur, însă. Dacă nu se întoarce după mine, într-o bună zi mă voi duce eu să-l caut. Pe el sau pe bunicul…» În aceeaşi seară, acasă, am început să scriu povestea aceasta.” (Fabio Geda)
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
