Cum au venit strămoşii Hertei Müller în Banat?

Nici în ziua de azi nu se ştie de ce coloniştii germani, strămoşii Hertei Müller, proveniţi în majoritate de pe malul stâng al Rinului sau din actuala Austrie, poartă numele de şvabi.  Poate doar datorită numelui regiunii burgului Ulm, de unde au fost îmbarcaţi pe Dunăre pe aşa numitele Ulmer Schachteln. După cucerirea Banatului de către austrieci, în urma războiului din 1716, Eugeniu de Savoia, unul dintre cei mai străluciţi feldmareşali ai Sfântului Imperiu Roman, devenit guvernator al regiunii timişene, a propus Împăratului ca zona să se organizeze conform standardelor occidentale. În consecinţă, în vara anului 1827, au venit în Banat doi reprezentanţi ai potenţialilor colonişti, Martin Drexler şi Michael Kangel, pentru a cerceta condiţiile existente, conform relatărilor din volumul monografic al lui Valeriu F. Fabian, care vorbeşte despre venirea pemilor. Dar ce sunt pemii? Locuitori ai Boemiei, care prin prescurtare au devenit “pemi”. În primăvara anului 1828 au hotărât să plece 506 familii de pemi, formând şase grupuri care s-au îndreptat către Banat. Ei proveneau din regiunile Klattau, Boemia şi Bavaria, în special din localităţile: Wassersuppen, Heidt, Bernstein, Sankt Katarina, Linz, Bärenhof, Branbusch, Uchlin, Steinhof, Bucksberg, Halpach, Friedrichshof etc. S-au aşezat mai ales în zona montană şi pentru a servi în cele patru regimente de grăniceri existente în regiune. Un prim popas în drumul lor a fost la Viena, unde s-au îmbarcat pe vapoare cu care au călătorit pe Dunăre până la Orşova. De acolo au fost transportaţi cu căruţele până la Slatina Timiş, fiind instalaţi în perioada iernii în casele localnicilor, deoarece încă nu erau terminate cele care le fuseseră destinate lor. Aceasta se va întâmpla abia în cursul primăverii următoare.  Ele erau scutite de serviciul militar pentru o perioadă de 10 ani pentru a avea timp să defrişeze pădurile şi să pregătească terenurile necesare locuirii şi de plata impozitelor pentru 5 ani, primind în mod gratuit...