Nici în ziua d
e azi nu se ştie de ce coloniştii germani, strămoşii Hertei Müller, proveniţi în majoritate de pe malul stâng al Rinului sau din actuala Austrie, poartă numele de şvabi. Poate doar datorită numelui regiunii burgului Ulm, de unde au fost îmbarcaţi pe Dunăre pe aşa numitele Ulmer Schachteln.
După cucerirea Banatului de către austrieci, în urma războiului din 1716, Eugeniu de Savoia, unul dintre cei mai străluciţi feldmareşali ai Sfântului Imperiu Roman, devenit guvernator al regiunii timişene, a propus Împăratului ca zona să se organizeze conform standardelor occidentale.
În consecinţă, în vara anului 1827, au venit în Banat doi reprezentanţi ai potenţialilor colonişti, Martin Drexler şi Michael Kangel, pentru a cerceta condiţiile existente, conform relatărilor din volumul monografic al lui Valeriu F. Fabian, care vorbeşte despre venirea pemilor.
Dar ce sunt pemii? Locuitori ai Boemiei, care prin prescurtare au devenit “pemi”. În primăvara anului 1828 au hotărât să plece 506 familii de pemi, formând şase grupuri care s-au îndreptat către Banat. Ei proveneau din regiunile Klattau, Boemia şi Bavaria, în special din localităţile: Wassersuppen, Heidt, Bernstein, Sankt Katarina, Linz, Bärenhof, Branbusch, Uchlin, Steinhof, Bucksberg, Halpach, Friedrichshof etc. S-au aşezat mai ales în zona montană şi pentru a servi în cele patru regimente de grăniceri existente în regiune.
Un prim popas în drumul lor a fost la Viena, unde s-au îmbarcat pe vapoare cu care au călătorit pe Dunăre până la Orşova. De acolo au fost transportaţi cu căruţele până la Slatina Timiş, fiind instalaţi în perioada iernii în casele localnicilor, deoarece încă nu erau terminate cele care le fuseseră destinate lor. Aceasta se va întâmpla abia în cursul primăverii următoare. Ele erau scutite de serviciul militar pentru o perioadă de 10 ani pentru a avea timp să defrişeze pădurile şi să pregătească terenurile necesare locuirii şi de plata impozitelor pentru 5 ani, primind în mod gratuit materialul lemnos pentru construirea locuinţelor şi seminţele necesare culturilor.
Forţele din conducerea regiunii au oferit noilor veniţi câte o vacă, un fierăstrău şi alte unelte din metal pentru fiecare familie, iar câte două gospodării primeau în folosinţă comună o pereche de boi, un plug şi o căruţă, conform relatărilor din monografii. Casele au fost terminate în 1829, costând câte 81 florini fiecare (suportaţi de comanda regimentului de grăniceri din Caransebeş). Ele erau din lemn, aveau 8 m lungime şi 5 m lăţime, erau fără fundaţie şi aveau câte o cameră şi o bucătărie. Grajdurile pentru animale au fost construite de colonişti tot din lemn. Totodată, a început defrişarea pădurilor şi construirea primelor drumuri. Fiind nemulţumiţi de condiţiile întâlnite, noii colonişti au primit la 14 septembrie 1833 din partea Vienei libertatea de a opta: se puteau întoarce în localităţile de origine sau se puteau răspândi în alte părţi ale Banatului. Un număr de 268 de familii au ales să plece în localităţi din Banat (Măureni, Lugoj, Bacova, Liebling, Ciacova, Niţchidorf, Jamu Mare, Darova)
Şi aşa a ajuns, peste două secole, un urmaş al şvabilor să scrie “Plaiuri joasem” pentru ca peste ani să câştige Premiul Nobel, pe o temă legată de dezrădăcinare. Foto: familia Ludovic Unger ;i familia sa (Revista VIP Banat)
Leave a Reply