La moartea lui Fuentes

Sfârşitul, moartea  este o aşteptare permanentă în viaţa unui om. Capătul unui drum este începutul altuia, iar Carlos Fuentes a început drumul nemuririi, drumul lui Don Quijote. Îndrăgosotit de cultura spaniolă dar iubind la nebunie ţara  în care a trăit aproape toată viaţa, Fuentes este un scriitor complet şi o viziune profundă asupra umanităţii. S-a născut în 11 noiembrie 1928, în Panamá, un loc predestinat unui om care prin forţa sa va  forma punţi de legătură între nord şi sud. O punte între lumea latino-americană ce se zbate între istorie şi ieşirea din istorie şi lumea nordului, unde excepţionalismul american împletit cu visul unui trai mai bun dau naştere unei vieţi mai uşoare, măcar aparente dacă nu reale. Copil de mari diplomaţi îşi petrece copilăria şi adolescenţa în marile capitale ale lumii, Washington D.C., Buenos Aires, Rio de Janeiro. A absolvit Facultatea de Drept în Mexic la Universitatea Natională Autonomă din Ciudad de México şi economia la Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva. Debutează cu romanul Zilele mascate( Los días enmascarados) în 1954 şi de atunci are o bogată activitate literară. În 1958 romanul Regiunea cea mai pură ( o traducere a titlului La Región más Transparente) este confirmarea unui nou mare romancier al literaturii latino-americane. Succesul mondial îl va avea în 1962 odată cu publicarea romanului Moartea lui Artemio Cruz(La muerte de Artemío Cruz).Alte mari romane sunt Terra Nostra( publicat în 1975), Bătrânul Gringo(Gringo Viejo, publicat în 1985, un roman la care a lucrat douăzeci de ani şi care îi aduce recunoaşterea în Statele Unite ale Americii).Printre ultimele  romane se situează Jilţul Vulturului( La silla del aguila) publicat în 2002  o poveste pasionantă despre lumea politică mexicană şi despre relaţia cu marele său vecin  de la nord S.U.A. Penultimul său roman este şi un testament, Adam în Paradis(Adán en Eden) publicat în 2009, unde narcotraficul este înfierat,...

Carlos Fuentes – Toate pisicile sunt negre

De Alexandru Cristian Literatura şi istoria s-au împletit în mod fericit de-a lungul timpului. Nu există istorie fără literatură şi invers. Marii scriitori pot fi observatori fini ai fenomenului istoric,  de exemplu Tolstoi sau Sienkiewicz. Destin sau hazard, istoria ridică această dilemă şi nu ne lămureşte sau poate nu trebuie aflată, multe sunt enigmele pe care nu le vom şti niciodată. Mulţi istorici îşi spun în secret o întrebare Dacă războiul era câştigat de..? Dacă nu murea prinţul moştenitor…? si multe alte interogaţii pline de regret sau de speranţă. Aceste întrebări sunt începutul construcţiei unei istorii contrafactuale. Nu vom şti niciodată ce a fost cu adevărat sau ce putea să fie în prezent dacă o mică rotiţă din angrenajul istoriei universale se învârtea în sensul opus de până acum. Este ciudat să observi cum  un mare romancier poate fi şi un mare dramaturg, Carlos Fuentes a reuşit acest lucru în piesa de teatru Toate pisicile sunt negre(Todos los gatos son pardos). De ce este ciudat? Nu pun la îndoială talentul unui mare romancier, ceea ce vreau să subliniez este viziunea creaţiei, un romancier are o dorinţă de a prezenta mai amplu un fapt, o stare, o situaţie pe când un dramaturg nu se poate ajuta de elemente descriptive de aceea trebuie să concentreze stări, trăiri şi diferite imagini în cuvintele pline de subiectivitate ale personajelor. Teatrul lui Fuentes este unul profund, care ne interoghează asupra rostului nostru în destinul acestei lumi. Stilul romancierului este scos în relief prin dorinţa de a descrie  împletită admirabil cu forţa teatrală, expresia unui fapt, acţiuni, situaţii într-un dialog scurt. Piesa de teatru este o scurtă epopee despre cucerirea Mexicului aztec de către spanioli. Fuentes ridică prin construcţia sa şi întrebări contrafactuale extrem de bine ascunse în scenele piesei. Moctezuma, regele Mexicului, este cuprins de la începutul piesei până la sfârşit de un presentiment...

Carlos Fuentes – Bătrânul Gringo

De Alexandru Cristian Uneori destinul este atât de puternic încât nici măcar iubirea nu-l poate împiedica să se împlinească.Această concepţie care nu este acceptată de biserică este un fatalism pe care putem să-l întâlnim în orice decizie, fatum-ul este implacabil.Se spune că singur îţi faci destinul, ceea ce este în principiu corect dar dacă anumite fapte te orientează către un drum neştiut de tine? Discuţia rămâne deschisă şi aflarea multor întrebări va duce la găsirea de noi şi noi întrebări, un carusel al interogaţiei care nu se mai opreşte. Romanul Bătrânul Gringo(Gringo Viejo), publicat în 1985 este un roman care este marcat de soartă şi de curgerea de neoprit a timpului.Povestea unui bătrân scriitor american  care în viaţa lui nu a putut citi opera de căpătâi a limbii spaniole Don Quijote este împletită cu destinele unui general al Revoluţiei Mexicane(1910-1920) şi cu o tânără americancă. Laitmotivul romanului este aflat din primele pagini, bătrânul gringo  a venit să moară în Mexic. Romanul este construit pe fundalul istoric al violentei revoluţii mexicane dar şi a eternelor neînţelegeri de-a lungul Marelui Fluviu(Rio Grande este fluviul ce reprezintă lunga frontieră naturală a Mexicului cu Statele Unite ale Americii, un fluviu brăzdat de sânge şi de ură). General al armatei revoluţionare Tomás Arroyo este un fost peon al unei mari familii mexicane Miranda(nume clasic pentru marii proprietari de pământuri din aceea perioadă în Mexic).Scopul său suprem este să distrugă, să şteargă de pe faţa pământului ferma familiei( la hacienda) unde a suferit în copilărie.Peonii pot fi comparaţi cu şerbii şi rumânii din ţările române, dependenţa lor faţă de stăpâni este zdrobitoare.Harriet Winslow este tânăra ziaristă, o frumoasă gringa, de care Arroyo şi bătrânul gringo se vor îndrăgosti nebuneşte. Cei doi bărbaţi au  un ţel comun moartea, generalul vrea o moarte demnă de un erou homeric iar bătrânul gringo vrea doar o moarte atât şi...

Carlos Fuentes – Jilţul vulturului

Mexicul votează împotriva Statelor Unite în Consiliul de Securitate al Statelor Unite. Washington-ul, iritat, trece la represalii şi, folosindu-se de controlul pe care-l deţine asupra sateliţilor de comunicaţii, îi întrerupe irevocabil toate reţelele de comunicaţie. Mexicanii se pomenesc peste noapte fără telefoane, televiziune, radio sau internet, într-un moment de instabilitate politică majoră: actualul preşedinte este grav bolnav şi criza politică bate la uşă. Stilul epistolar este brusc resuscitat, şi devine suportul unei sarabande de intrigi, ce ne-ar aminti de Legăturile primejdioase ale lui Choderlos de Laclos, dacă miza nu ar fi diferită — căci nu jocuri amoroase se ţes în acest ultim roman al lui Carlos Fuentes (2002), ci cabale politice în anticiparea momentului electoral. Amalgam unic şi inedit de politică şi literatură de cea mai bună calitate, Jilţul vulturului vorbeşte despre un Mexic al anului 2020 şi un context internaţional tensionat, în care însă cititorul de azi, şi mai mult, cititorul român, se regăseşte  şi îşi regăseşte lumea —cu surprindere. „Carlos Fuentes, martor al timpurilor sale, ne propune un roman ce trebuie să fie obiect de delectare, studiu şi meditaţie.” La Jornada De acelaşi autor Crezul...

Carlos Fuentes – Voinţa şi norocul

În Voinţa şi norocul, pe o plajă a Pacificului, capul retezat al lui Iosua Nadal spune povestea prieteniei cu un personaj misterios numit Ierihon; relaţia lor începe în adolescenţă şi scopul lor comun este acela de a nu aparţine „marii mase“, gri, anonime. Ambii îşi doresc cu disperare să fie „altfel“, unul însă îşi propune să obţină acest lucru fără să facă rău nimănui, iar celălalt decide că nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopul. Tot ce povesteşte capul retezat al lui Iosua Nadal se petrece în Ciudad de México, firele văzute şi nevăzute ale puterii conduc spre această metro-polă, care devine un personaj de sine stătător al cărţii, un fel de geniu rău, devorator, care atrage şi care îi trans-formă în victime sigure pe toţi cei ce răspund chemării lui, un oraş care se hrăneşte cu corupţie, cu imoralitate, cu violenţă şi cu sărăcie. Iosua şi Ierihon repetă înfruntarea arhetipală dintre Cain şi Abel, într-o lume în care graniţa dintre bine şi rău este mai degrabă o iluzie. Fuentes pune sub lupă toate forţele care se înfruntă în societatea mexicană con-temporană, cu convingerea că în Mexic nu există tragedie, ci totul se transformă în telenovelă. de acelaşi autor: Jilţul vulturului Toate pisicile sunt negre Toate familiile fericite Constancia Order Voinţa şi norocul Preţ @ RON28,00 Qty: Adauga in cosul de...