Monique de Saint Martin – Educaţie şi frontiere sociale. Franţa, România, Brazilia, Suedia

Frontierele sunt un instrument al ordinii sociale: ele separă şi organizează contactele dintre categorii, grupuri sau clase ierarhizate. În acelaşi timp, sunt un mecanism care participă la construirea identităţii acestor grupuri sau clase, obiectivindu-le şi „naturalizându-le” proprietăţile specifice, înscrise în ordini simbolice, morale sau culturale. Departe de a fi „date” prin intermediul unui soi de inconştient cultural, frontierele se construiesc şi fac obiectul unor conflicte sociale. La rândul lor, experienţele educative cunosc transformări legate de metamorfozele sociale, în special ca urmare a fărimiţării societăţii salariale, a erodării protecţiilor şi a vulnerabilizării statutelor sociale. Bazat pe rezultatele obţinute de o echipă internaţională de cercetători în Franţa, România, Brazilia şi Suedia, volumul se adresează profesorilor şi studenţilor de la facultăţile de ştiinţe...

Mihai Dinu Gheorghiu – Educaţie şi frontiere sociale. Franţa, România, Brazilia, Suedia

Frontierele sunt un instrument al ordinii sociale: ele separă şi organizează contactele dintre categorii, grupuri sau clase ierarhizate. În acelaşi timp, sunt un mecanism care participă la construirea identităţii acestor grupuri sau clase, obiectivindu-le şi „naturalizându-le” proprietăţile specifice, înscrise în ordini simbolice, morale sau culturale. Departe de a fi „date” prin intermediul unui soi de inconştient cultural, frontierele se construiesc şi fac obiectul unor conflicte sociale. La rândul lor, experienţele educative cunosc transformări legate de metamorfozele sociale, în special ca urmare a fărimiţării societăţii salariale, a erodării protecţiilor şi a vulnerabilizării statutelor sociale. Bazat pe rezultatele obţinute de o echipă internaţională de cercetători în Franţa, România, Brazilia şi Suedia, volumul se adresează profesorilor şi studenţilor de la facultăţile de ştiinţe...

Augusto Roa Bastos – Eu, Supremul

Răspunzând parcă „unei chemări de mărturie şi imaginaţie lansate de însăşi istoria Americii Latine, istorie în acelaşi timp năpăstuită şi strălucitoare, în care coexistă o plagă atât de cumplită ca tortura şi un miracol atât de uman ca solidaritatea“ (Mario Benedetti), au fost publicate aproape simultan în America Latină trei mari romane pe tema dictaturii — în 1974, Eu, Supremul de Augusto Roa Bastos şi Recursul la metodă de Alejo Carpentier, iar în 1975, Toamna Patriarhului de Gabriel García Márquez. Spre deosebire de Carpentier şi Márquez, ale căror personaje constituie sinteze ale mai multor dictatori latinoamericani, în romanul lui Roa Bastos figura centrală este inspirată de un personaj istoric, unul dintre oamenii politici cei mai controversaţi ai istoriei continentului, José Gaspar Rodríguez de Francia (1758–1840), cel care a exercitat o „dictatură perpetuă“ în Paraguay, din 1814 până la moartea sa. Cartea însă este mai curând un roman mitic şi simbolic decât unul istoric în sens curent: Roa Bastos reface istoria esenţială a poporului paraguayan şi îl surprinde pe dictator în intimitatea gândirii lui delirante, prin intermediul unui monumental monolog al puterii absolute. Un excepţional succes literar, o mărturie pasionantă şi o operă de avangardă, Eu, Supremul este incontestabil o capodoperă a literaturii latinoamericane şi o lectură obligatorie pentru cititorul de...