Tadeusz Różewicz (1921–2014) face parte din familia marilor poeţi europeni care au depus mărturie despre traumatismele secolului trecut.
În opera lui Tadeusz Różewicz, marcată de cel de-al Doilea Război Mondial şi de totalitarismul comunist, transpar în forme specifice problemele fundamentale ale omului contemporan: implicarea sa în istorie, mizeriile acumulate de-a lungul vieţii, lipsa de sens a existenţei, deformarea şi răsturnarea axiologiei, prezenţa răului în lume etc. Versurile relevă slăbiciunea, fragilitatea şi ambiguitatea individului lipsit de principii morale, găsind cu greu calea de comunicare cu celălalt. Omul este redus de cele mai multe ori la un simplu obiect. Aceste conţinuturi şi imagini neliniştitoare sunt prezentate în versuri lipsite de semne de punctuaţie, scrise în structuri sintactice eliptice, enunţul fiind împărţit în versuri cu lungime diferită, în funcţie de importanţa frazei şi a cuvintelor. Różewicz se foloseşte adeseori de contrast, aluzii culturale, literare, biblice. Recurge la tradiţie pentru a arăta îndepărtarea de ea. Ascetismul formal al poeziilor sale constituie un demers absolut conştient al lui Różewicz.
Aşa cum spunea el însuşi în anul 1958: „Muzica, sunetul şi imaginea, metafora mi s-au părut nu aripi ce poartă poezia de la creator spre receptor, ci un balast care trebuie îndepărtat pentru ca poezia să se poată ridica şi deveni deocamdată capabilă nu să zboare mai departe, ci să trăiască în continuare“.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply