Trăim într-o civilizaţie în care realitatea e permanent dublată de imagine. Susan Sontag a explorat cu acuitate consecinţele acestei situaţii inedite în istoria umanităţii într-o carte celebră (Despre fotografie, 1977), care a făcut vâlvă în ultimul pătrar al secolului trecut. În 2004, ea a simţit nevoia să revină asupra meditaţiilor sale, scriind Privind la suferinţa celuilalt despre fotografia de război şi despre rolul imaginilor ce prezintă ororile conflictelor armate în societatea contemporană. Potrivit autoarei, totul a început odată cu imaginile de o nespusă cruzime ale unor pictori precum Goya, care s-au desprins de canoanele frumosului în reprezentarea scenelor de război. O adevărată obsesie a cumplitului ia naştere pe nesimţite, fotografia, apoi filmul, reportajul de televiziune şi imaginile postate pe Internet nefăcând decât să reia şi să amplifice această tendinţă. Susan Sontag urmăreşte căile încurcate – nelipsite de derapaje şi chiar de tentative de manipulare a realităţii – prin care nenumăraţi fotografi au încercat să ultragieze privitorul, riscând în cele din urmă să-l facă insensibil în faţa ororii.
Leave a Reply