Stéphane Courtois lansează o nouă carte la Bucureşti

Stéphane Courtois, unul dintre cei mai importanţi istorici contemporani  ai comunismului, universitar şi cercetător, va fi prezent la Sighet şi la ediţia din acest an a Şcolii de  Vară (11-18 iulie). Ultima sa carte apărută în România, Comunism şi totalitarism, va fi lansată la Bucureşti pe 11 iulie, în prezenţa autorului.

Stéphane Courtois) este un istoric francez, un amator de studii comuniste cu o reputaţie internaţională, specializat pe istoria comunismului şi genocidele comunismului şi autorul mai multor cărţi. Cartea neagră a comunismului, o carte editată de Courtois a fost tradusă în numeroase limbi, vândută în milioane de copii şi este considerată o lucrare de căpătâi despre genocidele comunismului. Universitar şi cercetător, Courtois este cunoscut în ţara noastră prin participarea la manifestările organizate de Memorialul Victimelor şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei.

Courtois este director de cercetări la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice, în Géode (grup de studio şi observaţie a democraţiei) la Universitatea Paris Ouest Nanterre La Défense, precum şi professor la Institutul Catolic de Studii Superioare. Este editorul ziarului Comunism, pe care l-a înfiinţat împreună cu Annie Kriegel în 1982 şi membru al Cercului de Oratorie think tank.

Pe timpul studenţiei, din 1968 şi până în 1971, Courtois a fost un maoist, deşi va deveni ulterior un anti-comunist vădit şi un supporter înflăcărat al democraţiei, pluralismului, drepturilor omului şi statului de drept.

Courtois afirmă că socialismul naţional şi comunismul sunt sisteme totalitare uşor diferite şi că comunismul este responsabil pentru moartea a cca 100 milioane de oameni în secolul 20. El afirmă, totodată, că naţional-socialiştii şi-au împrumutat măsurile represive de la cele sovietice. Potrivit lui Curtois, „o viziune unilaterală asupra genocidului comis asupra evreilor într-o încercare de a caracteriza Holocaustul drept o atrocitate unică a împiedicat evaluarea altor episoade de magnitudine comparabilă în lumea comunistă „

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *