Ştefan Bolea – Gothic

1În poemele lui, Ştefan Bolea taie destul de adânc în carnea lumii, exact cum se laudă în arta poetică din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fără cusur în eseuri devine, în poezie, o apocalipsă notată din perspectiva unui spectator mizantrop şi un cântec despre detaliile prozistice ale morţii generale. Imaginaţia lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoţia unui bărbat peste care trec, în găşti compacte, motociclişti, şoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche şi Kierkegaard, umbra lui Lautréamont şi stoluri de tv-homunculi, scoşi din showuri de staniol reciclat.
Gothic este un titlu sub care stau, pitiţi împreună, un om puternic şi un altul aparent neajutorat şi cu toate porţile deschise. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cel de-al doilea! E tot Ştefan Bolea pregătit să intre la bal. (Doina Ruşti)

Poezia lui Ştefan Bolea se află la vârsta trufiei. Şi a catastrofei. Poetul simte enorm şi vede monstruos. Din fericire pentru poezia lui, vocea care-i dictează este nu numai provocatoare şi sarcastică, ci şi încărcată de forţă. Şi expresivă. (Marta Petreu)

morţii mai mor o dată II

morţii privesc de la geam

au ochii închişi dar eu ştiu că se uită

nu-i nimeni pe stradă

parcă toţi au murit şi mă urmăresc cu ochii bulbucaţi

de parcă ar trece parada militară

mă plimb singur prin oraşul pe care l-am întemeiat

l-aş recunoaşte şi-n somn

farmacia kafka, bulevardul kierkegaard, statuia în care nietzsche îl
înnobilează pe cioran, turnul lui schopenhauer, magazinul de piane
hölderlin, canalul schumann, parcul de distracţii baudelaire,
spânzurătoarea tyler durden

singur în oraşul pe care l-am construit prin aceleaşi mijloace prin care au ridicat mafioţii las vegas în deşert

prin introspecţie progresivă şi controlată
singur

şi am pulsul neregulat, mă sufoc şi pe mărul lui adam parcă mi s-a înfipt o gheară

în seara asta mă odihnesc în braţele diavolului

îl voi strânge la piept şi mă va dezmierda cu răsuflarea lui de sulf

şi-o să adorm pe armoniile unui cântec de leagăn intonat de fantome

dar până atunci trebuie să mă strecor printre privirile morţilor

îi văd în casele lor

se uită la televizor, cinează, cântă la vioară, vorbesc pe messenger,
spală rufele, clipesc ipocrit cu ochii închişi

şi dacă sunt singurul om viu în cosmosul acesta de mucava?

singur într-o imensă morgă, într-o necropolă ridicată pe ruinele unui abator

trebuie să caut alţi oameni vii, să-i vindec şi să-i convertesc la nebunia mea

n-am altă opţiune decât să trezesc morţii şi să-i întreb dacă mai vor să trăiască o dată

dar parcă mi se pune o mască pe faţă

un liliac mi-a intrat în gură şi s-a împlântat în esofag ca un pick-hammer

şi fâlfâie din aripile lui tăioase ca frunza de pe steagul canadei

un şoarece îmi intră printr-o ureche, o şopârlă îmi iese prin alta

torc şi se alimentează din centrala electrică care este creierul meu

prin nas îmi apar coarnele unui melc care îmi face endoscopie cu cochilia lui

iar prin buric îmi iese suliţa sfântului gheorghe

sunt gravid cu balaurul

şi parcă mă taie somnul

şi poate mor şi eu

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *